Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Matei 26:63 - Biblia în versuri 2014

63 Iisus tăcea, privind în jur. Preotu-a zis atunci: „Te jur Pe Dumnezeu cel viu, că-I ești Fiu și Hristos, cum ne vorbești!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

63 Dar Isus tăcea. Marele preot i-a zis: ‒ Te pun sub jurământ înaintea Dumnezeului celui Viu să ne spui dacă Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

63 Isus tăcea. Șeful preoților a vorbit din nou, zicând: „Îți cerem sub jurământ să ne spui dacă Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

63 Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis: „Te conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu”.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

63 Iisus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te pun să juri pe Dumnezeu cel Viu dacă Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.”

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

63 Isus tăcea. Și marele preot a luat cuvântul și I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.”

Onani mutuwo Koperani




Matei 26:63
42 Mawu Ofanana  

Când auzi al său răspuns, De-un gând Ahab a fost pătruns Și zise: „Oare-acest cuvânt A fost rostit de Domnul Sfânt? Mă îndoiesc. De-aceea spun: De câte ori vrei să te pun, Să juri, pe Numele Cel Sfânt Al Domnului, că ăst cuvânt Ce l-ai rostit e-adevărat?”


Când auzi al său răspuns, De-un gând, Ahab a fost pătruns Și zise: „Oare-acest cuvânt A fost rostit de Domnul Sfânt? Mă îndoiesc. De-aceea-ți spun: De câte ori, vrei să te pun Să juri, pe Numele Cel Sfânt, Al Domnului, că ăst cuvânt, Ce l-ai rostit e-adevărat?”


Căci după Tine însetează Sufletul meu, vrând să Te vază, Că Tu ești Dumnezeu Cel viu, Așa după cum bine știu. Când oare, mă voi arăta – O, Doamne – înaintea Ta?


Cel cari cu-n hoț prada-mpărțește, Acela viața își urăște.


Atunci când fost-a chinuit, Atunci când era asuprit, N-a deschis gura. Ca un miel Dus la tăiere, era El, Sau ca o oaie ce pătrunde În fața celui care tunde. Nici un cuvânt, El nu a zis, Iar gura Lui nu s-a deschis.


Îndată, împăratului, Cel cari Șadrac era chemat, Fiind și de Meșac urmat, Precum și de acela care Drept Abed-Nego, nume, are, Aceste vorbe i le-au spus: „Iată, la cele de mai sus, Nevoie de-ați răspunde-apoi, Să știi dar că nu avem noi.


„Când cineva, cari se găsește Sub jurământ, păcătuiește, Căci nu va spune ce-a văzut – Sau ce știe că s-a făcut – Și astfel este vinovat;


Petru a zis: „Așa cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Hristosul, eu gândesc!”


Auzind ceea ce vorbesc, Din jilțul său, s-a ridicat Marele preot și-a-ntrebat: „I-auzi pe-acești oameni ce zic? Tu nu ai de răspuns nimic?”


Apoi, tăcu. N-a ripostat, Când preoții L-au acuzat.


Nici un cuvânt, însă, n-a spus, Iar dregătorul s-a mirat, Ne-nțelegând ce s-a-ntâmplat.


Râzându-I batjocoritor: „Ești Regele Iudeilor! Tu, care-ai spus că Templu-l strici, Dar în trei zile, îl ridici, Acum, ai face foarte bine, Ca să Te mântui și pe Tine! De ești Fiul lui Dumnezeu, Deloc n-are să-Ți fie greu, Ca, de pe cruce, să cobori – Noi credem, iar Tu n-ai să mori!”


În Dumnezeu – cum am văzut – Neîncetat, S-a încrezut. Să-L scape, căci ne-a spus mereu, Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”


Sutașul, cei care-L păzeau Și toți cei care se aflau, Pe deal, în preajma lui Iisus, Cuprinși de-o cruntă groază-au spus: „A fost, precum a zis mereu: A fost Fiul lui Dumnezeu!”


Ispititorul, că-I slăbit, Grabnic s-a dus și I-a vorbit: „De ești Fiul lui Dumnezeu, Iată ce-ți voi propune eu: Să poruncești pietrelor – dacă În stare ești – pâini, să se facă!”


O vorbă, nu a scos Iisus, Iar preotul cel mare-a spus: „Tu ești Hristosul, Te-ntreb eu?! Ești Tu, Fiul lui Dumnezeu, Al Celui binecuvântat?”


Lucrul acesta s-a-mplinit; De-aceea, am mărturisit, Căci am văzut! Iar El – zic eu – Îi este Fiu, lui Dumnezeu!”


Uimit, a zis Natanael: „O, Rabi! Văd prea bine eu, Că ești Fiul lui Dumnezeu – Al lui Israel Împărat!”


Iudei-n jurul Său venind, L-au întrebat: „Până când, oare, Ne ții sufletu-n încordare? De ești Hristosul, negreșit, Acum ne spune, deslușit!”


Eu și cu Tatăl, una sânt!”


Atuncea, cum de afirmați Că Eu hulesc – Eu, Cel sfințit De Tatăl, Eu care-am venit În lume, căci El M-a trimis, Cum prin Scripturi vi s-a promis?! Și-aceasta, doar pentru că Eu Zic: „Fiu Îi sunt, lui Dumnezeu”!


„Tu ești, însă, un Împărat. Așa e?” „Da” – a zis Iisus – „Sunt Împărat, precum ți-am spus. Eu, pentru-aceasta, sunt născut, Și am făcut tot ce-am făcut. De când, în lume, am venit, Despre-adevăr doar, am vorbit. Cine-i din adevăr, mereu, Va asculta, de glasul Meu.”


„Luați-L voi!” – zise Pilat – „Căci, nici o vină, n-am aflat, În El!” Iudei-au spus apoi: „O Lege, însă, avem noi Și, după Lege, omu-Acel E vrednic ca să moară! El, Pe Sine, S-a făcut, mereu, Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”


S-a-ntors apoi, încă odată, În sala pentru judecată, Ca să-L întrebe, pe Iisus: „De unde vii?” Dar El n-a spus Nici un cuvânt. Atunci, Pilat,


În carte. Însă, ce aveți, S-a scris, pentru ca să puteți A crede voi, cum că Iisus Este Hristos, care – de sus – Venit-a, că e viu mereu, Că Îi e Fiu lui Dumnezeu.


Aceștia toți cred cum cred eu: Că ești Fiul lui Dumnezeu. Tu ești Hristosul, negreșit!”


„Dar cine ești Tu?”, iar Iisus, „Sânt, ce de la-nceput, v-am spus”–


Căci Fiul Tatălui de Sus – Al nostru Domn, Hristos Iisus – Cari fost-a propovăduit, În al vost’ mijloc, negreșit Prin mine și prin Timotei Și prin Silvan deci – dragii mei – N-a fost și „da” și „nu”, vreodat’, Ci El, doar „da”, S-a arătat.


Iar când era batjocorit, El, batjocoritorilor, N-a-ntors batjocurile lor. Și-atunci când fost-a chinuit, Amenințări, El n-a rostit, Ci S-a supus, ascultător, Doar dreptului Judecător.


Ziua aceea s-a vădit Obositoare, negreșit, Pentru bărbații cei pe care Neamul lui Israel îi are. Saul, pe-al său popor, l-a pus, Atunci, să jure, și a spus: „Mereu, să fie blestemat Omul care va fi mâncat Din pâine, până se-nserează, Până când umbrele se-așează, Și până n-am să mă răzbun Pe-ai mei dușmani și-am să-i răpun!” Și nimenea nici n-a mâncat Până când seara s-a lăsat.


Când prin pădure a trecut Poporul, miere, a văzut, Dar n-a-ntins mâna, nimenea, Ca să mănânce-apoi, din ea, Căci jurământu-a fost ținut De toți cei care l-au făcut.


Un om, atuncea, i-a vorbit: „Iată că tatăl tău a pus Poporul a jura și-a spus: „Să fie blestemat cel care Se va atinge de mâncare!” Cu toții fost-au obosiți Și de puteri erau sleiți.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa