Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Levitic 26:32 - Biblia în versuri 2014

32 Țara, am să vi-o pustiesc, Încât dușmanii voștri-apoi, Când vor veni să stea la voi, Uimiți, au să încremenească, De ceea ce au să găsească.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

32 Vă voi devasta țara, astfel încât dușmanii voștri care vor locui în ea vor rămâne încremeniți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

32 Vă voi devasta țara, astfel încât dușmanii voștri care vor veni să locuiască în ea, vor rămâne foarte surprinși când o vor vedea.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

32 Eu voi pustii țara, iar dușmanii voștri care locuiesc în ea vor încremeni.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

32 Voi pustii țara, așa că vrăjmașii voștri care o vor locui vor rămâne încremeniți văzând-o.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

32 Și voi pustii țara și vrăjmașii voștri care locuiesc în ea se vor mira de ea.

Onani mutuwo Koperani




Levitic 26:32
28 Mawu Ofanana  

Iată ce-naltă-i Casa Mea. Atunci cei care-o vor vedea, Vor rămânea încremeniți Și au să fluiere-ngroziți, Zicând: „De ce o fi făcut Domnul, ceea ce am văzut – Acuma – casei ăsteia Și țării, de asemenea?”


Iată că Domnul pustiește Țara – acum – și risipește Locuitorii locului.


Astfel, am să o pustiesc. N-o să mai fie curățată Și nici nu va mai fi săpată. Vor crește-n vie numai spini Și tufele de mărăcini, Căci n-am să las norii să dea, Un strop de ploaie, peste ea.”


Iată ce mi-a descoperit Domnul, atunci când mi-a vorbit: „Casele fi-vor pustiite Și nu vor mai fi locuite.


Eu îndrăznit-am să vorbesc Și-atunci m-am pomenit zicând: „Dar spune-mi Doamne, până când?” El mi-a răspuns: „Așa să știi: Până vor rămânea pustii Cetățile ăstui popor Și până când casele lor N-au să mai fie locuite. Până vor fi semne vădite Că țara lor e pustiită Și că nu este locuită.


Doamne, te rog, să iei aminte, Căci ale Tale cetăți sfinte Ajuns-au de a fi pustii. Sionul e pustiu, să știi. Ierusalimul e la fel, Căci pustiit este și el!


Au pustiit tot ce avea, Iar el stă trist ‘naintea Mea. Întreaga țară-i pustiită. Întreaga țară-i nimicită, Căci nu mai este nimenea, Spre a lua seama la ea.


Făcând ca țara lui să fie Batjocorită și pustie. Cei cari, prin ea trec, sunt uimiți Și dau din cap, nedumeriți.


Astă cetate o să fie Batjocorită și pustie. Speriați vor fi cei ce-au s-o vadă Și nu le va veni să creadă. Trecând prin ea, vor fi uimiți Mișcând din cap, nedumeriți. Cei care trec pe lângă ea, Când rănile îi vor vedea, Vor șuiera a disperare, Cuprinși fiind de-o groază mare.


Paragină și o pustie, Țara ajunge-va să fie, Iar neamurile-n ea aflate, În Babilon vor fi mutate Șapte decenii împlinite, Și-acolo fi-vor înrobite.


Pân’ la Ierusalim m-am dus Și-am străbătut – cum mi s-a spus – Cetățile nenumărate Care în Iuda sunt aflate. În fața împăraților Și-a căpeteniilor lor, Am fost apoi, și le-am vestit Ceea ce mi s-a poruncit. Le-am spus că-n vremea ce-o să vină, Se vor preface în ruină Cetățile nenumărate Care în Iuda sunt aflate. Vor fi ruine, negreșit, Bune doar de batjocorit Și de blestem. Toate aceste Se vor petrece fără veste Și până azi va fi văzut Ceea ce se va fi făcut.


Locașul, El Și-a părăsit – Precum un pui de leu, ieșit Din vizuină – și-a plecat Să bată țara-n lung și-n lat. Nimicitorul o să vie, Iar sub aprins lui urgie, Va spulbera vremea de pace Și un pustiu, din țară, face.”


Așa vorbește Domnul: „Iară, O să se-audă-n astă țară, În vremile de mai târziu – Chiar dacă ziceți că „pustiu Are să fie-al ei pământ, Căci dobitoace nu mai sânt Pe-ntinsul lui și-asemenea, Nici oameni nu vor mai putea Să-l locuiască, niciodat’, Căci în ruină e lăsat” – Are să se audă iară, În orice loc din astă țară – Atât de-a lungul drumului Ce-i al Ierusalimului, Pe ulițele răsfirate Cari în cetate sunt aflate, Cât și-n cetățile pe care Iuda, pe-al său cuprins, le are –


„Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – A zis așa: „Voi ați văzut Precum că Eu am abătut Nenorociri nenumărate Peste cetățile aflate În Iuda. Ați văzut dar voi, Peste Ierusalim, apoi, Ce mari necazuri am trimis. După cum dinainte-am zis, Astăzi sunt locurile-acele Niște ruine, iar în ele, Nimenea nu mai locuiește, Căci vorba Mea se împlinește.


Aflați că Domnul a văzut Totul și nu a mai putut Să rabde ceea ce făceați, Ce urâciuni înfăptuiați. De-aceea, El v-a pedepsit, Iar țara vi s-a pustiit, Căci o paragină e ea, Precum puteți bine vedea. O pricină doar de ocară Și de blestem e-a voastră țară, Pentru tot răul săvârșit De-al vostru neam, necontenit.


În vremea care o să vie, Ierusalimul va să fie Doar un morman de pietre-n care Șacalul locuință-și are. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi cu toate, pustiite, Căci nimeni n-o să mai cuteze, În ele, ca să se așeze.


Toți împărații care sânt Pe fața-ntregului pământ, Să creadă, nu ar fi putut – Și-asemenea n-ar fi crezut Nici oamenii pământului – Că al Ierusalimului Dușman, ajunge-va a-l bate Și că intra-va în cetate.


E doar pentru că acel munte Ce este al Sionului E pustiit. Pe creasta lui, Numai șacali hălăduiesc, Căci ei, doar, îl mai locuiesc.


Numai ocară și rușine Are să fie peste tine. Pildă de groază și semn rău, Pentru cei cari în jurul tău Se află, vei ajunge-apoi, Atuncea când Eu duce-voi La împlinire, negreșit, Cuvintele ce le-am rostit În contra ta, plin de mânie Și-asemenea, plin de urgie, Precum și cu pedepse care Avea-vor o asprime mare. Eu, Domnul, am să vă lovesc Căci vreau ca să vă nimicesc Cu ale foametei săgeți Și morți, astfel, o să cădeți.


Arată-Ți bunătatea multă! Pleacă-Ți urechea și ascultă! Deschide ochii și privește Ruinele și Te gândește Și la cetatea peste care Este chemat, fără-ncetare, Numele Tău! Îți cerem Ție, Nu pentru-a noastră curăție Lucrul acest, ci căutăm, Ruga aceasta s-o-nălțăm, Pentru-ndurarea Ta cea care Se-arată-a fi nespus de mare.


În primul său an era el, Atuncea când eu, Daniel, Citind în cărți, am priceput Cât timp urmează-a fi trecut Peste cetatea ruinată, Care-i Ierusalim chemată. În ani, timpul acesta deci, Se număra la șaptezeci, Așa precum Domnul vestise, Prin Ieremia când vorbise.


Chiar dacă nu mai înflorește Smochinul, dacă nu rodește Via, dacă – de-asemenea – Măslinul, rod, nu o să dea, Dacă apoi nici pe câmpie Urme de hrană n-au să fie, Pierind numărul oilor Precum și cel al boilor,


„Vouă vă spun: atuncea când, Oști, veți vedea, înconjurând Ierusalimul, s-aveți știre, Că a venit a lui pieire.


De râs veți fi voi, pe pământ, De pomină-n orice popor, Și de batjocura celor Printre cari fi-veți duși, mereu, De către Domnul Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa