„El zice: „Dacă, un bărbat Își lasă soața și-a plecat Și-n urmă va ajunge ea, A fi nevasta altuia, Va mai veni oare-napoi Primul ei soț, la ea, apoi? Atuncea, însăși țara toată Nu va ajunge necurată? Iată că și tu, negreșit, Cu mulți ibovnici ai curvit Și-acum găsești că este bine, Ca să te-ntorci din nou, la Mine?”
„Căci despărțirea Îmi e Mie, Urâtă, în căsătorie!” – Domnul a zis, Cel cari mereu, În Israel, e Dumnezeu. „Urâți – de-asemeni – Îmi sunt Mie, Aceia cari cu silnicie Și-acoperă straiele lor” – A zis Domnul oștirilor. „Seamă luați și vă păziți! Necredincioși, voi să nu fiți!”
„Așa o fi” – au zis ei iar – „Însă, ne spune atunci dar, Oare de ce Moise a zis Cum că bărbatul, un înscris – O carte, spre a lumii știre – Soaței, să-i dea, la despărțire?”