Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Marcu 7:21 - Biblia în versuri 2014

21 Din inimă, ies lucruri ca: Ucideri, preacurvii, curvii,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

21 Căci din interior, din inima omului, ies gândurile rele, preacurviile, furturile, crimele,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 Sursa lucrurilor care fac pe om «necurat», este tocmai în sufletul lui, de unde provin gândurile rele, adulterul, relațiile sexuale extraconjugale, crimele,

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele,

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

21 pentru că dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

Onani mutuwo Koperani




Marcu 7:21
37 Mawu Ofanana  

Domnul văzu că „lucrul” Său E înclinat numai spre rău; Că răutatea omului E mare, iar inima lui


Miros plăcut s-a ridicat În fața Domnului. A stat Prea Sfântul, și S-a socotit: „N-am să mai blestem! Nimicit, Pământul – pentru oameni doar – Nu va mai fi, căci e-n zadar. Omul – de tânăr – înspre rău, Se-apleacă în sufletul său Și face din el un pustiu. N-am să lovesc tot ce e viu!


Dintr-o ființă necurată Ieși-va oare-un om curat?


Poate fi omul fără vină, ‘Naintea Domnului? Curat, Poate fi cel ce s-a-ntrupat Dintr-o femeie muritoare?


Deschisă inima să-mi fie, Spre-nvățătura minunată – Care de Tine-a fost lăsată – Nu spre câștig! O, Domnul meu,


Nebunul zice, tot mereu, Cum că „Nu este Dumnezeu!” Iată că lumea s-a stricat. Un om, măcar, nu s-a aflat, Să cate drumul drept a-l ține, Să facă doar ce este bine.


Dar oamenii s-au rătăcit. Netrebnici, toți s-au dovedit. Nu este unul care ține Drumul cel drept, făcând doar bine. Domnul privește în zadar, Căci nu e nici unul măcar.


Nebunu-n inimă, mereu, Zice: „Nu este Dumnezeu!” Oamenii s-au ticăloșit Și făr’delegi au săvârșit. Nici unul nu s-a mai văzut, Cari binele să-l fi făcut.


Toți oamenii s-au rătăcit. Stricați sunt toți. Nu s-a găsit Măcar un om cari să fi vrut Ca binele să-l fi făcut.


Pe cel ce-i mândru și pe-ai lui Îi surpă mâna Domnului; Dar ale văduvei hotare Le întărește-al Său braț tare.


Mai mult, inima îți păzește: Izvor al vieții-i ea. Gonește


Noi, vinovați, de la-nceput, Față de Domnul, ne-am făcut. Necredincioși ne-am dovedit, Pentru că noi L-am părăsit Pe-Acela care e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu. Cu apăsare am vorbit Și răzvrătire am vădit. Numai cuvinte mincinoase, Din al nost’ cuget, au fost scoase.


Picioarele lor se zoresc Spre răutăți și se grăbesc Să verse sânge ne-ntinat, Iar gândul lor s-a arătat A fi, mereu, nelegiuit. Pe al lor drum, s-au însoțit Prăpădul și cu nimicirea.


După părinții voștri, voi Ați făcut și mai răi apoi, Urmând doar ale voastre firi Și relele voastre porniri, Pe cari în inimi le aveți, Căci să Mă ascultați, nu vreți.


„Inima e înșelătoare Și-asemenea rău voitoare. E cineva cari ar putea Să știe ce se-ascunde-n ea?”


„Ierusalime, te grăbește Și inima îți curățește, De răul ce te-a încolțit Ca să fii astfel mântuit! Cât timp, gânduri nelegiuite Vei ține-n inimă pitite?”


„Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „La multe ai să te gândești În acea zi, și-ai să urzești Planuri în minte, însă ele Se vor vădi doar planuri rele.


Din inimă, ies lucruri ca: Ucideri, preacurvii, curvii, Furt, mincinoase mărturii, Hule, și altele ca ele.


Iisus, îndată, i-a văzut, Gândul ascuns, le-a cunoscut Și-a spus atunci: „De ce aveți Voi, gânduri rele? Ce credeți


În urmă, a adăugat: „Să știți că omul e spurcat, Numai de ce-a ieșit, din el – De relele, de orice fel – Acestea doar, îl vor spurca.


Furt, gânduri rele, lăcomii, Înșelăciuni, hule, trufia, Ochiul cel rău și nebunia.


Dar, Domnul i-a privit și-a spus: „Voi, Fariseii, căutați, Neprihăniți, să v-arătați, ‘Naintea omului, mereu; Dar inimile, Dumnezeu Vi le cunoaște. Pot a spune, Că-n fața Lui, e-o urâciune Ceea ce omul a-nălțat.


Moșia ta, de n-o vindeai? Tu crezi, oare, că nu puteai Să faci, numai ceea ce vrei – După-al tău plac – cu prețul ei? În inimă-ți, cum s-a putut, Astfel de gând, de s-a născut? Nu minți pe oameni – îți spun eu! – Ci tu Îl minți pe Dumnezeu!”


Care e lucrul cel mai bun, Ce poți ca să-l înfăptuiești: Degrabă, să te pocăiești Și să te rogi, lui Dumnezeu, Să-ți ierte-acum păcatul greu, Să-ți ierte gândul necurat! – De-i cu putință de iertat.


Pe vremea-n care noi trăiam Și când supuși firii eram, Aveam o patimă firească, Prin firea noastră pământească. Ea-i patima păcatelor, Care, de Lege – fraților – Mereu fusese ațâțată, Pentru că ea era aflată În ale noastre mădulare, Făcându-ne, pe fiecare, Să dăm un rod cari să ne poarte, Cu siguranță, către moarte.


Păcatul a găsit apoi, Prilejul cel mai potrivit, Și-n mine, pofte-a zămislit; Căci mort era – se înțelege – Păcatu-n lume, fără Lege.


Vreau să omoare fiecare, Toate acele mădulare, Care provin de pe pământ. Aceste mădulare sânt: Patima și necurăția, Pofta cea rea și-apoi, curvia; Urmează lăcomia care Este un fel de închinare, La idoli. Luați seama bine,


Adu-ți aminte, că și noi, În vremile de dinainte, Ne-am arătat lipsiți de minte, Ne-ascultători și rătăciți, De pofte și plăceri robiți, Trăind numai în răutate Și-n pizmă, cu al nostru frate; Unii, pe alții, ne uram Și-n acest fel, ne dovedeam Vrednici de-a fi urâți chiar noi.


Seamă luați, la pilda mea: Așa purtări, de veți avea, Nu arătați voi, părtinire? Nu faceți voi, deosebire, Între acești doi muritori? Nu v-ați făcut judecători, Peste ființele acele, Și n-ați vădit voi, gânduri rele?


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa