În urmă, eu mi-am scuturat Mantaua și am cuvântat: „Așa să scuture, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu – Din Casa și averea Lui – Pe-acela cari în stare nu-i Ca să își țină-al său cuvânt Și va călca ăst jurământ! Cel care, vorba, n-o să-și ție, Cu mâna goală-n veci, să fie! Întreg poporul adunat, Prin „Amin!”, a încuviințat Și-L lăudară pe Cel Sfânt, Ținându-și toți, al lor cuvânt.
Spre alt ținut. Vă spun acum, Că dacă s-a-ntâmplat, cumva, Și nu v-a primit cineva – Nici vorba nu v-a ascultat – Veți părăsi, ne-ntârziat, Și casa și cetatea ‘ceea! Veți scutura, după aceea, Și praful de pe-ncălțăminte, Căci Eu vă spun – luați aminte – Când fi-va ziua judecății, Cu mult mai greu va fi cetății Aceleia – când va fi ora – Decât Sodomei și Gomora.”
„Dacă vreun copilaș, cândva, Primit va fi de cineva, În casă, în Numele Meu, Acolo voi intra și Eu. Atunci, în acea casă, vine Și Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Cel ce va asculta de voi, Pe Mine Mă ascultă-apoi. Cel care vă nesocotește, Pe Mine Mă disprețuiește, Nesocotind, prin Mine-astfel, Pe Cel ce M-a trimis, la el.”
Apoi, Iisus i-a poruncit Să tacă. „Du-te, negreșit” – I-a mai spus El – „ca să te vadă Doar preotul, iar apoi, adă Darul, de Moise, rânduit, Fiindcă fost-ai curățit; Căci pentru ei, de mărturie, Aceasta trebuie să fie.”
„Dacă, acest copil, cumva, Primit va fi, de cineva, În casă, în Numele Meu, Acolo voi intra și Eu; Astfel, în casa ‘ceea, vine Cel care M-a trimis pe Mine. Aflați dar, că acela care Este mai mic, e cel mai mare.”
Și în batjocură-l luau. Pavel, atunci, și-a scuturat Haina, de praf, și-a cuvântat: „Al vostru sânge o să cadă, Pe capul vostru. Să se vadă Că sunt curat! De-acum, mereu, La Neamuri, mă voi duce eu.”