Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Luca 7:19 - Biblia în versuri 2014

19 Ioan, când ei au povestit, I-a ascultat, atent. Apoi, Trimise-n mare grabă, doi, Din ucenici, pân’ la Iisus, Să Îi vorbească: „Ni s-a spus, Ca să venim, Să Te-ntrebăm: „Ești Cel pe care-L așteptăm, Sau altul trebuie să vină?”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

19 și i-a trimis la Domnul cu un mesaj, zicând: ‒ Tu ești Cel Care urmează să vină sau să așteptăm pe altul?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

19 Atunci el și-a trimis la Isus pe doi dintre discipoli cu următoarea întrebare: Tu ești Acela care urma să vină (după mine), sau să așteptăm pe altul?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

19 și i-a trimis la Domnul, spunând: „Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm pe altul?”.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

19 i-a trimis la Domnul să-I spună: „Tu eşti Cel care trebuie să vină sau să aşteptăm pe altul?”

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

19 Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi și i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?”

Onani mutuwo Koperani




Luca 7:19
38 Mawu Ofanana  

Iar pe pământ, orice popor, În tine-i binecuvântat, Pentru că tu ai ascultat Porunca Mea” – îngerul spuse.


De-acum, voi pune vrăjmășie, Care de-a pururi va să fie, Între femeie și-ntre tine, Pedeapsă ce ți se cuvine! Sămânța ei îți va zdrobi Capul, și nu te va slăbi! Sămânța ta – când va-ncerca – Călcâiul doar i-l va mușca!”


În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.


Știu, o Odraslă o să vină, Chiar din a lui Isai tulpină, Căci a lui rădăcină, iar, Are să deie un Vlăstar.


Ascultă dar, cuvântul meu! Află că Însuși Dumnezeu, Un semn urmează să îți dea, Pe care tu îl vei vedea. Foarte curând, fecioara – iată – Va rămânea însărcinată. Emanuel, o să-l numească Pe fiul ce-o să-l zămislească. (Numele e tradus apoi, Prin „Dumnezeu este cu noi”)


Și tu, Efrata – Betleeme – Află că n-ai de ce te teme, Deși e mică-a ta cetate, Printre cetățile aflate În a lui Iuda țară, cari Se dovedesc cu mult mai mari, Iar pe al lui Iuda pământ, De frunte, toate-acestea sânt! Din tine, va ieși Acel Care, stăpân, în Israel, Se va vădi. Obârșia, În vremi străvechi, și-o va avea, Urcând până în veșnicie.


Voi clătina neamurile. Am să le iau comorile Care în urmă vor umplea, De slavă, toată Casa Mea” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei oștirea-L are.


Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!


„Dar pentru cel care se teme De al meu Nume-n orice vreme, Va răsări deasupra firii Doar Soarele neprihănirii. Tămăduirea – veți vedea – Sub aripa Lui va ședea. Atuncea, voi o să ieșiți Și bucuroși o să săriți Asemenea vițeilor Care-au ieșit din grajdul lor.


Iisus, la Sine, a chemat Pe cei doișpe. Puteri le-a dat, De-a scoate duhuri necurate, Și boli de a fi vindecate.


Domnul alese, dintr-ai Săi, Pe șaptezeci. Pe-ale Lui căi, El i-a trimis să meargă-apoi, În fața Sa, doi câte doi.


Iisus, odată, S-a rugat, Lui Dumnezeu. L-a ascultat Un ucenic. Când a sfârșit, La El, acela a venit Și-I spuse: „Vrem să învățăm, Doamne, și noi, să ne rugăm. Învață-i Doamne, pe ai Tăi, Cum i-a-nvățat Ioan, pe ai săi.”


Însă, de-ndată, El i-a spus: „Vai, vă zic vouă, Farisei! Vai vouă, că sunteți acei Care-n afară curățați Blidul, însă, plin, îl lăsați, Cu jefuiri și răutate.


Domnul răspunse: „Cine-i, oare, Ispravnicu-nțelept, pe care, Stăpânul are să-l așeze, Peste-ai săi robi, ca să-i vegheze, Să le dea hrana rânduită, Mereu, la vremea potrivită?


„Fățarnicilor!” – a strigat Iisus, atunci – „Care din voi, La iesle, nu merge, și-apoi, După ce-și va fi dezlegat Bou, sau măgar – chiar de-i Sabat – Nu-și duce vitele, la apă? Care, din voi, nu le adapă?


Apostolii și-au spus dorința: „Doamne, mărește-ne credința!”


El zise: „De aveți credință, Orice vă este cu putință. Chiar când credința vă e doar, Cât un grăunte de muștar, Iar ăstui dud, „Du-te”– i-ați spune – „În mare!”, el vi s-ar supune.”


Domnul a mai adăugat: „Vedeți dar, cum a judecat Acel nedrept judecător?


Zacheu, însă, a stăruit, ‘Naintea Lui, și a vorbit: „Doamne, averea-mi împărțesc Și jumătate, dăruiesc, Săracilor; iar, de cumva, Năpăstuit-am, cu ceva, Pe orișicine, negreșit, Îi dau ‘napoi, tot, împătrit.”


Cocoșul. Domnul S-a uitat, La Petru, iar el și-a adus Aminte, de tot ce i s-a spus: „Petre, îți spun adevărat: Cocoșul nu va fi cântat, Iar tu – de Mine – de trei ori, Ai să te lepezi, până-n zori.”


Cu ei – „Domnul a înviat! Lui Simon, El se arătase!”


Domnul Iisus a auzit-o Și-atunci, cu milă, a privit-o, Zicând: „Să nu mai plângi femeie!”


Cei doi, având inima plină De bucurie, au plecat Și, pe Iisus, L-au întrebat: „Botezătorul ne-a trimis, La Tine, și așa a zis: „Ești Cel pe care-L așteptăm, Sau trebuie să căutăm Un altul?” Dar s-a întâmplat,


Maria fusese femeia Care, cu mir, la Domnul merse, Îi unse, iar apoi Îi șterse Picioarele, cu al ei păr. Omul bolnav – acel Lazăr – Fusese chiar fratele ei.


Iisus fusese înștiințat, Că Fariseii au aflat Precum că El, mai mulți, botează, Decât Ioan, și că-L urmează Mai mulți discipoli. Dar, Iisus


Când a sfârșit vorba Iisus, Femeia zise: „Ni s-a spus, Și știu dar, că la noi, sosește Mesia (El se mai numește Hristosul), iar Acesta poate, A spune lucrurile, toate.”


Când zorii zilei se iviră, Alte corăbii mai sosiră, De la Tiberiada. Ele – Toate corăbiile-acele – Liman găsiră și-ancorară Lângă-acel loc, unde, c-o seară Mai înainte, a mâncat Mulțimea și s-a săturat, După ce Domnu-a mulțumit, Lui Dumnezeu. Cei ce-au venit,


Iosua – al lui Nun fecior – S-a dovedit prevăzător Căci din Sitim, el a trimis Două iscoade și le-a zis: „Duceți-vă și cercetați Țara, dar vreau să vă uitați, Atent – în mod deosebit – La Ierihon.” Ei au pornit, La drum, de-ndată. Au ajuns La Ierihon și au pătruns În casa unei curve, care Le-a pregătit loc de culcare. Rahav, femeia s-a numit Și-n casa ei, i-a găzduit.


Pe martorii cei doi, ai mei, Îi pun să prorocească. Ei, În vremea-n care au să vie, În lume, au să stea o mie Și două sute și șaizeci De zile. Pe-ale ei poteci, În timpul care le-a fost dat, În saci doar, se vor fi-mbrăcat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa