Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Matei 5:12 - Biblia în versuri 2014

12 Veseli va trebui să fiți Și bucuroși. Răsplata voastră E mare-n cer. ‘Naintea noastră, Prigoanele le-au suferit Prorocii care au venit.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

12 Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în Ceruri! Căci tot așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

12 În aceste situații, bucurați-vă; pentru că recompensa voastră în cer va fi mare! Să știți că la fel au fost persecutați și profeții care au trăit înaintea voastră.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

12 Bucurați-vă și veseliți-vă, căci răsplata voastră mare este în ceruri! Căci așa i-au persecutat pe profeții dinaintea voastră.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

12 Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă pentru că mare este răsplata voastră în ceruri. Tot aşa au fost persecutaţi şi profeţii care au fost înaintea voastră.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

12 Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.

Onani mutuwo Koperani




Matei 5:12
51 Mawu Ofanana  

După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului, din zări, Pân’ la Avram veni, de sus, Și-ntr-o vedenie i-a spus: „Avrame! Nu te-nspăimânta! Sunt scutul tău. Răsplata ta, În fața Mea, e foarte mare.”


Nu ți s-a spus? N-ai auzit Ce lucruri am înfăptuit Când Izabela poruncea Ca toți prorocii ce-i avea Al nostru Domn și Dumnezeu, Uciși să fie? Atunci eu, În mare grabă, am luat O sută de proroci, de-ndat’, Și-apoi la adăpost i-am dus. În două peșteri, eu i-am pus – Câte cincizeci în fiecare – Și le-am dat apă și mâncare.


De-aceea, când a auzit Că Izabela-a poruncit Să fie șterși de pe pământ, Toți cei care proroci Îi sânt Lui Dumnezeu, a alergat Și-o sută-n grabă a luat, Dintre aceia. El i-a dus Și-apoi, la adăpost, i-a pus În două peșteri: i-a-mpărțit În două și-a adăpostit Câte cincizeci, în fiecare. Le-a adus apă și mâncare Și astfel, viața, le-a scăpat. –


Femeia-ndată a trimis, Un sol, prin cari astfel a zis, Către Ilie: „Iată, eu Vreau, pedepsită-a fi mereu, Cu toată-asprimea zeilor, Dacă nu am să te omor! Mâine, la ceasul acesta, Voi face eu, cu viața ta, Ceea ce și tu le-ai făcut Prorocilor ce i-a avut Bal, cel pe care îl slujesc! Mâine, am să te nimicesc!”


Ilie, la Ahab, s-a dus, Făcând precum Domnul a spus. Ahab, când l-a văzut că vine, La întrebat: „Ce vrei cu mine, Vrăjmașule? M-ai urmărit, Încât și-aicea m-ai găsit?” Ilie-a zis: „Te-am căutat Și iată-acum că te-am aflat. Prea bine știu că te-ai vândut Și numai rău tu ai făcut, În fața Domnului, mereu.


Al lui Israel împărat I-a zis atunci, lui Iosafat: „Mai este, în poporul meu, Un om prin cari, pe Dumnezeu, Noi am putea să-L întrebăm. De vrei, putem să îl chemăm. Eu îl urăsc pe omu-acel, Căci doar de rău vorbește el. Nimica bun, nu-mi prorocește. Acel om, Mica, se numește Și Imla este al lui tată.” „Cheamă-l pe Mica, de îndată” – Îi zise Iosafat. „E bine Să nu vorbești așa, când vine, Căci vreau – prin el – să aflu eu, Ce ne va spune Dumnezeu.”


Îndată, împăratu-a pus Un căpitan care s-a dus, Cu oamenii ce îi avea – Căci, peste cincizeci, stăpânea – Pân’ la Ilie. L-a găsit, Pe munte stând și i-a vorbit: „Hei tu, om al lui Dumnezeu! Te cheamă împăratul meu! Pogoară-te la el, cu mine!”


Asa, atunci, s-a mâniat Și-n temniță l-a aruncat Pe văzător, căci a-ndrăznit În acest fel să-i fi vorbit. Fiind furios pe văzător, Pe mai mulți oameni din popor, Asa, atunci, i-a apăsat, Căci era foarte supărat.


Dar oameni-au batjocorit Prorocii care au venit Din partea Domnului; râdeau De vorbele ce le spuneau, Sporind mânia Domnului Față de-ntreg poporul Lui.


În urmă, ei s-au răzvrătit În contra Ta și-au părăsit Legea pe care-ai rânduit-o, Pe cari, prin Moise, au primit-o. Pe-ai Tăi proroci, ei i-au ucis Și n-au păzit ce era scris. La mari ocări, față de Tine, Ei s-au dedat, văzut-ai bine.


Învățătură va avea, Mereu, din ele, robul Tău, Drept călăuză-n drumul său. Răsplată mare dobândește Acela care le păzește.


În timp ce oameni-au să spună: „Da, este o răsplată bună Pentru cel care s-a vădit A fi un om neprihănit! Iată că Dumnezeu Prea Sfântul E Cel cari judecă pământul!”


Înșelător câștig primește Cel rău; celui cari răspândește Neprihănirea, îi e dată Dreaptă și-adevărată plată.


Bine-i de cel neprihănit: Acela este fericit, Pentru că are să adune Roade, din faptele lui bune.


„Degeaba Eu M-am repezit Și pe-ai voști’ fii i-am pedepsit, Căci nimenea, mustrarea Mea, N-a vrut, în seamă, să o ia. Sabia voastră i-a mâncat Pe-ai voști’ proroci, neîncetat, Ca și un leu nimicitor, Picat asupra prăzilor.


Când Ieremia-a isprăvit Și-a spus tot ce i-a poruncit Domnul să zică, toți s-au dus Și mâinile pe el au pus. Poporul și ai lui preoți Și-asemenea prorocii toți, În felu-acesta au vorbit: „Să mori, trebuie, negreșit!


Prorocul a răspuns de-ndat’: „Nu! Nu este adevărat! Nu vreau să merg pân’ la Haldei, Pentru că n-am nimic cu ei!” Ireia, însă, nu crezuse Ceea ce Ieremia spuse. Straja – atunci – mâna a pus Pe Ieremia și l-a dus În fața căpitanilor, Lăsându-l dar, în mâna lor.


Aflați că Fiul omului Veni-va în a Tatălui Său slavă, cu îngerii Săi, Și va plăti și celor răi Și celor buni – deci tuturor – Precum au fost faptelor lor.


„În vremea-n care voi postiți, Nu vreau să vă schimonosiți Fața, precum cei ce voiesc S-arete lumii că postesc, Căci ei, răsplata, și-au primit!


Ierusalim, Ierusalime! – Asemenea-ți, nu mai e nime’! Pe cei pe cari ți i-am trimis – Și pe proroci – tu i-ai ucis. Îi pierzi, pe cei trimiși, la tine! De câte ori, pe lângă Mine, Am vrut s-adun copiii tăi – Precum găina, puii săi – Tu n-ai vrut, cu-ndărătnicie!


Fiți plini, atunci, de bucurie Și să săltați, de veselie, Căci mare e răsplata voastră, În ceruri! Înaintea noastră, Lumea, la fel, s-a comportat Cu toți prorocii, ne-ncetat.


Dar voi trebuie să iubiți Pe-ai voști vrăjmași; să-nfăptuiți Doar binele; să-mprumutați, Și-n schimb, nimic să n-așteptați. De-i dați, sfatului Meu, urmare, Răsplata voastră-n cer e mare Și, fii, ai Celui Prea Înalt, Aveți să fiți, căci nu e alt’ Asemenea cu El. Vă spun Că El e și cu cel rău bun, Și cu cei nemulțumitori.


Pavel și Sila se rugau, La miezul nopții, și-nălțau Cântări de slavă, tot mereu, Spre lauda lui Dumnezeu. Cei care-nchiși, cu ei, erau, În liniște, îi ascultau.


Și foarte mult s-au bucurat Fiindcă sunt învredniciți A fi și ei, batjocoriți, Pentru-al Lui Nume. Ne-ncetat,


Ba mai mult, am găsit cu cale, Că-i bine să ne bucurăm, Chiar și atunci când înfruntăm Necazurile, căci noi știm Că, prin acestea, dobândim, Răbdarea cea de trebuință,


Omul acel care sădește, Cu cel ce udă, se vădește Că una este; fiecare, Parte, de o răsplată, are. Astfel, răsplata omului, E după osteneala lui.


Căci întristările pe care Le-avem, o clipă, fiecare, Au să lucreze, pentru noi, O slavă veșnică apoi,


Voiesc să vă destăinui eu, Căci cu privire la Hristos, Ați primit har – neîndoios – Nu doar pentru a crede-n El, Ci și spre-a pătimi astfel, Pentru al nostru Domn și-apoi,


Și chiar dacă, într-un târziu, Va trebui ca eu să fiu Turnat – precum e o măsură De jertfă, pentru băutură – Pe jertfa și pe slujba voastră, Ce-o faceți, în credința noastră, Să știți că-s fericit apoi, Și că mă bucur, pentru voi.


În suferința mea, apoi, Iată, mă bucur, pentru voi. În trupul meu, se împlinește Chiar suferința ce-I lipsește, Azi, lui Hristos – deci trupului – Adică, Bisericii Lui.


Ca unii care bine știți, Că o răsplată dobândiți, Din parte-I, căci, trecuți, apoi, La moștenire, sunteți voi. Să Îl slujiți, neîndoios, Pe-al nostru Domn, Iisus Hristos.


Acești Iudei – precum am zis – Pe Domnul nostru, L-au ucis, Și pe proroci. Necontenit, Apoi, pe noi, ne-au prigonit. Acuma, nouă – tuturor – Vrăjmași ne sunt ei, fraților. Prin tot ceea ce fac, mereu, Nu-i sunt plăcuți, lui Dumnezeu,


Într-adevăr, știu că apoi, Milă-ați putut să arătați, Celor ce sunt întemnițați Și bucuroși voi ați privit Atuncea când vi s-au răpit Averile ce le-ați avut, Ca unii care ați știut Că-n ceruri are să vă fie Dată, în dar, o avuție – Mai bună – care se vădește Că pe vecie dăinuiește.


Ocara lui Iisus Hristos, O socotea, neîndoios, O mult mai mare bogăție, Decât ar fi putut să fie Averile Egiptului; Țintă privit-au ochii lui, Către acea răsplată mare Care, din ceruri, va apare.


Ei, prin credința ce-au vădit, Împărății au cucerit; Mereu, dreptate au făcut; Apoi, închise, le-au ținut, Leilor, gura și au stins


Fără credință, niciodat’, Nimeni, plăcut, Lui, n-o să-I fie. Cine se-apropie, să știe, Că trebuie-a crede mereu, Că El este, că Dumnezeu Îl răsplătește pe cel care Îl caută, fără-ncetare.


Dragii mei frați, doresc să știți, Că trebuie ca să priviți, Cu bucurie, fiecare, Orișice fel de încercare, Ce se abate, peste voi,


Luați, ca pildă, fiecare – De suferință și răbdare – Pe toți prorocii Domnului Care-au venit în fața Lui Și-n al Său Nume au vorbit.


Ci dimpotrivă, încercați, Mereu, ca să vă bucurați Că parte ați avut apoi, De-a lui Hristos patimi, și voi, Ca-n urmă, bucuroși să fiți, Putând ca să vă veseliți, La arătarea slavei Lui, La revenirea Domnului.


Pentru tot ceea ce-ai făcut, Al lui Israel Dumnezeu Să-ți răsplătească, doresc eu, Căci tu, la noi, când ai venit, Aripa-I te-a adăpostit!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa