Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Egipt, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. Iată că Domnul călărește Pe un nor iute și sosește În al Egiptului ținut. Înspăimântați, când L-au văzut, Toți idolii Egiptului Au tremurat în fața Lui, Iar Egiptenii – dintr-odată – Și-au simțit inima-nmuiată.
Rămas-am singur, după care, Vedenia aceasta mare, Eu am avut-o. M-au lăsat Puterile și mi-am schimbat Culoarea-ndată. Mi-am simțit Și fața cum mi s-a sluțit, Căci orice vlagă mi-am pierdut, Când aste lucruri le-am văzut.
Ei, chiar atuncea, de Iisus, Se despărțeau, când Petru-a spus: „Învățătorule, e bine Să fim aici. Eu, pentru Tine – Și pentru Moise și Ilie – Fac, adăpost ca să vă fie, Câte-o colibă. Ți-ar plăcea?”
Speriat, atunci când L-am văzut, Ca mort, îndată, am căzut. El, mâna dreaptă, Și-a întins, Zicând, după ce m-a atins: „Să nu te temi, pentru că Eu Sunt Cel dintâi, precum – mereu – Sunt Cel din urmă, negreșit;
Iar Ghedeon s-a-nspăimântat, Și-n acest fel a cuvântat: „Stăpâne Doamne, vai de mine, În fața mea – văzut-am bine – A fost Îngerul Domnului, Și-am stat chiar înaintea lui!”