Marcu 9:18 - Biblia în versuri 2014

¹⁸ Când îl apucă, îl trântește Jos, la pământ, și-l tăvălește; De spume, gura îi e plină, Dinți-i scrâșnesc, capu-i se-nclină, Trupul – puțin – îi mai zvâcnește Și-apoi, Doamne, înțepenește. Pe ucenici, eu i-am rugat Să-l vindece. Au încercat Zadarnic, căci n-au reușit.”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁸ Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. El face spume la gură, scrâșnește din dinți și devine țeapăn. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au putut.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁸ În plus, oriunde are crize, cade la pământ, face spume la gură, își încleștează maxilarul și rămâne anchilozat. M-am adresat discipolilor Tăi și i-am rugat să scoată demonul, dar nu au putut.”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁸ Ori de câte ori îl ia în stăpânire, îl trântește la pământ, iar el face spume, scrâșnește din dinți și înțepenește. Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”.

Română Noul Testament Interconfesional 2009

¹⁸ şi oriunde îl apucă, îl aruncă la pământ, face spume la gură, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte şi le-am zis ucenicilor Tăi să scoată acest duh, dar ei n-au putut.”

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁸ Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâșnește din dinți și rămâne țeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, și n-au putut.”

Marcu 9:18 Mawu Ofanana

Iov 16:9

Mă urmărește Cel Prea Sfânt, Cu furie: din dinți scrâșnește Și cu mânie mă lovește. El, cu privirea, mă străpunge Și-a lui pedeapsă mă ajunge.

Psalmi 112:10

Văzând ăst lucru, ne-ndoios, Omul cel rău e mânios. Atuncea el din dinți scrâșnește Cu furie și se topește, Iar poftele lui, jinduite, Rămâne-vor neîmplinite.

Matei 15:22

La el, acolo, a venit O Canaaneancă și-a-ndrăznit Să Îi vorbească: „Milă ai, Fiu al lui David! Doamne, vai! Copila mea e îndrăcită. De-un drac, sărmana, e muncită.”

Matei 17:16

L-am dus la ai Tăi ucenici, Dar ei nu pot – căci ei sunt mici – Să-l vindece!” Atunci, Iisus, Privind la acel om, a spus:

Matei 8:12

Plângând, adevărații fii, Ai cerului Împărății, În mijlocul plânsetelor Și în scrâșnirea dinților.”

Marcu 11:23

Când cineva e ne-ndoit În al său crez, și-a poruncit, Chiar muntelui – plin de credință – „În mare, fugi!”, cu neputință Este de-a nu fi ascultat! – Crezând, chiar muntele-i mutat. De-n inimă nu s-a-ndoit, A căpătat lucrul dorit.

Marcu 9:17

Ieși în față, înadins, Zicând: „Al meu fiu, nu e bine; De-aceea, l-am adus la Tine. Copilul este îndrăcit; De un duh rău e stăpânit.

Marcu 9:19

Iisus, atuncea, a vorbit: „O, neam necredincios și rău! Cât voi mai sta în sânul tău?! Cât să te sufăr Eu? Ei bine, Copilul, să-l aduci la Mine!”

Marcu 9:20

Părintele iute-a adus, Copilu-n fața lui Iisus. Duhul, de cum L-a observat, Jos, la pământ, l-a aruncat Și-apoi, l-a frământat cumplit, Până când spume s-au ivit, Umplând gura copilului.

Marcu 9:26

Duhul, precum i-a poruncit Iisus, afară a ieșit Cu țipete-nfiorătoare. A zgâlțâit copilul, tare, Și la pământ l-a aruncat, Ca mort, palid și nemișcat. Mulți dintre cei care-au privit Scena, au zis că „a murit!”

Fapte 7:54

Când aste vorbe-au auzit, Tăiați, pe inimi, s-au simțit Și-au început ca să scrâșnească Din dinți, gata să îl lovească.

Iuda 1:13

Ca valurile înspumate Care aleargă-nfuriate, Mereu, pe fața mărilor, Își spumegă rușinea lor Oameni-aceștia. Fiecare, Stele-au ajuns, rătăcitoare; Iar pentru ei, fost-a păstrată Doar negura întunecată, Și-o vor primi, pentru vecie.