Asa, apoi, a fost luat De-ai săi supuși și îngropat Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are. Patul care i-a fost făcut, Cu mirodenii l-au umplut Și cu miresme osebite, Cari toate fost-au pregătite După un meșteșug pe care, Doar cel ce face mir îl are. Cu mirodenii, a venit Poporul care l-a iubit, Arzându-le spre cinste lui, La groapa împăratului.
Când s-a sfârșit acel Sabat, Femeile au cumpărat Miresme, iar apoi, s-au dus, Să ungă trupul Lui Iisus. Alăturea de Magdalina, Către mormânt, suiau colina – În pas ușor și fără teamă – Maria – a lui Iose mamă – Cu Salome, mână în mână.
Când s-a sfârșit acel Sabat Și-al nopții văl s-a ridicat Spre-ntâia zi din săptămână, Femeile urcară până La locul, unde, îngropat, Era Iisus. Ele-au luat Miresmele ce le-au gătit.
A șaptea zi e de odihnă Și Domnului, Îi e-nchinată. În ea, să nu lucrezi vreodată, Căci săvârșești un lucru rău: Deci nici tu și nici fiul tău, Să nu lucrați. Atunci veți sta. Nu va munci nici fiica ta, Nici robul care te slujește, Nici roaba care locuiește La tine și nici vita care, Sălaș, la tine-n iesle-și are. Străinul care-i pripășit La tine-n casă e oprit Și el, de-asemeni, să muncească. Toți trebuie să se-odihnească Atunci – cu tine – negreșit, Așa cum Domnu-a poruncit.