28 Când, pe Iisus, el L-a zărit, A scos un țipăt ascuțit Și-a căzut jos: „Vai! Ce am eu” – A zis – „Fiu al lui Dumnezeu, Iisuse, cu Tine, a face?! Să nu mă chinui! Să-mi dai pace!”
28 Când L-a văzut pe Isus, a strigat, I s-a închinat și a zis cu glas tare: ‒ Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog să nu mă chinui!
28 Când L-a văzut pe Isus, a țipat. Apoi a căzut înaintea Lui și a zis cu voce tare: „Ce am eu în comun cu Tine, Isus, Fiul Dumnezeului Foarte Înalt? Te rog să nu mă pedepsești!”
28 Când l-a văzut pe Isus, a strigat și a căzut în fața lui și, cu glas puternic, i-a spus: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog să nu mă chinuiești!”;
28 Când L-a văzut pe Iisus a căzut înaintea Lui, strigând cu voce puternică: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te rog, nu mă chinui!”
28 Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuțit, a căzut jos înaintea Lui și a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.”
Sabia Domnului – cea mare, Aspră și negrăit de tare – În acea zi, o să țâșnească Din teacă și o să lovească Leviatanul; după el, Lovit va fi-n același fel Și Babilonul; negreșit, Are să fie-atunci lovit Și șarpele fugar, de-ndat’, (Cari și „Asur” mai e chemat). Lovit va fi Leviatanul, Iar Domnul Își va urma planul, Lovind șarpele inelat (Care, „Babel”, este chemat). Apoi, precum Domnul a zis, Balaurul va fi ucis, Cel ce se află lângă mare (Și cari, „Egipt”, drept nume, are).
Ei au strigat: „Ce ți-am făcut? De ce vrei să ne chinuiești, ‘Naintea vremii? Știm că ești Iisus! Ești Fiul Domnului! Dar nici o legătură nu-i, Statornicită, între noi!” Iisus privea doar, la cei doi.
În acest fel, omu-a vorbit, Căci duhului i-a poruncit Iisus, să iasă, imediat, Din trupu-n care a intrat. ‘Nainte, omu-a fost păzit, Prins în obezi și-nlănțuit; Dar el, cătușele, rupea Și, în pustietăți, fugea, Mânat, mereu, de-acel duh rău, Ce locuia în trupul său.
Căci Dumnezeu nu i-a cruțat Pe îngeri, ci i-a aruncat, Pe cei care-au păcătuit, Jos, în Adânc. I-a pedepsit Chiar și pe ei, căci sunt legați, Cu lanțuri, stând înconjurați De întuneric, la păstrare, Până veni-va vremea-n care, El o să facă judecată.
Dar cel care-a păcătuit Și încă mai păcătuiește, Al diavolului se vădește, Căci el, păcate – am văzut – Că săvârșea de la-nceput, Și săvârșește, tot mereu. Însă, Fiul lui Dumnezeu, S-a arătat să nimicească Astă lucrare diavolească.
Iar diavolul cari i-a-nșelat, A fost, pe dată, aruncat, În iazul cel de foc, în care, Pucioasă e, unde își are Fiara un loc – neîndoios – Și cu prorocul mincinos. Acolo, fi-vor chinuiți Și au să fie-n veci munciți.