Levitic 24:11 - Biblia în versuri 2014

¹¹ Când se certau, omu-a hulit Și-apoi, de furie orbit, Frâu liber, gurii, el și-a dat Și-ajuns-a de a blestemat Numele Sfânt al Domnului. Cei ce-auziră vorba lui, Mâna, pe el, îndată-au pus Și-apoi, la Moise, l-au adus. Femeia cari l-a zămislit Pe-acel om, fost-a Șelomit – Fata lui Dibri era ea, Iar după neam, din Dan, venea.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹¹ Fiul femeii israelite a blasfemiat Numele și a blestemat. L-au adus la Moise – mama lui se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan –

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹¹ Fiul femeii israeliene a blasfemiat numele lui Dumnezeu; și L-a blestemat. Atunci ei l-au adus la Moise. Mama lui se numea Șelomit; și era fiica lui Dibri, din tribul lui Dan.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹¹ Fiul femeii israelíte a rostit blasfemie și a blestemat Numele [lui Dumnezeu]. L-au adus la Moise. Mama lui se numea Șelomít, fiica lui Dibrí, din tribul lui Dan.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹¹ Fiul femeii israelite a hulit și a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mama sa se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹¹ Și fiul femeii Israelite a hulit Numele și a blestemat și l‐au adus la Moise. Și numele mamei lui era Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan.

Levitic 24:11 Mawu Ofanana

2 Samuel 12:14

Dar pentru că dușmanii Lui Hulesc Numele Domnului – Căci ei, cu toții, au văzut Ce fel de faptă ai făcut – Fiul pe care l-ai primit, Are să moară, negreșit!”

1 Regi 21:10

Pe urmă, printre-ai voștri frați, Doi oameni de nimic cătați. Aceștia să mărturisească Și pe Nabot să-l ocărască Spunându-i: „Tu i-ai blestemat, Pe Dumnezeu și pe-mpărat!” Afară după ce-l târâți, Cu pietre să îl omorâți.”

1 Regi 21:13

Doi oameni răi, ei au găsit Și-aceștia au mărturisit Cum că Nabot l-a blestemat Pe Dumnezeu și pe-mpărat. Atunci, afară îl târâră, Unde cu pietre-l omorâră,

2 Regi 18:30

Să nu vă facă el, apoi, În Domnul, să vă-ncredeți voi, Zicând: „Domnul ne ocrotește. Domnul, mereu, ne izbăvește. Cetatea nu va fi lăsată Asirienilor, vreodată.”

2 Regi 18:35

Ce dumnezei ați auzit, Că țările și-au izbăvit, Încât – acum – să credeți voi, Că Domnul vostru, mai apoi, Vă va scăpa din mâna mea Și izbăvire-o să vă dea?”

2 Regi 18:37

Apoi, Eliachim – cel care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna – cel ce l-a-nsoțit, Căci logofăt era numit – Și cu al lui Asaf fecior – Ioah, cari fost-a scriitor – La Ezechia au plecat Și straiele și-au sfâșiat, Atunci când au istorisit Tot ce Rabșache a vorbit.

2 Regi 19:10

„Să nu te-nșele Dumnezeu, În care te încrezi mereu, Zicând că „Nu va fi lăsat Ierusalimul – niciodat’ – În mâinile acelui care, Asiria în frunte-l are.”

2 Regi 19:22

Pe cine-ai ocărât tu dar? Batjocuri, cui, ai aruncat Și-n contra cui, tu ai strigat? Dar împotriva cui, cutezi, Să îți ridici ochii? Nu vezi? În contra Sfântului, pe care Neamul lui Israel Îl are!

2 Regi 19:6

Isaia le-a răspuns apoi: „Întoarceți-vă înapoi Și-i spuneți împăratului: „Iată cuvântul Domnului: „Să nu te temi de cel aflat Peste Asiria-mpărat, De vorbele ce le-a rostit Prin care M-au batjocorit Slujbașii săi. Căci pune-voi

Iov 1:11

În toată țara. Sunt convins Că dacă Tu Te-ai fi atins De tot ce-a dobândit în viață, El Te-ar fi blestemat în față!”

Iov 1:22

Iov astfel – în vorbirea lui – N-a spus nimica negândit; Cu vorba, n-a păcătuit În fața Domnului; n-a scos Nici un cuvânt necuviincios, Privind pe Creatorul său, Ferindu-se de-a face rău.

