1 Pe muntele Măslinilor, Din rândul ucenicilor – Sosind – Iisus, doi a ales Și, înainte, i-a trimes: „Suntem lângă Ierusalim Și, în curând, o să sosim, În Betfaghe. ‘Naintea noastră,
Pe muntele Măslinului, Va sta piciorul Domnului În ziua ‘ceea, negreșit. Muntele e la răsărit, Privind din înălțimea lui Fața Ierusalimului. Muntele fi-va despicat. În două el va fi tăiat: O parte către răsărit, Iar alta către asfințit Și se va face-o vale mare. Jumate muntele-apoi are Spre miazănoapte-a se lăsa, Iar cealaltă parte a sa, Spre miazăzi va fi lăsată.
E satul, iar menirea voastră Este să mergeți până-n sat. În el, găsi-veți, imediat, O măgăriță cu-al ei pui. Să n-aveți grija nimănui! Voi trebuie să-i dezlegați Și-apoi, la Mine, vă-nturnați Cu măgărușii. De cumva,
Pe muntele Măslinului, Iisus, cu ucenicii Lui, S-a așezat și-a odihnit. Atunci, ai Săi au îndrăznit Și câteva-ntrebări I-au pus: „Toate, pe care ni le-ai spus, Când, oare, au să se-mplinească? Ce semn are să ne vestească Venirea Ta? Să ne mai spui, Pentru sfârșitul veacului, Ce fel de semn ne va fi dat?”
Pe Muntele Măslinului, Iisus și ucenicii Lui, Urcară-apoi. Când s-au oprit, Cu toți, spre Templu, au privit. Acolo, Petru și Andrei, Ioan și Iacov au fost cei Cari, după ce s-au așezat, Lângă Iisus, au cuvântat:
În fiecare zi, ședea Iisus, în Templu, și dădea Învățătură, gloatelor. În Muntele Măslinilor, Apoi, spre seară, se ducea, Și-acolo, noaptea-Și petrecea.
Ei, spre Ierusalim, apoi, Luară drumul, înapoi, Din Muntele Măslinilor. Ajuns-a, iute, ceata lor, Căci muntele – așa cum știm – E chiar lângă Ierusalim, Cam la lungimea drumului, Din zilele Sabatului.