Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Levitic 21:10 - Biblia în versuri 2014

10 „Cât despre preotul cel care E, între frați, preotul mare, Pe capul cărui s-a turnat Uleiul sfânt – și închinat A fost, în slujba Domnului, Cu straie sfinte-asupra lui – Să știți că nu-i e-ngăduit, Capul, a-și fi descoperit; Nici voie, el nu va avea, Veșmântul, de a-și sfâșia.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

10 Cel ce este mare preot între frații săi, pe capul căruia a fost turnat uleiul pentru ungere și care a fost pus deoparte să poarte veșmintele, să nu-și descopere capul și să nu-și sfâșie veșmintele.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Acela care a fost ales în funcția de mare preot dintre frații lui, adică cel pe capul căruia a fost turnat uleiul pentru ungere (în vederea consacrării în această slujbă) și care a fost ales ca să poarte acele haine speciale, să nu își descopere capul și să nu își sfâșie hainele în nicio situație.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Cel care este mare preot între frații lui – pe capul căruia a fost turnat untdelemnul ungerii, care a fost consacrat ca să îmbrace veșmintele – să nu-și descopere capul și să nu-și sfâșie veșmintele!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Preotul care este mare preot între frații lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere și care a fost închinat în slujba Domnului și îmbrăcat în veșminte sfințite, să nu-și descopere capul și să nu-și sfâșie veșmintele.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Și preotul care este mai mare decât frații săi, peste al cărui cap s‐a turnat untdelemnul ungerii și care este sfințit spre a se îmbrăca cu hainele, să nu‐și descopere capul și să nu‐și sfâșie hainele.

Onani mutuwo Koperani




Levitic 21:10
18 Mawu Ofanana  

Hainele-apoi și-a sfâșiat, Pe coapse, sac și-a-nfășurat Și multă vreme a jelit Pe fiul său, care-a pierit.


David și-ntregul său popor, Urcă dealul Măslinilor. Cât timp, pe deal, ei au urcat, David a plâns neîncetat, Mergând desculț și necăjit, Ținându-și capul învelit. Oamenii săi, când l-au văzut, Să plângă-ndată-au început Și capul și-au acoperit.


Când Mardoheu s-a înturnat Din nou, la poartă, la-mpărat, Haman, cu capu-acoperit, Plecă spre casa lui, grăbit.


S-a ridicat și, buimăcit, De toate câte le-a aflat, Mantaua el și-a sfâșiat Și și-a tuns capul. Prăbușit Cu fața la pământ, zdrobit De-aste-ntâmplări, s-a închinat, Lui Dumnezeu și-a cuvântat:


E-asemeni untdelemnului, De preț, turnat pe capul lui, Curgând pe barbă; bunăoară, Pe barba lui Aron pogoară Și picură din barba lui, Pe marginea veșmântului.


Uleiul care-i destinat Ungerii lui, va fi turnat Pe capul său. Apoi pe cei


Suspină numai, în tăcere, Dar să nu plângi de-a ta durere. Nici a ta inimă n-o frânge Ca și când după morți ai plânge. Leagă-ți turbanul, după care Ia-ți încălțările-n picioare. Să nu mănânci pâinea de jale Și nici să nu găsești cu cale Ca barba să ți-o învelești, Căci nu trebuie să jelești.”


Leprosul care e atins De astă rană, înadins, Cu capul gol, mereu, va sta. Doar peste barbă, va purta O-nvelitoare, ne-ncetat. Straiul său fi-va sfâșiat Și-n orice loc va fi venit, El va striga, necontenit: „Sunt necurat! Sunt necurat!”


Preotul, prin a sa menire, Atunci va face ispășire, Căci, ungere, a căpătat Și astfel, fost-a închinat, Mereu, în slujba Domnului. Fiu-i urmează tatălui, În slujba lui, la preoție. Atuncea el are să fie, În straiele de in, gătit, Acest veșmânt fiind sfințit.


Când preotu-a păcătuit – Deci tocmai cel care avea Făcută-asuprăi ungerea – Și astfel, vina s-a întins Încât – de ea – a fost cuprins Întreg poporul, să se ducă Și Domnului să Îi aducă Apoi, ca jertfă, un vițel. Fără cusur, să fie el, Pentru că este-a lui menire Drept jertfă pentru ispășire, Ce trebuie-a fi dăruită Pentru greșeala săvârșită.


Pe-Aron, în urmă, l-a luat, Și untdelemn, el a turnat, Pe capul său, ca – în ăst fel – Să îl sfințească și pe el.


Să-l izbăviți pe ucigaș Și să îi dați apoi sălaș, Într-o cetate de scăpare, Până când preotul cel mare, Ce-i uns cu untdelemnul sfânt, Va fi luat de pe pământ – Deci pân-atunci când, bunăoară, Marele preot o să moară.


Acel om, grijă, va avea A nu se pângări cumva. Chiar dacă întâmpla-se-va Ca mama sau tatăl să-i moară, Frate ori soră bunăoară, Oprit are să fie el Să îi atingă în vreun fel, Căci închinarea Domnului Se află peste capul lui.


Marele preot s-a sculat Și hainele și-a sfâșiat, Țipând într-una: „A hulit! Acum, cu toți L-ați auzit! Deci, ce nevoie mai avem De martori, când, chiar noi suntem Martori, la ce-a mărturisit?! Cu noi, de față, a hulit!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa