Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Luca 16:8 - Biblia în versuri 2014

8 Ispravnicul fu lăudat De-al său stăpân – când a aflat Ce a făcut – căci, înțelept Lucrase, chiar de-a fost nedrept. Deci, fiii ăstui veac – pot spune – Vădesc mai multă-nțelepciune, Ca ai luminii fii. Eu vreau,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept, deoarece lucrase cu perspicacitate. Căci fiii veacului acestuia sunt mai isteți față de propria lor generație, decât fiii luminii.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Stăpânul l-a lăudat pe acest administrator incorect, pentru că acționase în mod înțelept. Să știți că în relațiile cu semenii lor, oamenii acestei lumi sunt mai înțelepți decât fiii luminii.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că a lucrat cu înțelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generația din care fac parte, sunt mai înțelepți decât fiii luminii.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

8 Stăpânul l-a lăudat pe slujbaşul nedrept pentru că a lucrat cu înţelepciune; fiindcă fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi între ai lor decât fiii luminii.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înțelepțe ște. Căci fiii veacului acestuia, față de semenii lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii.

Onani mutuwo Koperani




Luca 16:8
23 Mawu Ofanana  

Din tot ce Domnul a zidit, Doar șarpele, mai iscusit, Se dovedise-n vremea ‘ceea. El spuse întâlnind femeia: „Iată, mă tot întreb mereu: Oare chiar zis-a Dumnezeu Că n-aveți voie să mâncați Din pomii toți, aici aflați?”


Un bun prieten, el avea, Care, mereu, îl însoțea. El era Ionadab – cel care, Pe Șimea, drept părinte-l are, Acela care s-a vădit Frate cu David. Negreșit, Omul acela a văzut Cum că ceva s-a petrecut. Fiind șiret, a cutezat Ca pe Amnon să-l fi-ntrebat:


De-aceea, să-i chemați la mine, Pe toți prorocii cei pe care, Bal, în Samaria, îi are. Chemați-i și pe-ai lui preoți. Aduceți-i aici, pe toți, Căci vreau, pe Bal, să îl cinstesc Și-o jertfă să îi dăruiesc. Deci nimenea să nu-ndrăznească, De la serbare, să lipsească! Cel cari lipsește, negreșit, Cu moartea fi-va pedepsit!” Iehu lucra cu viclenie, Căci sigur a voit să fie Că vor veni la sărbătoare – Și va putea să îi omoare – Pe toți cei care îl slujeau Pe Bal, și cari i se-nchinau.


Doamne, în mâna Ta cea tare, Se află doar, a mea scăpare. De oamenii ce-n lume sânt, Mă scapă, căci ei, pe pământ – În astă viață – și-au luat Partea cea bună, ne-ncetat. Cu bunătăți, Tu ai umplut Pântecul lor și am văzut Cât de sătui sunt fiii lor Și cum apoi, prinosul lor, La porci l-au aruncat. Dar eu


Veniți ca să ne arătăm Dibaci, și să nu-i mai lăsăm Să se întindă și să crească, Căci s-ar putea să se unească – În caz că fi-va un război – Cu-ai noști’ dușmani, iar mai apoi, Au să ne bată și, afară Putea-vor a ieși, din țară.”


Un om poate fi prețuit După știința arătată; Dar cel cu inima stricată, Disprețuit va fi, mereu.


Oricine spune-va, vreodată, Ceva-mpotriva Fiului, Iertat e de păcatul lui. Nicicând, însă, nu e iertat Cel ce-a vorbit necugetat – Potrivnic Duhului Cel Sfânt – De către Tatăl, pe pământ.


„De la străinii care vin În țara lor” – Petru a spus. „Deci fiii” – zise-atunci Iisus – „Scutiți sunt. Dar, ca nu cumva, Păcat să facă cineva, Din pricina noastră, te du La mare și de-acolo-adu,


Vă spun, de-asemenea, să știți, Căci cel ce credincios se-arată – În lucruri mici – are să poată A fi și-n lucrurile mari, Tot credincios. Acela cari, Nedrept, în lucrurile mici, S-a dovedit că este, nici În lucruri mari, nu va fi drept, Ci se va arăta nedrept.


Dar, ceva trebuie să fac, Spre a le fi, la toți, pe plac Atunci când timpul o să vie, Să fiu scos din isprăvnicie Și ca să pot a fi primit De toți, în case, negreșit!”


Un altul, astfel, a vorbit: „Ce ai, stăpânului, de dat?” „Eu, grâu am de înapoiat – O sută de măsuri.” „Grâu deci; Te sfătuiesc, să scrii optzeci.”


Domnul a mai adăugat: „Vedeți dar, cum a judecat Acel nedrept judecător?


Toți așteptau răspunsul Lui; El zise: „Fiii veacului Acesta, se căsătoresc.


Dar cei ce vrednici se găsesc – Cu parte-n veacul viitor Și la-nvierea morților – Nu se mărită, nu se-nsoară,


Deci, în lumină să umblați, Atât cât, încă, o aveți, De fii, luminii, să-i fiți, vreți.” După ce-a dat acest răspuns, Iisus, de gloată, S-a ascuns.


Să nu se-nșele nimenea: Acela care va avea, Părere bună, despre el, Crezându-se-nțelept astfel, Nebun, întâi, să fie, dacă Vrea, înțelept, ca să se facă.


Odinioară, voi erați În întuneric, dar azi, stați – În Domnul nostru – în lumină, Liberi fiind, de orice vină. Deci, ca niște copii umblați, Cari ai luminii sunt, dragi frați.


Pierzarea e al lor sfârșit, Iar pântecele – negreșit – Le este singur dumnezeu; Rușinea-i slava lor, mereu, Iar gândurile lor le sânt, La lucruri doar, de pe pământ.


Fii ai luminii, sunteți voi – Copii ai zilei. Astfel, noi, Nimic, cu bezna, nu avem, Căci nu ai nopții fii suntem.


Voi, însă, sunteți socotiți, Drept o aleasă seminție, O-mpărătească preoție; Sunteți un neam de oameni, sfânt, Poporul cari, de pe pământ, Chiar Dumnezeu l-a câștigat, Să fie-al Lui, neîncetat. Mereu, voi trebuie să știți, Ca lumi-ntregi să îi vestiți, De lucrurile minunate, Pe care, să le facă, poate, Acela care v-a chemat, Din hăul cel întunecat – Din bezna cea de spaime plină – La minunata Sa lumină;


Putând să îi deosebim – Pe toți copiii Domnului, De cei ce-s ai diavolului. De-aceea, să se știe bine, Lucrul acesta: orișicine, În curăție, nu trăiește – Și nici cel care nu-l iubește Pe al său frate – vă spun eu, Că nu e de la Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa