Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Matei 17:17 - Biblia în versuri 2014

17 „O, neam necredincios și rău, Cât voi mai sta în sânul tău?! Aduceți copilul, Mine!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

17 Isus, răspunzând, a zis: ‒ O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți-l aici la Mine!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 Isus a răspuns: „Ah, popor necredincios și predispus la rele! Până când credeți că voi fi cu voi și că vă voi mai suporta? Aduceți-l aici la Mine!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Isus, răspunzând, a zis: „O, generație necredincioasă și perversă! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceți-l aici!”.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

17 „Ah, oameni necredincioşi şi rătăciţi!” a răspuns Iisus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l la Mine.”

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 „O, neam necredincios și pornit la rău!”, a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceți-l aici, la Mine.”

Onani mutuwo Koperani




Matei 17:17
25 Mawu Ofanana  

Ani patruzeci, ei M-au scârbit, Încât ajuns-am de-am rostit În Mine: „Iată un popor Cari este neascultător, A cărui inimă-i vădită Precum că este rătăcită, Iar a Mea cale nu o știe.”


Îndată, Moise și Aron Se duseră la Faraon, Și înaintea lui au spus: „Până când fi-vei nesupus? Cât ai să Mi te-mpotrivești? Când ai de gând să te smerești În fața Mea? Pe-al Meu popor, Din țara Egiptenilor, Să-l lași să plece, să-Mi slujească!


Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Cât va mai fi nesocotit Cuvântul Meu?! Și până când Mai aveți, oare, voi, de gând, Porunca, să nu-Mi ascultați Și legea să Mi-o încălcați?!


„Până când oare, proștilor, Prostia doar o s-o iubiți? Iar voi cei cari batjocoriți, Când încetați a vă plăcea Batjocura, și-asemenea, Nebunii când au să sfârșească, Știința, să o mai urască?


Când timpul oare-o să ajungă, Ca leneșul să stea culcat? Din somn, când fi-va el sculat?


Domnul a pus – fără-ndoială – În toți, un duh de amețeală, Spre-a fi Egiptul clătinat Asemenea unui om beat.


„Ierusalime, te grăbește Și inima îți curățește, De răul ce te-a încolțit Ca să fii astfel mântuit! Cât timp, gânduri nelegiuite Vei ține-n inimă pitite?”


Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Cât voi mai fi nesocotit De-acest popor, te-ntreb, pe tine?! Cât nu va crede el, în Mine, Deși minuni mari a văzut, Că-n al său mijloc, am făcut?


Plin de mânie: „Până când Mai las, această adunare, De a cârti, fără-ncetare, În contra Mea?! I-am auzit Pe toți cei care au cârtit, În contra Mea, din ăst popor. Rea este adunarea lor!


Apoi, minuni, n-a mai făcut, Căci necredința, le-a văzut.


Iisus știuse gândul lor, Și, „Puțin credincioșilor! De ce, la pâine, vă gândiți?” –


L-am dus la ai Tăi ucenici, Dar ei nu pot – căci ei sunt mici – Să-l vindece!” Atunci, Iisus, Privind la acel om, a spus:


Îndată, el s-a făcut bine, Pentru că Domnul l-a certat, Pe drac, și-apoi, l-a alungat.


Deci, dacă Domnul a gătit, Azi, iarba care mâine nu-i, Atunci, pe voi, ce-n fața Lui, Sunteți, cu mult, mai prețuiți,


„De ce vă temeți în zadar, Voi, puțin credincioșilor?” – Le-a zis El, ucenicilor. După aceea S-a sculat, Vânturi și mare a certat, Încât apa s-a potolit Și liniștea s-a-nstăpânit.


Iisus se-ntoarse înapoi, La toți cei unsprezece-apoi, Și astfel, li S-a arătat, Să creadă că a înviat. În casa lor, când a venit, Pe ucenici, El i-a găsit, În jurul mesei, adunați. Atuncea, ei au fost mustrați Pentru-a lor inimă-mpietrită, Și necredința dovedită, Mereu, când vești au căpătat – Prin martori – că a înviat.


Iisus, atuncea, a vorbit: „O, neam necredincios și rău! Cât voi mai sta în sânul tău?! Cât să te sufăr Eu? Ei bine, Copilul, să-l aduci la Mine!”


„O, ce nepricepuți sunteți! Inimi zăbavnice aveți” – Blând, i-a mustrat Domnul Iisus – „Când trebuia, ceea ce-au spus Prorocii, ca să fi crezut.


„O, neam necredincios și rău! Cât voi mai fi, în sânul tău? Cât să te sufăr Eu, pe tine?! Adu-l, pe fiul tău, la Mine!”


Apoi, pe Toma, l-a chemat Și, mâinile, i-a arătat, Zicând: „În palme, să-Mi privești! Cu degetul, să pipăiești, Ca să simți urma cuiului! Adă-ți dar mâna, să o pui În coasta Mea și, credincios, Fii Tomo, nu necredincios!”


Purtările lor, în pustiu – Căci patruzeci de ani umblară, Până când, în Canaan, intrară – Domnul, mereu, le-a suferit.


Astfel, Petru mărturisea, Dădea îndemnuri și zicea: „Grăbiți-vă ca mântuiți, Din ăst neam ticălos, să fiți!”


„O, de-ați putea, dragii mei frați, Ca, de la mine, să răbdați, Măcar, puțină nebunie! Faceți-mi dar, pe plac, și mie, Și încercați să vă siliți, Acuma, să mă suferiți!


Dar ai Săi oameni s-au stricat; Copiii Lui, netrebnicie, Au dovedit. Ea o să fie, Neîncetat, rușinea lor – Rușinea-ntregului popor. Neam îndărătnic și stricat!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa