Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Levitic 16:4 - Biblia în versuri 2014

4 Să-și ia, pe el, tunica lui – Deci tunica preotului – Care, din in, este țesută. Să-și ia izmana lui, făcută – De-asemenea – din in subțire, Și brâul, ale cărui fire – La fel – din in, s-au împletit. Apoi să-și pună – negreșit – Mitra de in. Aste veșminte Sunt, pentru preot, haine sfinte. Cu ele, fi-va îmbrăcat, După ce-ntâi el s-a spălat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 Să se îmbrace cu tunica de in sfințită și să-și ia pe el indispensabilii de in. Să-și înfășoare brâul de in în jurul mijlocului și să-și pună mitra de in. Acestea sunt veșminte sfinte. Să se îmbrace cu ele după ce își va spăla trupul în apă.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Să se îmbrace cu haina lungă de in sfințită și cu lenjeria intimă de in care îi acoperă picioarele până la mijlocul corpului. Să se echipeze cu brâul de in și să își pună (pe cap) toca de in; acestea sunt hainele sfinte. Să se îmbrace cu ele după ce își va spăla corpul în apă.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Să se îmbrace cu tunica sfântă de in, să-și pună pe trup pantalonii de in; să se încingă cu brâul de in și să-și pună mitra de in! Acestea sunt veșmintele sfinte. Să-și scalde trupul în apă și să le îmbrace!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Să se îmbrace cu tunica sfințită de in și să-și pună pe trup izmenele de in; să se încingă cu brâul de in și să-și acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veșmintele sfințite cu care se va îmbrăca el după ce își va spăla trupul în apă.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Să se îmbrace cu cămașa sfântă de in și să‐și pună izmene de in pe carnea sa și să se încingă cu brâul de in și să‐și lege mitra de in; acestea sunt haine sfinte; și să‐și scalde carnea în apă și să se îmbrace cu ele.

Onani mutuwo Koperani




Levitic 16:4
23 Mawu Ofanana  

Deci lui Aron – să iei aminte – Căci îi vei face haine sfinte, Care de cinste să-i slujească Și care să-l împodobească.


Iei pe Aron și fiii lui Și îi vei duce, de îndat’, La ușa cortului – chemat „Al întâlnirii” – după care Cu apă-i speli, pe fiecare.


Spălându-se-n ligheanu-acel, Care e așezat afară, Intrând în cort, nu au să piară. Ei să se spele așadar, Și când vor merge la altar Să-și facă slujba-n fața lui, Aducând jertfe Domnului.


Îl iei pe-Aron – pe frate’ tău – Îi iei și pe feciorii lui Și-apoi, la ușa cortului, Ai să te-nfățișezi cu ei Și-i speli cu apă. Apoi iei


El a crescut ‘naintea Lui, Ca o odraslă slabă, care Este Lăstarul ce răsare Dintr-un pământ uscat. N-avea Nici frumusețe; nu vădea Nici strălucire minunată, Ca să atragă – dintr-odată – Privirile, asupra Lui. Nu arătase nimănui, Ceva anume, ca să-i facă, Pe toți, în urmă, să Îl placă.


Atunci când au să iasă iară, În curtea cea de dinafară, Ca să se ducă la popor, Vor lepăda hainele lor – Cu care îmbrăcați ei sânt La slujbă în Locașul sfânt – Și în odăile pe care Sfântul Locaș al Meu le are, Au să le-așeze. Vor putea Ca alte straie să își ia, Mai înainte să pășească Afară, ca să nu sfințească Întreg poporul adunat, Cu straiele ce le-au purtat.


Îndată ce a fost rostită Astă chemare, au venit Șase bărbați. Ei s-au ivit În lungul drumului cel care Duce spre poarta de intrare, În miazănoapte așezată Și-n partea cea de sus, aflată. Bărbați-acei, în mâini, purtau, Uneltele ce le aveau, Unelte-anume pregătite, Pentru distrugere menite. În rândul lor, un om – aflat, În strai de in, înveșmântat – O călimară, se vădea, La cingătoare, că avea. Oamenii s-au apropiat Și-n urmă, ei s-au așezat Lângă altarul cel știut Că din aramă e făcut.


Aron să intre înapoi, În cort; să-și lepede apoi, Veșmintele de in, cu care Se îmbrăcase, la intrare În sfântul Meu locaș. Să-și spele,


Într-un loc sfânt, trupul și-acele Straie, din in, să le îmbrace. După ce toate le va face, Să iasă-afară, să se ducă Ș, jertfele să le aducă. Aceste jertfe le socot Să-Mi fie ardere de tot. S-aducă deci, arderea lui Și arderea poporului, Și-apoi – după a sa menire – Are să facă ispășire, În fața Mea, și pentru el Și pentru-ntregul Israel.


Preotul, prin a sa menire, Atunci va face ispășire, Căci, ungere, a căpătat Și astfel, fost-a închinat, Mereu, în slujba Domnului. Fiu-i urmează tatălui, În slujba lui, la preoție. Atuncea el are să fie, În straiele de in, gătit, Acest veșmânt fiind sfințit.


Când dimineață se va face, Preotul trebuie să-mbrace Izmenele, tunica lui, Ca goliciunea trupului, Cu ele, să și-o învelească, Pentru că o să trebuiască Să strângă dar, cenușa toată, Cari e-n altar, și să o scoată Afar-apoi, din vatra lui. La poalele altarului, Cenușa fi-va lepădată, Pentru că ea e adunată Din focul ce a mistuit Jertfa, cari Mi s-a dăruit.


Aproapele, tăgăduind Că lucrul său – pierdut fiind – A fost, de el – acum – găsit; Sau dacă, cumva, a rostit Un jurământ strâmb, cu privire La lucrul de cari are știre; Deci dacă a păcătuit Prin ceea ce a săvârșit,


Îngeru-a zis: „Duhul Sfânt vine Și se pogoară peste tine. De Domnul, fi-vei ocrotită, De fața Lui, vei fi umbrită, Iar Sfântul care-n lume vine – Cel ce va fi născut prin tine – A fost, e, și va fi mereu, Chemat Fiu al lui Dumnezeu.


Ci dimpotrivă, S-a lăsat, Pe Sine însuși, dezbrăcat, Luând un chip al robilor, Asemenea oamenilor.


Să caute dar, fiecare, Să se apropie, să vină La El, având inima plină Cu o credință-adevărată, Stropită bine și curată, Spălată înăuntrul său, De urma unui cuget rău, Avându-și trupul îmbăiat În apă, spre a fi curat.


Fiindcă orice copilaș Este al sângelui părtaș – Și-al cărnii – tot așa, și El, Părtaș la ele-a fost astfel, Și-atunci, prin moarte, a putut, Ca pe cel care a avut Putere dar, asupra morții, Să-l nimicească, schimbând sorții. Pe diavol, El l-a nimicit


Un Mare Preot, pentru noi, A trebuit, fiind apoi, Sfânt, fără pată, dovedit Nevinovat și despărțit De păcătoși, cu-adevărat, Mai sus de ceruri, înălțat,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa