Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Matei 2:18 - Biblia în versuri 2014

18 Țipăt s-a auzit în Rama! Se plânge mult și se bocește; Rahela, fiii, își jelește Și, mângâieri, ea nu voia Căci pe copii nu-i mai avea.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

18 „Un glas a fost auzit în Rama, plânset și bocet mult: Rahela își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată, căci ei nu mai sunt“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

18 „În Rama se strigă de durere, se plânge și este mult bocet. Rahela își plânge copiii și nu acceptă nicio consolare, pentru că ei nu mai trăiesc.”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

18 „Un strigăt s-a auzit în Ráma. Plângere și tânguiremare. Rahela își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu [mai] sunt”.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

18 Un strigăt s-a auzit în Rama, bocet şi tânguire multă, Rahela îşi jeleşte copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

18 „Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere și bocet mult: Rahela își jelea copiii și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”

Onani mutuwo Koperani




Matei 2:18
12 Mawu Ofanana  

Și pe-ai săi frați i-a întrebat: „Unde-i băiatul, frate-meu?!” Ce-am să mă fac, acuma, eu?!”


„Voi mă lăsați fără copii! Iosif nu mai e printre vii, Iar Simeon e-ntemnițat. Of Doamne! Și vreți, imediat, Pe Beniamin să mi-l răpiți! Dar oare, voi nu vă gândiți Cât, sufletul mi-e de lovit?!”


Mirosul apei. Însă omul Nu e la fel precum e pomul, Ci el – când moartea l-a cuprins – De-a pururea rămâne-ntins. Și cât de mult aș vrea să știu: Omul, dacă nu mai e viu – După ce sufletul și-a dat – Unde e oare el, plecat?


În acest fel, Domnu-a vorbit: „Un țipăt greu s-a auzit Din Rama. Plânsul este mare, Iar lacrimile sunt amare. Rahela, pruncii, și-i jelește Și mângâiere nu voiește, Căci pruncii ei dragi nu mai sânt!”


Căci Eu aud țipătul care Doar chinul facerii îl are. E țipătul cel de durere, Pe care nașterea îl cere. Cea cari dă glas țipătului, Este fiica Sionului. Ale ei brațe, tremurând, Se-ntind când zice suspinând: „Nenorocită sunt și mor De mâna ucigașilor!”


După ce-ntâi mi-a arătat-o, În față-mi a desfășurat-o. Scrisă era, pe dinafară Și înăuntru scrisă iară. În ea sunt scrise bocete, Cu plângeri mari și gemete.


Omorul ce s-a-nfăptuit, Din al său ordin, a-mplinit Ce Ieremia-a zis: „Ia seama!


Apoi, norodului, Iisus, Aste cuvinte, i le-a spus: „Să nu mai plângeți, în zadar! Fata nu-i moartă: doarme doar.”


Atent, când iarăș’ m-am uitat, Un vultur, eu am observat, Pe bolta cerului zburând, Și, cu puternic glas, strigând: „Vai, de cei care locuiesc, Azi, pe pământ, căci îi pândesc Necazurile, pas cu pas. Trei îngeri încă-au mai rămas. Ei trebuie să se adune Și-apoi, din trâmbițe, să sune.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa