Poporul a băgat de seamă Precum că nu e ascultat De către noul împărat, Și astfel a răspuns, apoi: „Ce parte, oare, avem noi, Cu David – cu acela care Părinte, pe Isai, îl are? Nu moștenim nimic, cu el! La corturi, meargă Israel! David să-și vadă de-a lui casă, Iar tu, în pace-acum, ne lasă!” Astfel, poporul a plecat Și pe la corturi s-a-nturnat.
Deci tabăra lui Iuda are, La răsărit, loc de-așezare. Acolo, steagul, își va pune, Și-n juru-i, oastea, să-și adune. În acel loc, va sta cel care Peste-ai lui Iuda-i cel mai mare. A lui Aminadab fecior – Nahșon – în fruntea cetelor, Va trebui să poposească,
Jertfe a dat, de mulțumire, Cinci miei de-un an, cinci țapi apoi, Cu cinci berbeci și cu doi boi. Nahșon e cel care-a făcut Darul acesta, dar cerut La târnosirea-altarului – Aminadab e tatăl lui.
Saul, atunci, l-a întrebat: „Al cui ești tu? Aș vrea să știu!” David răspunse: „Sunt un fiu, Al unui rob pe care-l ai Și care e chemat Isai. Află că el e tatăl meu, Și că, din Betleem, sunt eu.”
Cât timp, el ne va sta în cale – Cât va trăi – nu va fi bine, Iar liniște nu-i, peste tine. De-asemenea, nu o să fie, Nici peste-a ta împărăție! Trimite oameni, să se ducă Și-apoi, la mine, să-l aducă, Pentru că iată, l-am găsit Vrednic de moarte, negreșit!”