Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Levitic 18:21 - Biblia în versuri 2014

21 Întotdeauna, vei veghea Ca, lui Moloh, să nu-ți jertfești Copiii. Să nu pângărești Tu, Numele Meu, pe pământ, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

21 Să nu-l dai pe niciunul dintre fiii tăi să fie sacrificat în cinstea lui Moleh și să nu profanezi Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 Să nu dai pe niciunul dintre fiii tăi să fie sacrificați în cinstea lui Moleh, profanând astfel numele Dumnezeului tău. Eu sunt Iahve.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 Din descendența ta să nu lași să treacă la Molóh și să nu profanezi numele Dumnezeului tău! Eu sunt Domnul!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 Să nu dai pe niciunul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh și să nu pângărești Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

21 Și să nu treci din sămânța ta prin foc lui Moloh și să nu necinstești numele Dumnezeului tău: Eu sunt Domnul.

Onani mutuwo Koperani




Levitic 18:21
30 Mawu Ofanana  

Pentru că el s-a-ndepărtat De Domnul său și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Pe urâciunea cea pe care Neamul de Amoniți o are; Pe Chemoș, zeul Moabit – De-asemenea – el l-a slujit. N-a ascultat de glasul Meu: Poruncile ce le-am dat Eu Și legile, nu le-a păzit Așa precum le-a împlinit Tatăl său David – robul Meu – Care M-a ascultat, mereu.


De-aceea, el a construit – Pe muntele acela care Ierusalimu-n față-l are – Un loc înalt și l-a-nchinat Lui Chemoș – zeul adorat De Moabiți. Tot acel loc, L-a închinat și lui Moloc, Acela cari era slăvit De întreg neamul Amonit.


Ci tot mereu, el a călcat Calea pe care au umblat Cei care-au fost ‘naintea lui În țara Israelului. El s-a purtat atât de rău, Încât chiar și pe fiul său, Prin foc – în urmă – l-a trecut Așa precum au mai făcut Popoarele ce-au fost aflate În țară și-apoi alungate De către Dumnezeu, când El Țara a dat, lui Israel.


Nibhaz și cu Tartac, slujiți Au fost de cei care-s veniți Din Ava. Astfel, îi găsim Pe toți cei din Sefarvaim Că pentru zeii ce-i aveau, În foc, copiii, și-i ardeau. Ei îl slujeau pe-Adramelec Și-asemeni pe Anamelec.


Prin foc, pe-al său fiu, l-a trecut. Vrăjitorii a mai făcut Și de ghicit s-a ocupat. În jurul său a adunat Oameni cari spirite chemau Și viitorul îl ghiceau. El a făcut tot mai mult rău Și-a mâniat pe Domnul său.


Tofetul nu a fost cruțat, Căci al lui Iuda împărat A dat porunci ca, negreșit, Și el să fie pângărit. În valea fiilor pe care Poporul lui Hinom îi are, Tofetul se afla zidit. Astfel, el fost-a pângărit, Ca nimenea – din acel loc – Să nu-și mai treacă-apoi, prin foc, Copiii, cum obișnuiau, Când lui Moloh se închinau.


Până în valea cea pe care Al lui Hinom popor o are, Ahaz, cu slugile, s-a dus Unde tămâie a adus Și-a ars-o-n cinstea zeilor Cari sunt străini de-al său popor. El s-a purtat atât de rău, Încât chiar și pe fiul său, Prin foc, în urmă, l-a trecut Așa precum au mai făcut Popoarele ce-au fost aflate, În țară, și-apoi alungate, De către Dumnezeu, când El Țara a dat, lui Israel.


Multe-nălțimi ei au zidit, Pe care-n urmă au jertfit Pe fiii și fiicele lor. I-au dat în cinstea Baalilor, Drept jertfe care se socot A fi drept ardere de tot. Ăst lucru nu l-am poruncit Nicicând, și nu l-am rânduit, Căci nici prin gând nu Mi-a trecut, Așa ceva, să fi cerut.


În valea Ben-Hinomului, Multe-nălțimi au ridicat, Pe cari, lui Bal, le-au închinat Și și-au trecut, apoi, prin foc, Copii-n fața lui Moloc. Ăst lucrul, Eu nu l-am cerut Și nici prin gând nu Mi-a trecut Că face-vor, cu-ai lor copii, Asemenea mari grozăvii Și că vor trage, ne-ncetat, Casa lui Iuda, în păcat.”


Locuri înalte, apoi – iată – În valea Ben-Hinom chemată Și la Tofet, ei au zidit, Unde – în urmă – au jertfit Pe-ale lor fiice și pe fii, Căci arși au fost ai lor copii. Lucrul acesta l-au făcut, Chiar dacă Eu nu l-am cerut. Astfel de lucruri, negreșit, Nicicând Eu nu am poruncit. Așa ceva nu se putea Să fi trecut prin mintea Mea.”


De-asemenea, Eu i-am spurcat Prin darurile ce le-au dat – Prin toate darurile care Menite-au fost pentru mâncare – Atuncea când se adunau Și când prin flăcări își treceau Pe ai lor fii cari sunt știuți Că le sunt cei dintâi născuți. Am vrut să-i pedepsesc, să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”


Da, dacă daruri de mâncare Știți să aduceți fiecare, Dacă ai voști’ copii, apoi, Prin flăcări o să-i treceți voi, Înseamnă că spurcați sunteți, Prin idolii ce îi aveți. Și-acum veniți și vreți apoi, Să Mă las întrebat, de voi!


Căci ele, după cum se știe, S-au aplecat spre preacurvie. Pe mâini, au sânge; au găsit Idoli cu care au curvit. Fiii pe cari Mi i-au născut Ele, prin foc Mi i-au trecut, În cinstea lor, căci au voit Să îi mănânce, negreșit.


Ca, strâmb, să nu mărturisiți – Când pe-al Meu Nume, voi jurați – Ca să n-ajungeți vinovați Că necinstiți Numele Meu, Căci sunt al vostru Dumnezeu Și totodată, Domnul sânt!


Deci pentru al lor Dumnezeu, Preoții, sfinți, vor fi, mereu. Ei trebuie să se păzească Și nu cumva, să necinstească Chiar Numele lui Dumnezeu, Pentru că ei I-aduc, mereu, Domnului, jertfe mistuite De foc și care sunt menite A fi a Domnului mâncare. Deci sfinți să fie fiecare.


„Către Aron și fiii lui, În acest fel, tu ai să spui: „Eu vreau ca să luați aminte, Să vă feriți de lucruri sfinte, Care Mi-au fost Mie-nchinate Și cari, de Israel, sunt date. Vegheați și fiți atenți, mereu: Nu necinstiți Numele Meu, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt, Iar al Meu Nume este sfânt!”


Vegheați să nu Îmi necinstiți Numele Meu. Voiesc să știți Că sfânt este Numele Meu Și vreau să fiu sfințit, mereu, În mijlocul poporului, Căci Eu sunt Dumnezeul lui. Sunt Dumnezeul Cel ceresc – Eu sunt Cel care vă sfințesc.


Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Oricine-i cel ce-a cutezat, Pe Domnul, de-a-L fi blestemat, Pentru păcatul săvârșit, Are să fie pedepsit.


Iată ce rele, ei mai fac: Țărână, ar dori să vadă, Peste sărmani, cum o să cadă. Calcă-n picioare – negreșit – Dreptul celui nenorocit. Atât fiul, cât și-al său tată Se duc chiar la aceeași fată, Ca prin purtarea nebunească, Numele-Mi sfânt să-L pângărească.


Voi, pe Sacut o să urcați, Ca să vă puneți împărați, Iar pe Caivan, idoli la care, Mereu aduceți închinare. Îi ridicați ca pe o stea Ce este a aceluia Pe care – precum am văzut – Drept dumnezeu vi l-ați făcut.


Însă, primește Domnul, oare, Mii de berbeci? Nevoie are, De zeci de mii de râuri pline De untdelemn? Oare e bine, Pentr-un păcat ce l-am făcut, Să-l dau pe-ntâiul meu născut?”


„Dar voi, însă, Îl pângăriți, Pentru că iată cum vorbiți: „Spurcată-i masa Domnului! Ce se aduce-n fața Lui Este mâncare fără preț Și vrednică e de dispreț!”


Voi, lui Moloh, v-ați închinat – Căci, al său cort doar, l-ați purtat – Și stelei zeului Remfan. De-aceea, Eu – în al Meu plan – Am hotărât să vă strămut, Și-n Babilon am să vă mut!”


Ei au schimbat slava pe care Veșnicul Dumnezeu o are, Cu o icoană – fraților – Care, cu omul muritor, Se-aseamănă, cu păsări sau Cu dobitoace care au – Așa cum știți – patru picioare, Ori seamănă cu târâtoare.


„Din a ta pricină” – s-a zis Și, în Scriptură, este scris – Că „Numele lui Dumnezeu, Hulit, în lume, e, mereu”.”


Nicicând dar, voi să nu-ndrăzniți, Așa ceva, să săvârșiți, Față de Dumnezeu, căci ele – Adică neamurile-acele – Slujit-au dumnezeilor Ce i-au avut, și-n fața lor, Făcut-au urâciuni, mereu, Care, de Domnul Dumnezeu Urâte-au fost. Ei au luat Și, pradă focului, au dat Pe fiii și fiicele lor, În cinstea dumnezeilor Cărora ei, necontenit, Șezând în țară, le-au slujit.


Nimeni să nu fie la tine, Care, prin para focului, Să-i treacă pe copiii lui; Să nu fie vreun ghicitor, Să nu fie vreun cititor În stele-apoi, sau cineva Cari are meșteșug, cumva, De-a da vești despre viitor, Ori meșteșug de vrăjitor,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa