3 Când preotu-a păcătuit – Deci tocmai cel care avea Făcută-asuprăi ungerea – Și astfel, vina s-a întins Încât – de ea – a fost cuprins Întreg poporul, să se ducă Și Domnului să Îi aducă Apoi, ca jertfă, un vițel. Fără cusur, să fie el, Pentru că este-a lui menire Drept jertfă pentru ispășire, Ce trebuie-a fi dăruită Pentru greșeala săvârșită.
3 dacă cel ce păcătuiește este preotul care a primit ungerea, aducând astfel vină asupra poporului, va trebui să-I aducă Domnului, pentru păcatul comis, un taur fără cusur din cireada sa, ca jertfă pentru păcat.
3 dacă acela care păcătuiește este chiar preotul care a fost consacrat prin ungere pentru practicarea acestei slujbe, el va aduce astfel vină peste popor. Atunci trebuie să aducă lui Iahve pentru păcatul comis un vițel din cireada lui. Acesta să fie fără defect. Să îl ofere ca sacrificiu pentru păcat.
3 dacă a păcătuit preotul, care a primit ungerea aducând vina asupra poporului, să aducă Domnului, pentru păcatul său pe care l-a săvârșit, un vițel fără cusur ca jertfă pentru păcat!
3 Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea și, prin aceasta, a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un vițel fără cusur, ca jertfă de ispășire pentru păcatul pe care l-a făcut.
3 Dacă preotul cel uns va păcătui și va aduce vină peste popor, atunci să aducă Domnului pentru păcatul său, cu care a păcătuit, un vițel din cireadă, fără cusur, ca jertfă pentru păcat.
Ei au adus șapte viței, Șapte berbeci și șapte miei, Și șapte țapi având menire De jertfe pentru ispășire. Aceste jertfe date sânt, Atât pentru locașul sfânt, Pentru-a lui Iuda seminție, Cât și pentru împărăție. Jertfele-apoi au fost luate – După poruncile lăsate De împărat – și duse-n dar, Pe al lui Dumnezeu altar, De către preoți, căci ei sânt, Ai lui Aron fii, pe pământ.
Fiii robiei, care – iară – Ajuns-au a se-ntoarce-n țară, Arderi de tot I-au dăruit Lui Dumnezeu. Ei au jertfit Atât berbeci, cât și viței Și șaptezeci și șapte miei. Vițeii care s-au jertfit, La doisprezece s-au vădit, Iar nouăzeci și șase deci, Sun jertfe date din berbeci. Și doisprezece țapi s-au dat, Drept ispășire de păcat, Ca jertfe care se socot A fi drept ardere de tot.
Carnea, precum și pielea lui Și baliga vițelului, Vor trebui a fi luate – Din tabără – și aruncate, Afară-n urmă, într-un loc, Unde ai să le arzi în foc. Acest vițel înjunghiat, O jertfă e, pentru păcat.
Din sângele care-a stropit Altarul – când l-ai ocolit – Să iei apoi, să folosești Ca pe Aron să îl stropești. Stropește-i și pe fiii lui. Cu sângele altarului, Și pe veșminte să-i stropești. Astfel, când ai ca să sfârșești, Aron și cu feciorii lui Închinați fi-vor, Domnului. De-asemeni, hainele purtate De ei, atunci, vor fi-nchinate.
Pentru-a altarului sfințire, Aron va face ispășire, Pe coarnele altarului. Va folosi, în slujba lui, Sângele jertfei ce s-a dat Ca ispășire de păcat. Printre ai voști’ urmași, mereu, Lucru prea sfânt – de Dumnezeu – Aceasta e considerată, Făcându-se – pe an – o dată.”
În tinda porții mai erau Și două mese ce serveau Spre a fi jertfele-așezate Cari trebuit-au junghiate. Erau jertfe ce se socot A fi drept ardere de tot, Jertfe ce fost-au cu menire De jertfe pentru ispășire, Sau jertfe ce urmau să vină Spre a fi date pentru vină.
Să dai, atunci, preoților – Din ramura Leviților, Cari sunt feciorii cei pe care Țadoc, urmași, în lume-i are Și cari, în urmă, au să vie Pentru ca să-Mi slujească Mie – Câte-un vițel, având menire De jertfă pentru ispășire.
Când va veni ziua în care Capătă iar, drept de intrare În sfântul Meu Locaș – și vine Ca să se-apropie de Mine În curtea înlăuntru-aflată, Urmând ca să-și înceapă-ndată, Slujba-n Locașul sfânt – să știe Precum că trebuie să vie Cu jertfa dată cu menire De jertfă pentru ispășire” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.
Dacă un om vine, în urmă, Și va aduce-un dar din turmă, Din miei sau capre – cum va vrea – Ca ardere de tot să-l dea, Două cerințe să-mplinească: Să fie parte bărbătească Și fără de cusur să fie.
Dacă ăst dar va fi, în urmă, Adus ca ardere de tot De la cireadă, Eu socot Ca două cereri să-mplinească: Să fie parte bărbătească Și fără de cusur să fie. Jertfa pe care Mi-o dă Mie, La ușa cortului, adusă Are să fie și-apoi pusă Acolo-n fața Domnului, Pentru a fi-nchinată Lui, Căci astfel doar darul făcut, Îi va fi Domnului, plăcut.
Aron să-și ia al său vițel Și-apoi, să facă, pentru el – Și pentru toată casa lui – Acolo-n fața Domnului, O ispășire, de îndat’. După ce fi-va-njunghiat
Aron va trebui să știe, În al Meu cort deci, cum să vie. Iată dar, ce va face el: Are să ieie un vițel – Care să aibă drept menire De jertfă pentru ispășire – Și un berbec ce îl socot, Să-Mi fie ardere de tot.
De la ai lui Israel fii, Doi țapi, el va lua. Să știi Că țapii vor avea menire De jertfă pentru ispășire. Mai trebuie, de-asemenea, Și un berbece să mai ia, Pe care Eu am să-l socot Să-Mi fie ardere de tot.
Aron s-aducă, pentru el – Precum se cere – un vițel. Acesta fi-va folosit Drept jertfă pentru ispășit. Aron deci, prin a lui menire, Are să facă ispășire Apoi, în fața Domnului Și pentru el și pentru-ai lui.
Dacă păcatul săvârșit Astfel, a fost descoperit, Voi trebuie să aveți știre Că jertfă pentru ispășire, Îmi veți aduce, un vițel. La cortul întâlnirii, el Va trebui adus. Apoi,
Apoi s-aducă – Domnului – O jertfă, pentru vina lui. Din turmă, o să trebuiască Să ia o parte femeiască – Oaie sau capră – cu menire De jertfă pentru ispășire. S-o dea apoi, preotului, Care, pentru păcatul lui – Așa precum v-am dat de știre – Are să facă ispășire.
Toată suflarea o să vină – Adică are să poftească Doar cei de parte bărbătească, Deci toți acei pe care-i știi Că sunt, ai lui Aron, copii – Și vor mânca din jertfa dată. Această lege, arătată, Voiesc acuma, să se știe, Că e o lege, pe vecie, Pe care, o veți ține voi Și toți urmașii voștri-apoi. Ea e o lege privitoare La darurile de mâncare Cari, Domnului, sunt dăruite Și cari, de foc, sunt mistuite. Cine se-atinge, negreșit, De ele, are-a fi sfințit.”
Către Aron, el a vorbit: „Timpul, acuma, s-a-mplinit: Ia un vițel cari, drept menire, E jertfă pentru ispășire. Să iei și un berbec apoi, Ca ardere de tot. Cei doi, Fără cusur, voiesc să fie, Pentru că ei – precum se știe – Puși sunt, în fața Domnului.
Vorbește-apoi, poporului: „Luați un țap! A lui menire E jertfa pentru ispășire. Luați, de-asemeni, un vițel, Fără cusur! Luați și-un miel, Care, așa precum se știe, Fără cusur, voiesc să fie Și de un an doar! Cum socot, Ei vor fi arderea de tot.
Cei doi căzură la pământ Și au strigat: „O, Doamne sfânt! Tu, Dumnezeul tuturor, Domn peste duhurile lor, Tu știi că a păcătuit Un singur om! Va fi lovit, Acum, pentru greșeala lui, Întreg poporul Domnului? Pentru-ale lui păcate, oare, Lovești întreaga adunare?”
Să iei, în urmă, un vițel. Ai să aduci, atunci, cu el, Darul cerut, pentru mâncare – Luat din a făinii floare, Cu untdelemn amestecat – Precum, de obicei, e dat. Să iei apoi un alt vițel Și să-l aduci, pentru că el Vă va fi jertfa ispășirii.
Iată că Domnul a făcut Ceea ce Legea n-a putut, Pentru că firea pământească A reușit să o oprească, Lăsând-o fără de putere. Dar Dumnezeu – prin a Lui vrere – Atuncea a intervenit Și astfel, fost-a osândit Păcatu-n firea pământească, Căci L-a trimis să se jertfească Pe însuși Fiul Său – Cel care – O fire asemănătoare, Cu a păcatului, luase Când, înspre lume, se-ndreptase,
Pe Cel care n-a cunoscut Nici un păcat, El L-a făcut, Păcat să fie, pentru noi, Ca să putem să fim apoi – Prin El – neprihănirea care, Al nostru Dumnezeu o are.”
Odată pentru totdeauna, Hristosul nostru a intrat, În Locul cel „prea sfânt” chemat, Și n-a dus sânge de vițel Și nici de țapi. Acolo, El, Cu al Său sânge a intrat, După ce-ntâi a căpătat O veșnică răscumpărare.