Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Luca 18:4 - Biblia în versuri 2014

4 Judecătorul, din cetate, Mult timp, nu i-a făcut dreptate. Totuși, în urmă, și-a zis: „Eu, Măcar că n-am, de Dumnezeu, Teamă, și nici nu am rușine De oameni, dar pentru că-mi vine

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 Pentru o vreme n-a vrut să-i facă dreptate, dar după aceea și-a zis: „Chiar dacă de Dumnezeu nu mă tem și nici de oameni nu mi-e rușine,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Mult timp, el a refuzat să îi facă dreptate. Dar în final și-a zis: «Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu și nu îmi este rușine de oameni (pentru faptele mele),

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi și-a zis: «Deși de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mi-e rușine,

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

4 Dar el, un timp, nu a vrut. Apoi şi-a zis: Deşi nu mă tem de Dumnezeu şi de oameni nu mi-e ruşine,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, și-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez,

Onani mutuwo Koperani




Luca 18:4
8 Mawu Ofanana  

De gânduri, fost-a măcinat. El spuse: „După ce-mi adun Recolta, unde-o să mi-o pun?


Ispravnicul și-a zis: „Nu știu Ce am să fac, de n-am să fiu Ispravnic. Sapa, nu-i de mine; N-am să cerșesc, că mi-e rușine;


În acest fel, El le-a vorbit: „Într-o cetate, a trăit, Odată, un judecător. Omul nu era temător, De Dumnezeu. De nimenea, Pic de rușine, nu avea.


Cu el, era-n cetatea ‘ceea Și-o biată văduvă. Femeia Mergea, des, la judecător, Și îi cerea, stăruitor: „Să-mi faci dreptate, te rog eu, În cearta cu pârâșul meu!”


Când a văzut ce s-a-ntâmplat, Stăpânul viei s-a gândit: „Ce să mă fac? Am să trimit, Acuma, chiar pe fiul meu, Cel prea iubit, căci – gândesc eu – Cu cinste, el va fi primit.”


Dacă acei care ne sânt Părinții noștri, pe pământ, Ne-au pedepsit și tot le-am dat Cinstirea ce au meritat, Nu trebuie ca fiecare – Tatălui duhurilor – oare, Mereu supuși, ca să Îi fim Și-n felu-acesta, să trăim?


O săptămână, lângă el – Cât a ținut ospățu-acel – Ea a tot plâns, necontenit. A șaptea, zi când a venit, I-a dat răspunsul așteptat, Căci ea îl plictisea. De-ndat’, Femeia a dezvăluit, Care-i răspunsul potrivit, Fiilor Filistenilor, Aflați atunci la masa lor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa