7 Dacă se va-ntâmpla, cumva, Ca să mănânce cineva, A treia zi, din ea, pot spune, Că ăst fapt e o urâciune, Iar jertfa ce-a fost dăruită, De către Domnul nu-i primită.
Nu-Mi mai dați daruri de mâncare, Care nu sunt folositoare, Căci scârbă Mi se face Mie, Când voi Îmi dăruiți tămâie! Iată, nu mai vreau nici luni noi! Nu vreau Sabate, de la voi! Nu vreau nici sărbători în care, Vă strângeți toți, în adunare, Căci nu mai pot privi, cum știți Nelegiuirea s-o uniți Cu sărbătoarea, ne-ncetat!
Spre un popor cari se vădește Că în morminte locuiește Și cari în peșteri se-aciuiează Atuncea când se înserează, Având în strachină bucate Cari știut e că-s necurate Și care, carnea de porc încă, E dovedit că o mănâncă,
Cel cari, un bou, a junghiat – Drept jertfă – nu a arătat Că e mai bun decât cel care, Un om, ca să omoare, are. Omul care jertfește-un miel, Va fi asemenea cu cel Care, un câine, a răpit Și-n urmă, gâtul i-a sucit. Apoi, omul acela care Aduce-un dar pentru mâncare, E-asemeni celui ce-a vărsat Sânge de porc. Cel ce-a luat Tămâie și a ars-o-apoi, E ca acela dintre voi care La idoli s-a-nchinat. Cei care astfel au lucrat, Mereu și-aleg căile lor Și în a urâciunilor Mulțime își găsesc plăcere.
Iată că am să-i răsplătesc Și îndoit am să-i plătesc Pentru că au păcătuit Și pentru că au săvârșit Nelegiuiri, în țara Mea. Umplută Îmi fusese ea, Cu trupurile jertfelor Aduse idolilor lor. Mari urâciuni au săvârșit Și moștenirea Mi-au mânjit.”
Să știți că jertfa ce-a fost dată, Atuncea trebuie mâncată – În ziua-n care s-a adus, Și-adoua zi. Ce e în plus – Deci ceea ce nu s-a mâncat – A treia zi, va fi luat Și dusă fi-va, într-un loc, Căci trebuie arsă, în foc.
Omul care-a mâncat din ea, O mare vină va avea Și-și va purta al său păcat, Căci ceea ce a închinat Lui Dumnezeu, a necinstit; De-aceea, fi-va nimicit Din mijlocul poporului.
Atuncea când ai să jertfești Un bou, sau miel, și-l dăruiești – De bunăvoie – acel dar Poate avea un mădular Mai lung sau mai scurt, cu ceva. Însă, când daru-i dat, cumva, Pentru o juruință, el Va fi fără cusur. Altfel, Jertfa ce fost-a dăruită, De către Domnul, nu-i primită.
De la străini, să nu luați Vreun dobitoc, pe cari să-l dați – Când astfel de metehne are – Apoi, drept jertfă de mâncare, Lui Dumnezeu, căci e sluțit Și el nu poate-a fi primit.”