Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Luca 15:20 - Biblia în versuri 2014

20 Îndată, el s-a și sculat Și, către casă, a pornit. Când, de departe, l-a zărit, Părintele s-a-nduioșat Și-n fața lui a alergat, Grăbindu-se, cât a putut. Pe-al său grumaz, el a căzut Și, cu mult drag, l-a sărutat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

20 Și s-a ridicat și s-a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el. A alergat la el, l-a îmbrățișat și l-a sărutat mult.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 S-a ridicat și a plecat la tatăl lui. Când era încă departe, tatăl lui l-a văzut și i s-a făcut milă de el. A alergat (înaintea lui), l-a îmbrățișat și l-a sărutat.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Și, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

20 Apoi, ridicându-se, a plecat la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă. Alergându-i în întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult.

Onani mutuwo Koperani




Luca 15:20
22 Mawu Ofanana  

Esau fugi-naintea lui. Cu dragoste l-a-mbrățișat, Pe după gât. La sărutat Cu bucurie, iar apoi, Și-au plâns, pe umeri, amândoi.


Când a sfârșit de cuvântat, Pe Beniamin l-a-mbrățișat Și-a plâns, pe gâtul fratelui, Iar Beniamin – la rândul lui – Plângând, l-a-mbrățișat și el.


Cum a primit această știre, Iosif, în față, le-a ieșit Și, în Gosen, i-a întâlnit. Apoi, în brațe, l-a luat, Pe Iacov, și l-a sărutat, Plângând mereu, pe gâtul lui.


Ioab, la împărat, s-a dus Și toate-acestea i le-a spus, Iar Absalom – de împărat – La curtea sa, a fost chemat. Când la palat el a venit, Jos – la pământ – s-a prăbușit Și-n fața lui s-a închinat; David, apoi, l-a sărutat.


Însă Tu Doamne, văd prea bine, Ești milostiv și-ndurător Și îndelung ești răbdător. Bogat ești în credincioșie Și-n bunătate, pe vecie.


Că Tu ești gata de iertare, Ești bun și plin de îndurare Cu toți acei care Te cheamă.


Dar poate o femeie, oare, Să-și uite pruncul cel pe care Îl alăptează? Apoi ea, Milă, de el, nu va avea, Când pruncul acelei femei E rod al pântecului ei? Chiar dacă întâmpla-se-va, Femeia a-l uita, cumva, Cu nici un chip nu te uit Eu, Pentru că tu ești doar al Meu.


Eu – căile – i le-am văzut Și știu tot ceea ce-a făcut. Cu toate-acestea, Eu voiesc, Acum, să îl tămăduiesc. Am să-l călăuzesc mereu, Și mângâiere-i aduc Eu. Pe lângă el de-asemenea, Atuncea îi voi mângâia Și pe acei cari se adună Cu el, să plângă împreună.


„Îmi este Efraim, iubit? Un scump copil, s-a dovedit?” „Atunci când despre el vorbesc, Pe dată Eu Îmi amintesc De el, cu mare gingășie Și simt un foc, flacăra vie, Căci arde inima în Mine. De-aceea, îi voi face bine Și-am să-i arăt, fără-ncetare, Nemărginita-Mi îndurare.”


Cum, Efraim, să te predau? Israele, cum să te dau? Cum să îți fac ce e știut Precum că Admei i-am făcut? Cum aș putea să fac cu voi, Ca și cu Țeboimu-apoi? Inima, tare, Mi se zbate, Iar în lăuntru-Mi sunt mișcate Toate, de mila ce-o simțesc Când către tine Eu privesc.


De-aceea, eu nu mai sunt vrednic Drept fiu al tău, să mă numesc. Mă iartă, pentru că-ndrăznesc, Să-ți cer, ca să mă faci argat!”


Fiul i-a zis: „Sunt vinovat! Știu, tată, c-am păcătuit, Față de tine, și-am greșit Și împotriva cerului. Iertare – pentru mine – nu-i, Căci m-am purtat ca un nemernic. Al tău fiu, să mă chem, nu-s vrednic!”


A fost astă făgăduință, Făcută oricărei ființă, Din lume: ea e pentru voi, Pentru copiii voștri-apoi, Și pentru toți cari, pe-al lor drum, Departe sunt, de ea, acum, În orișicât va fi de mare Numărul celora pe care O să îi cheme Dumnezeu, La El, prin vremuri, tot mereu.


Apoi, în plâns, au izbucnit Și, rând pe rând, toți au venit La Pavel, de l-au sărutat, Cu drag, și l-au îmbrățișat.


Însă acuma, bunăoară, Voi toți care, odinioară, La depărtare vă aflați, Ați devenit apropiați, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.


Prin El, a fost împărtășită Vestea de pace, pentru voi, Dar și pentru ceilalți apoi – Deci vouă, celor depărtați, Dar și celor apropiați.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa