Pe toți, fierbinte, i-ai rugat Ca Legea Ta să o păzească, Porunca să Ți-o împlinească. Însă prin tot ce au făcut, Nicicând, s-asculte nu au vrut. Astfel, ei au păcătuit Față de tot ce-ai rânduit, Deși această rânduială Îl face viu – fără-ndoială – Pe-acela care o păzește Necontenit, și o-mplinește. În urmă, cu-ndărădnicie, Ei – spatele – Ți-au întors Ție, Grumazul și-au înțepenit Și să Te-asculte, n-au voit.
Ai să pornești, din nou, la drum, Și fiilor lui Israel, Le vei vorbi, în acest fel: „Eu, Domnul sunt! Eu sunt Cel care, Din ale voastre munci amare, Cu care sunteți apăsați, Am să vă scot. Veți fi scăpați, Din a Egiptului robie, Cu braț întins, și au să fie Mari judecăți. De-acolo, Eu
Luați aminte și veniți La Mine, căci o să trăiți! Iată că am să-nchei apoi, Un legământ veșnic, cu voi, Pentru ca astfel să-ntăresc Toată-ndurarea ce-o vădesc Față de casa cea pe care, David urmașă-n lume-o are.
Cari, legile, Mi le păzește, Poruncile Mi le-mplinește – Lucrând doar cu credincioșie – Omul acela, să se știe Că este drept este cinstit Și-o să trăiască, negreșit, Pentru că Domnul este Cel Care-a vorbit în acest fel.”
Acolo, Eu l-am învățat Și ale Mele legi i-am dat. Poruncile-Mi, i le-am făcut, În acel loc, de cunoscut. Acestea trebuiau păzite, Neîncetat, și împlinite, Căci doar păzind legile Mele, Omul putea trăi prin ele.
Dar în pustie, s-a vădit Că Israel s-a răzvrătit Și-atuncea el a lepădat Poruncile ce le-am lăsat Ca oamenii să le-mplinească, Prin ele ca să viețuiască. Peste măsură, negreșit, Sabatele Mi-au pângărit. În felu-acesta, M-au făcut – Atuncea când Eu i-am văzut – Să Mă gândesc ca, în pustie, Să le trimit a Mea mânie, Cu care să îi pedepsesc Și-apoi, pe toți să-i nimicesc.
Dar împotrivă-Mi – negreșit – Și fiii lor s-au răzvrătit. Nu Mi-au păzit poruncile Și nu Mi-au ținut legile. Ce-am rânduit, nu au urmat. Sabatele Mi le-au călcat, S-au răzvrătit cât au putut Și să priceapă nu au vrut Că doar păzind legile Mele, Omul poate trăi prin ele. Atunci, am vrut ca, în pustie, Să le trimit a Mea mânie, Cu care să îi pedepsesc Și-apoi pe toți să-i nimicesc.
Permis nu-i este omului, Să își atingă ruda lui Care, de sânge, e vădită, Voind a-i fi descoperită Rușinea, goliciunea. Eu Sunt Domnul și voi fi, mereu!
Dar Legea – cum aveți știință – Nu se bazează pe credință, Pentru că ea așa vorbește: „Acela care împlinește Aceste lucruri, ale mele, Acela va trăi prin ele.”
Iubind pe Domnul Dumnezeu, Ascultând glasul Său mereu, Lipindu-vă în acest fel, Cu toată inima, de El. Căci viața voastră, să știți bine Că numai de aceasta ține. Lungimea zilelor pe care O să le aibă fiecare, De-aceasta ține. Deci să știți: Putință – ca să locuiți În țara pe care, odată, Domnu-a jurat că va fi dată Pentru Avram, Isac și-apoi Și pentru Iacov – aveți voi, Doar dacă, lângă Dumnezeu, O să vă țineți, tot mereu.”
Inima vă va fi tăiată, Atuncea, împrejur, căci iată, Al vostru Domn și Dumnezeu Dorește să-L iubiți mereu, Din toată inima apoi, Și din tot sufletul, ca voi, În țara voastră, să trăiți.
„Să ai luare-aminte multă – Acum – Israele, și-ascultă Ce te învăț – porunci și legi – Pe care vreau să le-nțelegi Și-n urmă, să le împlinești, În țara ce ai s-o primești Acuma, de la Dumnezeu – Acela care-a fost, mereu, Domn, pentru-ai tăi părinți. Să știi