Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Marcu 3:5 - Biblia în versuri 2014

5 Dar ei tăceau. Atunci, Iisus, Privindu-i mânios, a spus: „Întinde-ți mâna!” Omu-acel, A-ntins-o și-a ajuns la fel, Cu și cealaltă, de îndat’,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Și rotindu-Și privirea peste ei cu mânie, mâhnit fiind de împietrirea inimii lor, i-a zis omului: „Întinde-ți mâna!“. El a întins-o și mâna lui a fost făcută sănătoasă.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Atunci, privind în jurul Lui supărat și trist din cauza insensibilității inimii lor, a zis omului cu pareza: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o; și mâna i s-a făcut sănătoasă.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Atunci, privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: „Întinde-ți mâna!”. El a întins-o și mâna lui s-a vindecat.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

5 Uitându-se la ei de jur împrejur cu mânie, şi întristat de împietrirea inimii lor, i-a zis omului: „Întinde mâna!” Şi el a întins-o şi mâna i s-a vindecat.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Atunci, rotindu-Și privirile cu mânie peste ei și mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă.

Onani mutuwo Koperani




Marcu 3:5
29 Mawu Ofanana  

Nu-i înspre Ziditorul său. Atuncea, Lui i-a părut rău Că l-a făcut pe om. Mâhnit, În al Său cuget, a rostit:


Ieroboam, când a văzut Minunea ce s-a petrecut, Spre omul Domnului, de-ndat’ – Cuprins de spaimă – a strigat: „Roagă-te-acum lui Dumnezeu Să-nzdrăvenească brațul meu, Să-l facă sănătos și-apoi Să îl pot trage înapoi!” Omul acela s-a rugat, Iar brațul i s-a vindecat.


M-am necăjit și-am aruncat Afară, tot ce am aflat Acolo și se dovedea Că este pentru Tobia.


Ani patruzeci, ei M-au scârbit, Încât ajuns-am de-am rostit În Mine: „Iată un popor Cari este neascultător, A cărui inimă-i vădită Precum că este rătăcită, Iar a Mea cale nu o știe.”


Apoi, pe-acel om, L-a chemat Și-a zis: „Întinde-ți mâna!” El, A-ntins-o, și-a ajuns la fel Ca cealaltă – s-a vindecat –


Spre Farisei se-ntoarse: „Voi, Să Îmi răspundeți” – i-a-ntrebat – „Dacă, în ziua de Sabat, E-ngăduit a face rău, Sau bine, seamănului tău? O viață-i bine să o pierzi, Sau, dimpotrivă, s-o salvezi?”


„Fățarnicilor!” – a strigat Iisus, atunci – „Care din voi, La iesle, nu merge, și-apoi, După ce-și va fi dezlegat Bou, sau măgar – chiar de-i Sabat – Nu-și duce vitele, la apă? Care, din voi, nu le adapă?


El i-a privit și-a zis apoi: „Degrabă dar, duceți-vă! La preoți, arătați-vă!” Pe când, la drum, ei au pornit, De lepră, s-au și curățit.


Văzând cum cei din jurul Lui Cu toți tac, zise omului, Care avea mâna uscată: „Întinde-ți-o! E vindecată!” Omul o-ntinse și-a văzut Că mâna rea i s-a făcut La fel, ca mâna sa cea bună.


„Te spală, într-o scăldătoare – A Siloamului – știi care” – Acelui orb, Iisus i-a zis; („Siloam” înseamnă „Trimis”.) Orbul, ascultător, s-a dus, Făcând așa cum i s-a spus Și-ndată, el și-a căpătat,


„Nu vreau ca nu cumva să știți, Și, singuri, să vă socotiți Drept înțelepți; deci, fraților, Vă spun o taină, tuturor: O parte din Israeliți, Acum, se află împietriți; Iar împietrirea-i stăpânește Până atunci când se-mplinește Numărul dat Neamurilor – Deci până la intrarea lor.


Însă, acel întreg popor, La minte, s-a vădit greoi Și, până astăzi – pân’ la noi – Când se citește un fragment, Aflat în Vechiul Testament, Acea maramă, arătată, Rămâne tot neridicată, Pentru că ea, doar în Hristos, E-nlăturată, ne-ndoios.


Având o minte-ntunecată Care, străină, se arată, De viața lângă Dumnezeu, Din pricina vălului greu Al neștiinței, ce-a venit Când inima li s-a-mpietrit.


Încă un sfat, să vă mai dau: „Vă mâniați, dar vă feriți, Mereu, să nu păcătuiți”, Ci să vă fie trecătoare Mânia; razele de soare Să nu apună, peste ea,


Pe Duhul Sfânt, dragii mei frați, Vă rog, să nu Îl întristați, Căci voi, cu El – după cum știți – Sunteți, acum, pecetluiți, Pentru o zi anume, care E ziua de răscumpărare.


Prin felu-n care s-au purtat, Ajuns-am de M-am dezgustat, De neamul lor, și am rostit Acest cuvânt: „Necontenit, În inimă, ei rătăcesc. N-au cunoscut și nu găsesc Căile mele! Mâniat,


Iar patruzeci de ani – la fel – De cine-a fost, dezgustat, El? N-au fost, cumva, aceia care, Mereu, păcătuit-au oare, Și-a căror trupuri, negreșit, Moarte-n pustiu, au putrezit?


Iar după ce a fost făcut Desăvârșit, El a putut, Ca pentru toți aceia care Aveau să-i deie ascultare, Să se transforme-n urzitor Al mântuirii dată lor – Cari veșnică s-a dovedit –


Spre munți și stânci, au ridicat Ochii, cu spaimă, și-au strigat: „Cădeți, îndată, peste noi, Să fim ascunși astfel apoi, De fața Celui ce-i aflat, În ceruri și e așezat, Pe al Său scaun de domnie, Și de a Mielului mânie!


Toți dumnezeii ce-i aveau, I-au scos afară și cătau Ca să-I slujească Domnului. Văzând chinul poporului, Domnul s-a îndurat de el Și S-a întors la Israel.


Îndată, s-a înfuriat Și de la masă a plecat, În acea zi fiind mâhnit Căci – pentru David – a primit, Ocară, de la tatăl său, Și îl numise drept „fiu rău”.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa