„Mica – cel ce era profet Și se trăgea din Moreșet – Pe vremea-n care Ezechia, În Iuda, a avut domnia, A zis întregului popor: „Iată că Domnul oștilor, În acest fel, a cuvântat: „Sionul tot va fi arat, Precum ogoru-i pregătit. Ierusalimul, negreșit – În vremea care o să vie – Morman de pietre o să fie. Muntele Casei Domnului Ajunge-va la rândul lui, O înălțime ne-ngrijită, Doar de păduri acoperită.”
Atunci, acestei Casa, iată, Am să îi fac precum, odată, Casei din Silo i-am făcut, Așa după cum e știut. Nenorociri mari, am să chem Și-o pricină pentru blestem, Cetatea asta o să fie, Pentru orice împărăție.”
Te-a auzit atâta lume, Vorbind în al Domnului Nume. Dar oare, cum de îndrăznești Să vii și să ne prorocești, Zicând că „Tot ce s-a-ntâmplat La Silo-n timpu-ndepărtat Se va-ntâmpla Casei pe care Al nostru Dumnezeu o are? Și-apoi, cetatea nimicită Ajunge-va și pustiită?” Poporul l-a înconjurat Pe Ieremia, de îndat’. S-au strâns cu toți în jurul lui, În curtea Casei Domnului.
Vai, vai! Cum s-a mai nimerit Că aurul s-a înnegrit! Vai, vai! Cum s-a mai preschimbat, Acuma, aurul curat! Vai, vai! Cum s-au mai risipit Pietrele ce-au alcătuit Sfântul Locaș al Domnului, Pe marginile drumului!
În timpul ce va fi urmat – Din astă pricină – arat Va fi Sionul, cum se ară Ogoarele în primăvară. Ierusalimul – să se știe – Morman de pietre o să fie. Muntele Templului, astfel, Doar o-nălțime va fi el, Iar pe întregul său cuprins Pădurea se va fi întins.”
Voi strânge neamurile toate Cari pe pământ vor fi aflate Și spre Ierusalim apoi, Le voi trimite, cu război. Cetatea lui va fi luată De oastea astfel adunată. Casele fi-vor jefuite, Femeile batjocorite Și înrobită, jumătate Are să fie din cetate. Dar va scăpa o rămășiță Din a poporului lui viță.
Atunci, mulți – ce L-au ascultat – Nedumeriți, au întrebat: „Când, oare, au să se-mplinească Toate? Ce semn o să vestească, Ceea ce Tu, acum, ne-ai spus?”