4 „Ba da, căci noi le știm pe toate! Moise a zis că soțul poate, Soția, să își părăsească, Dar, mai întâi, să-i dăruiască O carte, pentru despărțire – Deci, un înscris, spre-a lumii știre.”
„Așa vorbește Domnul: „Oare, Unde e cartea cea pe care, Spre despărțire-am întocmit-o, Atuncea când am izgonit-o Pe mama voastră? Spuneți voi, La cine v-am vândut apoi, Pentru că M-am împrumutat? Vedeți? Din pricini de păcat, Ați fost vânduți căci negreșit, Pentru că ați păcătuit Am izgonit – de bună seamă – Pe cea care vă este mamă.
„El zice: „Dacă, un bărbat Își lasă soața și-a plecat Și-n urmă va ajunge ea, A fi nevasta altuia, Va mai veni oare-napoi Primul ei soț, la ea, apoi? Atuncea, însăși țara toată Nu va ajunge necurată? Iată că și tu, negreșit, Cu mulți ibovnici ai curvit Și-acum găsești că este bine, Ca să te-ntorci din nou, la Mine?”
„Așa o fi” – au zis ei iar – „Însă, ne spune atunci dar, Oare de ce Moise a zis Cum că bărbatul, un înscris – O carte, spre a lumii știre – Soaței, să-i dea, la despărțire?”