Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Levitic 26:17 - Biblia în versuri 2014

17 Îmi voi întoarce Fața Mea, În contra voastră – veți vedea – Și-atunci, bătuți, aveți să fiți De-ai voști’ vrăjmași și fugăriți. Cei care vă urăsc apoi, Jug greu, vor așeza pe voi Și tot mereu, o să fugiți, Chiar dacă n-ați fost urmăriți.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

17 Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți fi învinși de dușmanii voștri. Cei ce vă urăsc vă vor stăpâni și veți fugi chiar și atunci când nu veți fi urmăriți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți fi învinși de dușmanii voștri. Cei care vă urăsc, vă vor fi stăpâni; și veți fugi chiar și în situații în care nu veți fi urmăriți de nimeni…

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Îmi voi întoarce fața împotriva voastră, veți fi înfrânți înaintea dușmanilor voștri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga și veți fugi fără să fiți urmăriți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 Îmi voi întoarce Fața împotriva voastră și veți fi bătuți și veți fugi dinaintea vrăjmașilor voștri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga și veți fugi fără să fiți urmăriți chiar.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 Și îmi voi pune fața împotriva voastră și veți fi bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri; cei ce vă urăsc vor domni peste voi și veți fugi când nimeni nu vă va urmări.

Onani mutuwo Koperani




Levitic 26:17
30 Mawu Ofanana  

Pământul, când ai să-l muncești, Zadarnic ai să te-ostenești. Degeaba ai să ari tu, glia, Căci nu-ți va da ea, bogăția, Iar munca ta pieri-va-n vânt! Pribeag vei fi pe-acest pământ!”


Atuncea când al Tău popor, De oștile vrăjmașilor, Va fi bătut – căci negreșit, În contră-Ți a păcătuit – Dacă cu rugăciuni apoi, Are să vină înapoi, Aici, la casa Ta, plângând Și Numelui Tău slavă dând,


Domnul, atunci, S-a mâniat Și-n felu-acesta, a lăsat Să cadă-ntregul Israel, În mâinile lui Hazael, Cel care fost-a împărat, În Siria. Domnu-a lăsat Să cadă-apoi, al Său popor, În mână la al lui fecior, Cari, Ben-Hadad, a fost numit. Atâta timp cât au trăit Ei, cu asprime, s-au purtat, Cu Israel, neîncetat.


Din tot poporul cari scăpase De Sirieni, Domnu-i lăsase Doar zece mii de pedestrași Lui Ioahaz, iar călărași, Numai cincizeci. De-asemenea, Puține care, el avea: De toate, zece au fost ele. Restul oștirilor acele Pe care Israel le-avuse, De Sirieni au fost distruse.


În luptă cu vrăjmașii, noi Ajuns-am să dăm înapoi. Aceia care ne-au urât, Asupră-ne au tăbărât, Iar noi, cu jale, ne-am uitat Cum prăzi bogate ne-au luat.


Atuncea, toți vor tremura, Iar spaima-i va împresura Fără a fi – de bună seamă – Vreo pricină ca să se teamă. Domnul are să-i risipească Pe cei care-au să năvălească – Plini de furie – peste tine Și îi va face de rușine, Căci Dumnezeu a arătat, Precum că El i-a lepădat.


O! Cine o să izbutească A face ca să se pornească, Din mijlocul Sionului, O izbăvire-a neamului Ce este al lui Israel? Iată că Dumnezeu e Cel Care aduce înapoi, În Iacov, prinșii de război. Atuncea, mare bucurie, În Israel are să fie.


Cel rău fuge, necontenit, Chiar dacă nu e urmărit; Neprihănitul, tot mereu, Are-ndrăzneala unui leu.


O mie, veți fugi speriați, De-un singur om amenințați. Când cinci inși se vor înălța Și când vă vor amenința, Cu toții veți fugi apoi, Până când veți rămânea voi, Asemenea unui stâlp care Se află pe un munte mare, Sau asemenea steagului Aflat pe coama dealului.”


Dar ei n-au fost ascultători Și n-au fost înțelegători, Ci al Său Duh L-au întristat. Domnul – atuncea – a luptat În contră la al Său popor Și S-a făcut vrăjmaș al lor.