Iov 1:5

După ospețe, Iov avea Un obicei bun: își sfințea Copiii, căci el s-a gândit Că „Poate, au păcătuit Și-au supărat, pe Dumnezeu.” Astfel, după ospăț, mereu, De dimineață se trezea Și-o ardere de tot jertfea El, pentru toți copiii lui, Cerând iertarea Domnului.

Iov 2:5

Dar te va blestema în față, Atunci când ai să îndrăznești, Osul sau carnea să-i lovești!”

Psalmi 74:18

Doamne, Te-ntoarce și privește! Vrăjmașul Te batjocorește, Iar un popor nechibzuit, Sfântul Tău Nume, L-a hulit!

Psalmi 74:22

Te scoală, Dumnezeul meu, Să-Ți aperi pricina, mereu! Să-Ți amintești necontenit, Ocările ce le-au zvârlit Cei care sunt lipsiți de minte!

Exodul 18:22

Oameni-acei trebuie ca, Poporul, a îl judeca. Prin ei îți vor fi-nfățișate Doar pricinile însemnate. Cele mărunte, dacă vrei, Au să le judece chiar ei. O să vă fie mai ușor, Ție și-ntregului popor, Căci toată-nsărcinarea ta, Atunci, mai mulți o vor purta.

Exodul 18:26

Oameni-acești-au împlinit Rolul lui Moise: judecau, Mereu, poporul și-aduceau Doar pricini grele-n fața lui. Nevoile poporului – Mărunte, mici și ne-nsemnate – De ei erau doar, judecate.

Exodul 20:7

Să nu ia-n deșert, cineva, Numele Domnului, cumva. Căci Dumnezeu, nepedepsit – Pe cel care a îndrăznit Să ia-n deșert Numele Lui – Nu o să-l lase. Nimănui, Acest fapt, nu-i e-ngăduit, Și aspru fi-va pedepsit.

Exodul 22:28

„Iată ce-ți voi mai spune Eu: Să nu-L hulești pe Dumnezeu, Și să nu-l blestemi pe cel care Este-n al tău popor, mai mare.

Exodul 3:15

Domnul i-a spus lui Moise-apoi: „În felu-acesta să vorbești, Când, în Israel, poposești: „Iată că Dumnezeul lor – Acela al părinților Din care a ieșit ăst neam – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov, m-a trimis La voi și astfel, El a zis: „Acesta e Numele Meu, Acesta Îmi va fi mereu – Din neam în neam, în veci de veci.

Isaia 8:21

Atunci va rătăci prin țară, Flămând fiind și apăsat, Hulindu-L pe-al său Împărat Și Dumnezeu. De-o să privească În sus, sau o să scormonească

Levitic 24:10

Un om – în tabără, venit – Cu un bărbat israelit, O ceartă-n urmă, a avut. Omul acel era născut Dintr-o evreică; tatăl lui A fost fiu al Egiptului.

Matei 26:65

Marele preot s-a sculat Și hainele și-a sfâșiat, Țipând într-una: „A hulit! Acum, cu toți L-ați auzit! Deci, ce nevoie mai avem De martori, când, chiar noi suntem Martori, la ce-a mărturisit?! Cu noi, de față, a hulit!

Romani 2:24

„Din a ta pricină” – s-a zis Și, în Scriptură, este scris – Că „Numele lui Dumnezeu, Hulit, în lume, e, mereu”.”

1 Timotei 1:13

Măcar că, înainte – eu – Un hulitor am fost, mereu, Am fost un batjocoritor Și un aprins prigonitor, Căci prin tot ceea ce făceam – Adică-n ceea ce lucram – În marea mea necunoștință Trudeam, numai, în necredință!

Revelația 16:11

Ei, însă, nu s-au pocăit – Ci dimpotrivă – au huluit Pe Dumnezeul cerului, Din pricina urgiei Lui, Care, durere, le-a făcut Și răni, cum nu s-au mai văzut.

Revelația 16:21

Grindina-n urmă s-a pornit, Iar al ei bob – ce-a cântărit Aproape un talant – venea, Ca o furtună și lovea Locuitorii care sânt Pe fața-ntregului pământ. Oameni-atuncea L-au hulit, Pe Dumnezeu, căci i-a lovit Cu grindina aceea care S-a dovedit nespus de mare.”