34 Apoi, El, ucenicilor Și, de asemeni, tuturor Celor prezenți, le-a spus: „De vrea Oricine, ca pe urma Mea, Să meargă, renunțe la Sine, Să își ia crucea, și pe Mine, Să Mă urmeze! Pentru că, Oricine-i cel ce încearcă
34 Apoi i-a chemat pe cei din mulțime alături de ucenicii Săi și le-a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.
34 Apoi a chemat la Sine mulțimea de oameni împreună cu discipolii Săi și le-a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se dezică de felul lui de a fi, să își ia crucea și așa să Mă urmeze.
34 Atunci a chemat la El mulţimea împreună cu ucenicii şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze.
Căci am dorit să rup, astfel, Împărăția cari, odată, Casei lui David a fost dată. Eu, Domnul, astă-mpărăție, Ți-am dăruit-o-n urmă, ție. Dar n-ai fost vrednic, cum mereu Fusese David, robul Meu, Cari a Mea cale a păzit Și legile Mi le-a-mplinit, Căci cu dreptate s-a ținut În tot ce-n față-Mi, a făcut.
Pe robul Meu – Caleb numit – Pentru că fost-a-nsuflețit De un alt duh și a urmat Calea ce Eu i-am arătat, Îl las, în țară, să pășească Și-i las pe-ai săi s-o stăpânească.
Apoi, El, ucenicilor, Le-a spus așa: „Oricine vrea Ca să pășească-n urma Mea, Se lepede, întâi, de sine; Să își ia crucea și, pe Mine, Să Mă urmeze! Pentru că
Iisus era cu crucea-n spate, Când, la ieșirea din cetate, Pe drum, un om au întâlnit, Pe care-ostașii l-au oprit. Acel om, Simon, se numea Și în Cirene locuia. Iisus, fiind foarte slăbit, Simon a fost, atunci, silit De către ceata de soldați, Să-I ducă crucea, căci aflați
Iisus a mai adăugat, După ce, țintă, l-a privit: „De-un lucru doar, mai ești lipsit. Du-te și vinde tot ce ai, Și-apoi, la cei săraci, să dai. Așa, o să-ți aduni, în cer, Comorile. Atât îți cer! De n-ai nimic a te mai ține, Ia-ți crucea, și hai după Mine!”
Iisus a mai adăugat, După ce țintă, l-a privit: „De-un lucru doar, mai ești lipsit: Du-te de vinde tot ce ai Și-apoi, la cei săraci, să dai. Așa, o să-ți aduni, în cer, Comorile – atât îi cer! Când n-ai nimic a te mai ține Încătușat, hai după Mine!”
Iisus, Marele-nvățător, Vorbit-a, astfel, tuturor: „Cel care-i hotărât și vrea Ca să pășească-n urma Mea, Se lepede, atunci, de sine, Să își ia crucea și, pe Mine, Să Mă urmeze! Pentru că,
Și-au întărit, în calea lor, Sufletul ucenicilor. Să stăruie, i-au îndemnat – Toți – în credință, ne-ncetat, Spunând că-n cer, la Dumnezeu, Doar prin necazuri și prin greu, Putem pătrunde. Când sfârșiră,
Prea bine cred că știți și voi, Precum că omul vechi, din noi, Cu El – odată – nevoit Era, să fie răstignit, Ca ăst trup, al păcatului, Să fie, de puterea lui, În felu-acesta, dezbrăcat, Să nu mai fim robi, sub păcat.
Și dacă rang de fii avem, Atunci moștenitori suntem: Îl moștenim, pe Cel de Sus, Noi, împreună cu Iisus, Dacă-mpreună cu El știm, Cu-adevărat, să suferim, Ca să fim proslăviți apoi, Asemeni lui Hristos, și noi.
Sunt în primejdie, mereu, Și-n fiecare clipă, eu, De moarte, simt, că sunt vânat. Atât este de-adevărat Lucrul acesta, fraților – Și-l spun, în fața tuturor – Pe cât este de-adevărat Căci, pricină de lăudat, În Domnul nost’, Iisus Hristos, Îmi sunteți voi, neîndoios.
De-aceea, dacă o mâncare, Pe unul din ai mei frați, are Să îl aducă, în păcat, Atuncea – carne – niciodat’, N-am să mănânc, să nu găsească Prilej, ca să păcătuiască.”
Sunt slobod, dar am căutat Ca rob să fiu, neîncetat, Aflat în slujba tuturor, Căci numai astfel – fraților – Puteam să îi câștig, apoi, Pe cei mai mulți aflați la voi.
Eu, cu Hristos, sunt răstignit, Și azi trăiesc… dar, de trăit, Nu mai trăiesc eu – să știți bine – Ci doar Hristos trăiește-n mine. În viața care o trăiesc Acum, în trup, împărtășesc Credința-n Fiul Cel pe care, Al nostru Dumnezeu Îl are, Cari m-a iubit și-apoi S-a dat, Pentru ca eu să fiu salvat.
Aceia care s-au vădit, Ai lui Hristos, au răstignit Această fire pământească, Cu patima sa cea lumească, Cu poftele ce le-au avut Și cari, din ea, au apărut.
Cât despre mine, nu doresc, Vreo laudă, ca să primesc, Din altceva, neîndoios, Decât din crucea lui Hristos, Prin care, lumea e găsită – Față de mine – răstignită, Iar eu apoi, de-asemenea, Sunt răstignit, față de ea!
Cu o dorință de nespus, Cătam să Îl cunosc, pe El, Și să-nțeleg apoi, astfel, Puterea învierii Lui; Cu suferința Domnului, Voiam să fiu, în părtășie, Și-asemeni Lui, moartea să-mi fie.
În suferința mea, apoi, Iată, mă bucur, pentru voi. În trupul meu, se împlinește Chiar suferința ce-I lipsește, Azi, lui Hristos – deci trupului – Adică, Bisericii Lui.
Vreau să omoare fiecare, Toate acele mădulare, Care provin de pe pământ. Aceste mădulare sânt: Patima și necurăția, Pofta cea rea și-apoi, curvia; Urmează lăcomia care Este un fel de închinare, La idoli. Luați seama bine,
Harul acesta ne-a-nvățat, S-o rupem cu păgânătatea, Cu poftele, cu răutatea, Și-n veacul de acum, să știm, Plini de evlavie să fim, Trăind o viață cumpătată – Doar în dreptate – și curată,
„Astfel, dacă Iisus Hristos A pătimit aicea, jos – În trup – să vă-narmați și voi, Cu-aceleași gânduri mai apoi. Căci cu păcatul, a sfârșit Cel care-n trup a pătimit;
Ci dimpotrivă, încercați, Mereu, ca să vă bucurați Că parte ați avut apoi, De-a lui Hristos patimi, și voi, Ca-n urmă, bucuroși să fiți, Putând ca să vă veseliți, La arătarea slavei Lui, La revenirea Domnului.
Noi, fraților, am cunoscut Dragostea Lui, căci am văzut Că Și-a dat viața, pentru noi. Iar noi, la rândul nost’ apoi, Va trebui – să nu uitați! – Să ne dăm viața, pentru frați.
Să nu te temi dar, nicidecum, De ce vei suferi, pe drum, Căci diavolul va vrea apoi, Să-i ia pe unii dintre voi, Să-i vâre-n temniță și are Să-i pună, astfel, la-ncercare. În zece zile încheiate, Mare necaz se va abate, Asupra voastră, dar să știți Că trebuie să biruiți. Până la moarte, credincios, Să te areți, căci ne-ndoios, În felu-acesta, reușești, Cununa vieții, s-o primești.