Sfatul pe care-n Iuda-l știm, Dar și cel din Ierusalim, În locu-acesta, Eu voiesc, Atunci să îl zădărnicesc. Îi las vrăjmașilor să cadă – Și săbiilor lor – drept pradă. Doar trupuri moarte au să fie Împrăștiate pe câmpie. În acest fel ajunge-vor Drept hrană, trupurile lor, Doar păsărilor cerului Și fiarelor pământului.


„De-aceea, Domnul oștii – Cel Ce-i Dumnezeu în Israel – A zis: „Fața-Mi întorc spre voi, Ca să vă meargă rău apoi, Pentru că, iată, Eu doresc, Pe Iuda să îl nimicesc!


Iată, ai lui asupritori Se-arată-a fi biruitori Și toți vrăjmașii lui, vădiți, Acum ajuns-au mulțumiți, Pentru că Domnul l-a smerit Fiindcă a păcătuit. Copiii i-au ajuns să-i fie, De-asupritori, duși în robie.


Ca un vrăjmaș Și-a încordat Arcul. Dreapta Și-a ridicat, La fel ca un asupritor. Ce-a fost plăcut privirilor – Îndată – El a prăpădit. Urgia Lui s-a repezit Precum un foc mistuitor Și a căzut necruțător, Asupra cortului pe care Fiica Sionului îl are.


Fața-Mi întorc spre-acel popor Și fi-voi împotriva lor. Iată-i, din flăcări au ieșit, Dar arși vor fi ei, negreșit. De focu-acesta, Eu socot Că o să fie arși, de tot. Fața-Mi întorc spre-acel popor Și fi-voi împotriva lor. În felu-acesta, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.


„Dacă un om, din Israel – Sau din străini-aflați la el – Mănâncă sânge, va vedea Că-Mi voi întoarce Fața Mea, Îndată, împotriva lui – Deci împotriva omului Care, cu sânge, s-a hrănit – Și astfel, fi-va nimicit.


Domnul va face – nevăzut – Să fii de-ai tăi vrăjmași, bătut. Pe-un drum le vei ieși-n ‘nainte, Însă pe șapte – ține minte! – Tu vei fugi, din fața lor. O groază-n ochii tuturor – În ale lumi-mpărății – Neîncetat, tu ai să fii.


Dintre-ai lui Israel copii, Plecară-aproape la trei mii De oameni, grabnic, spre cetate. Ei n-au putut, însă, a bate Pe cei ce-n ea au locuit, Ci dimpotrivă, au fugit Din fața lor, înspăimântați.


Atuncea, pe al Său popor, Domnul Se-aprinse de mânie, Lăsând ca peste el să vie Un val de prădători, de-ndat’. Poporu-ntreg a fost prădat Și-apoi vândut dușmanilor Care-l înconjurase. Lor, Israelul n-a mai putut Ca piept să le mai fi ținut,


Iar Israelul – avem știre – Că ani optzeci a trebuit, Supus să-i fie, negreșit.


Domnul, atunci când i-a văzut, S-a mâniat și i-a vândut La cel care împărățea Peste Mesopotamia. Cușan-Rișataim e-acel Stăpânitor; în acest fel, Israeliți-au fost lăsați, Opt ani de zile încheiați, Supuși acelui împărat.


Israeliții au cătat Scăpare-n munți și au fugit În peșteri. Unii s-au pitit În văgăunile găsite, Alții pe stâncile-ntărite Au încercat – de spaimă mare Împinși – a căuta scăpare.


Dar dacă glasul Domnului Nu o să vreți să-l auziți, Dacă o să vă-mpotriviți Cuvântului lui Dumnezeu, Atuncea, mâna Lui, mereu, În contra voastră o să fie Și apăsați o să vă ție, Precum și-ai voști’ părinți erau, În vremea când nu-L ascultau.


Neamul de Filisteni, apoi, A început un nou război, Cu Israelul. L-au bătut Și-apoi, să fugă, l-au făcut. Și mulți bărbați, din Israel, Pieriră în războiu-acel, Pe-un munte-n care au fugit Și cari, Ghilboua, s-a numit.


Din nou, ei lupta-au început, Iar Israel a fost bătut Și fiecare a fugit La cortul lui. Cei ce-au pierit, Pedeștri-au fost – treizeci de mii – Dintre-ai lui Israel copii.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa