Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Matei 11:11 - Biblia în versuri 2014

11 Adevărat vă spun: toți cei Născuți vreodată din femei, Decât Ioan, n-au fost mai mari. Să știți, însă, că acel cari – În ceruri – este cel mai mic, Mai mare-i decât el. Vă zic:

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

11 Adevărat vă spun că, între cei născuți din femei, nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 Adevărul este acesta: între cei născuți din femeie, nu există nimeni mai mare ca Ioan Botezătorul.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

11 Adevărat vă spun că, dintre oamenii născuţi pe pământ, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 Adevărat vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.

Onani mutuwo Koperani




Matei 11:11
31 Mawu Ofanana  

„Omul care a fost născut Dintr-o femeie, a avut O viață scurtă, însă plină


Dintr-o ființă necurată Ieși-va oare-un om curat?


„Ce-i omul, pentru-a fi curat? Poate cel care s-a-ntrupat Dintr-o femeie pământeană, Să fie fără de prihană?


Poate fi omul fără vină, ‘Naintea Domnului? Curat, Poate fi cel ce s-a-ntrupat Dintr-o femeie muritoare?


Prea bine știu că m-am născut În făr’de legi și sunt făcut, De a mea mamă, în păcat.


Lumina ce are s-o dea Luna – atunci – are să fie, Precum a soarelui, de vie. A soarelui lumină are, De șapte ori, a fi mai tare. (Lumina care o să vie, Cât șapte zile, o să fie.) Acestea fi-vor întâmplate În vremea când vor fi legate – De Domnul – rănile pe care Poporul Său – acum – le are, Căci toate rănile primite – Atunci – vor fi tămăduite.”


Când acea zi o să sosească, Domnul are să-i ocrotească Pe-aceia care se vădesc Că la Ierusalim trăiesc. Tare, cel slab o să se ție, Căci precum David o să fie. Casa pe cari David o are, Ca Dumnezeu va fi de tare, Ca Îngerul Domnului lor, Șezând în fața tuturor.


Despre Ioan se află scris: „Iată că solul Mi-am trimis, Mergând ‘naintea feței Tale, Să pregătească a Ta cale.”


De la Ioan, cu osteneală Se poate – dacă dai năvală – Să intri în Împărăție, În ceruri. Asta să se știe!


În acea vreme a venit Și-n Iuda-a propovăduit, Ioan Botezătorul. El, În pustia lui Israel, Tuturor celor întâlniți,


Cât de umila mea ființă? Eu vă botez, spre pocăință, Cu apă, dar Acel ce vine – În urma mea – e, decât mine, Incomparabil mai puternic. Încălțămintea-I, nu sunt vrednic Ca să I-o duc. O să boteze Cu foc și Duh Sfânt. Să lucreze,


Acela care îndrăznește Și numai o poruncă strică – Doar una, chiar de-i cea mai mică – Și-apoi greșit va da povețe Celor ce-s dornici să învețe, În ceruri, mic va fi chemat. Dar Eu vă spun adevărat, Că-n ceruri sunt chemați drept mari, Acei ce le-au păzit și cari, Pe alții, drept i-au învățat Și la veghere-au îndemnat.


Căci mare, el va fi, mereu, Privit, de Domnul Dumnezeu. De vinuri, trebuință n-are; Iar băuturi amețitoare, Nicicând, el nu va fi băut. De Duhul Sfânt, va fi umplut – Cum Domnul a găsit cu cale – Din pântecele mamei sale.


Adevărat vă spun, căci cei Născuți vreodată din femei, Decât Ioan, n-au fost mai mari. Să știți, însă, că acel cari – În ceruri – este cel mai mic, Mai mare-i decât el. Vă zic,


„Dacă, acest copil, cumva, Primit va fi, de cineva, În casă, în Numele Meu, Acolo voi intra și Eu; Astfel, în casa ‘ceea, vine Cel care M-a trimis pe Mine. Aflați dar, că acela care Este mai mic, e cel mai mare.”


Ioan – când a mărturisit – Spusese: „Despre El, mereu, V-am tot vorbit, într-una, eu: „Acel, care în urmă-mi vine, E mai ‘nainte decât mine, Căci El era de la-nceput, Drept primul care-a fost născut.


El e Acela care vine, În urmă-mi, iar – față de mine – El este înaintea mea. Eu nu sunt vrednic, o curea, Să Îi dezleg, la-ncălțăminte.”


Atunci, la El, mulți au venit, Zicând: „Ioan nu a făcut Vreun semn, noi, însă, am văzut Că tot ceea ce el ne-a spus, E-adevărat, despre Iisus.”


El trebuie, mereu, să crească Și, în putere, să sporească, În timp ce eu, de-acum, urmez – ‘Nainte-I – să mă micșorez.


Ioan era lumina trează, Care, puternic, luminează, Iar voi, cu toți, ați vrut să fiți, De-a lui lumină-nveseliți.


Când aste vorbe a rostit, La Duhul Sfânt S-a referit, Pe care, toți cei ce credeau În El, a Îl primi, urmau – Duhul nu fuse dăruit, Căci Domnul n-a fost proslăvit.


Căci eu sunt cel mai ne-nsemnat Cari, printre-apostoli, sunt aflat. Nu-s vrednic să mă fi numit Apostol, căci am prigonit, Biserica lui Dumnezeu.


Când ne-nțelegeri, voi aveți, În lucrurile vieții, vreți, Judecători să căutați, Cari nici măcar nu sunt luați În seamă, de cei sfinți, pe care Biserica, în ea, îi are?


Între aceștia, bunăoară, Eram și noi, odinioară, Pe vremea-n care noi trăiam Exact așa precum eram, Mânați de pofta cea firească Aflată-n firea pământească Și de-ale noastre gânduri, care Ne frământau, fără-ncetare. În acel timp întunecat, Fii ai mâniei ne-am aflat Și-n toate, ne asemănam, Cu cei cu care viețuiam.


Mie, celui mai ne-nsemnat, Dintre toți sfinții care sânt, Îmi este dat, pe-acest pământ, Ca înspre Neamuri să mă duc, Pentru ca vești să le aduc, De bogății ce-s nepătrunse, Cari, în Hristos, au fost ascunse.


Și care – după cum se știe – Nouă, ni s-a descoperit, În clipa-n care a venit Mântuitorul, Cel de Sus – Al nostru Domn, Hristos Iisus – Care, pe moarte, a călcat Și care ne-a eliberat, Pe dată, de întreaga vină, Aducând viața, la lumină Și-a Lui neprihănire-apoi – Prin Evanghelie – pentru noi.


Pentru că Dumnezeu avea, În planul Său, ca să ne dea Ceva mai bun, iar fără noi, Să nu mai poată ei, apoi, S-ajungă singuri la-mplinire – Adică la desăvârșire.”


Prorocii care au vorbit, De harul, care, pregătit A fost – și este, pentru voi, Urmând să îl primiți apoi – Din mântuirea ce s-a dat, Au făcut țintă, ne-ncetat, Și-au stăruit în cercetări Și-n necurmate căutări.


De-aceea iată, Dumnezeu – Cel care-i Domn în Israel – Vorbește-acum, în acest fel: „Spusesem că și casa ta – Și a tatălui tău – vor sta În fața Mea, umblând mereu, Numai după cuvântul Meu.” Dar iată, Domnu-acuma vine, Zicând: „Departe e de Mine, Lucrul acesta! Eu găsesc Căci trebuie să îi cinstesc Pe cei cari, cinste, Îmi arată! Dispreț doar, voi avea, pe dată, Față de cei ce se vădesc Precum că Mă disprețuiesc.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa