Marcu 9:2 - Biblia în versuri 2014

² S-au scurs, de la astă-ntâmplare, Vreo șase zile, după care, Iisus, la Sine, a luat Trei ucenici și S-a urcat Pe-un munte-nalt. L-au însoțit Petru și Iacov, și-a venit Apoi, Ioan, fratele lui. Iisus, pe vârful muntelui, Înfățișarea și-a schimbat. O altă față, Și-a luat,

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

² După șase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus deoparte, pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I s-a schimbat înfățișarea înaintea lor.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

² După șase zile de la această precizare, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan; și i-a dus separat, numai pe ei, pe un munte înalt. Acolo S-a transfigurat sub privirile lor.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

² După șase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacób și pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor.

Română Noul Testament Interconfesional 2009

² Şi după şase zile Iisus i-a luat deoparte pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi a urcat cu ei pe un munte înalt, unde erau doar ei. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor,

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

² După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la față înaintea lor.

Marcu 9:2 Mawu Ofanana

1 Regi 18:33

Lemne, pe-altar, a așezat, Iar juncul – în bucăți tăiat – L-a pus deasupra lemnelor. Apoi, a zis către popor: „Vreau, patru vedere, să luați, Cu apă, și să le vărsați Asupra jertfei dată-n dar Și-a lemnelor de pe altar.” Poporu-ndată a făcut Așa precum i s-a cerut.

1 Regi 18:42

Ahab, atuncea, a plecat De a băut și a mâncat. Ilie a plecat și el, Pe vârful muntelui Carmel, Unde apoi a-ngenunchiat. Cu fața-ntre genunchi a stat, Rugându-se Celui de Sus,

Exodul 24:13

Moise, în urmă, s-a sculat, Iar Iosua, cu el, a stat Căci – tot mereu – el l-a slujit. Moise, pe munte, s-a suit, La Dumnezeu. Când a plecat,

Isaia 33:17

„Ai tăi ochi – iată – vor putea, Pe Împărat, de a-L vedea, În toată strălucirea Lui. Întinderea pământului Țării și ale sale căi, Au să le vadă ochii tăi.

Isaia 53:2

El a crescut ‘naintea Lui, Ca o odraslă slabă, care Este Lăstarul ce răsare Dintr-un pământ uscat. N-avea Nici frumusețe; nu vădea Nici strălucire minunată, Ca să atragă – dintr-odată – Privirile, asupra Lui. Nu arătase nimănui, Ceva anume, ca să-i facă, Pe toți, în urmă, să Îl placă.

Matei 14:13

Când a aflat că a murit Ioan, Iisus, trist, S-a suit Într-o corabie, pornind Către pustiu, singur fiind. Noroadele au auzit Că a plecat și au ieșit De prin cetăți și, pe uscat, În mare grabă, L-au urmat.

Marcu 14:33

Cu El, pe Petru, l-a luat – Ioan și Iacov, i-au urmat. Deodată, S-a simțit mâhnit, Căci întristarea L-a lovit Și-n Sine, S-a înspăimântat.

Marcu 16:12

Apoi, Iisus S-a arătat La doi discipoli ce-au plecat, Cu treburi, undeva la țară. Pe drumul lor, în fapt de seară, Li S-a înfățișat Iisus.

Marcu 5:37

Cu Petru, Iacov și Ioan,

Luca 6:12

Iisus, pe munte, S-a urcat, Ca să se roage, și a stat, În rugăciune, adâncit, Întreaga noapte. A venit –

Ioan 1:14

Acest Cuvânt S-a întrupat Și-n har și adevăr a stat, Aici – la noi – de-a locuit, Iar noi, cu toții, am privit Slava și măreția Lui – Slavă, asemeni Tatălui, Cari, doar pe El, L-a zămislit.

Romani 12:2

Să nu vă potriviți apoi, Chipului veacului, ci voi – Prin înnoirea minții – fiți În stare să deosebiți Voia pe care Dumnezeu Are s-o aibă, tot mereu. Aceea trebuie făcută, Pentru că ea Îi e plăcută, E bună și desăvârșită – De-aceea trebuie-mplinită.

2 Corinteni 13:1

„La voi, acuma, bunăoară, Iată că vin, a treia oară. „Orice cuvânt veți fi rostit, Mereu, să fie sprijinit, De către martori. Astfel, ei, În număr, fi-vor doi sau trei.”

Filipeni 3:21

El va schimba, trupul pe care Smerita noastră stare-l are, Și îl va face, pe-astă cale, La fel ca trupul slavei Sale, Printr-o lucrare de putere Care, doar după a Sa vrere, Poate orișice lucru-a pune, În slujba Sa, și a-l supune.”

Revelația 20:11

Apoi, un scaun de domnie, Mi-a apărut, în față, mie, Și Cel care ședea pe el; Fusese alb jilțul acel. Pământ și ceruri, am văzut, Că loc, atunci, n-au mai avut, În fața Lui, și au fugit.