14 La sfârșit, Isus a chemat din nou mulțimile de oameni la Sine și le-a zis: „Sunt interesat să înțelegeți ce vă voi spune în continuare. Deci ascultați cu atenție:
L-a munte, când s-au adunat Cu toți, Ilie a-ntrebat: „Când oare, o să încetați De-a mai umbla împiedicați? Luați aminte, la picioare! Voi nu simțiți, acuma oare, Că ele vi-s împiedicate, Căci amândouă vi-s legate? Dacă e Domnul, „Dumnezeu”, Pe El, să îl slujiți mereu! Dar dacă Baal s-a arătat Drept dumnezeu adevărat, Atunci întregul Israel Să îl urmeze doar pe el!”
„Dacă, în pace ai să vii” – Răspunse Mica – „vreau să știi Că Domnul n-a vorbit prin mine! Luați popoare, seama, bine!” – Mai zise el, când a sfârșit – „La ceea ce s-a prorocit!”
El a răspuns: „Ai să te duci Și-aste cuvinte le aduci Poporului cari este-al Meu: „Deși veți auzi mereu, Să înțelegeți nu-ți putea. Întotdeauna veți vedea, Însă nimenea dintre voi Nu va putea pricepe-apoi!”
Cuvântul care a venit, Iudeilor le-a fost vestit. Celor ce-n țară se aflau Sau la Ierusalim erau, Li se-adresase Ieremia. El și-a-nceput, astfel, solia:
În vremea ‘ceea, mulți s-au dus, Ca să Îl vadă, pe Iisus. Atât de mulți se îmbulzeau În juru-I, încât se călcau, Unii pe alții, în picioare. Văzând acea mulțime mare, El zise ucenicilor: „Întâi, de-a Fariseilor Plămadă – de-al lor aluat – Să vă feriți, neîncetat. Fățărnicia e acea Plămadă – vă feriți de ea!
Să îl ajungi!” El a fugit Și imediat l-a auzit Pe famenul ce-n car ședea, Că, pe Isaia, îl citea. Filip i-a zis: „Te-ai dumirit? Oare, din ceea ce-ai citit, Ceva, ceva, ai priceput?”