Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Levitic 14:7 - Biblia în versuri 2014

7 De șapte ori va fi stropit Omul cari este curățit De lepra ce l-a încercat. Să îl declare-apoi curat, Iar pasărea care e vie, Eliberată o să fie,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Să-l stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățit de infecție, după care să-l declare curat și să dea drumul păsării vii pe câmp.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Să îl stropească de șapte ori pe cel care trebuie curățat de lepră. Apoi să îl declare curat și să elibereze pasărea vie pe câmp.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Să-l stropească pe cel care este curățat de lepră de șapte ori și să-l declare curat! Să dea drumul păsării vii pe câmp!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Să stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățit de lepră. Apoi să-l declare curat și să dea drumul păsării celei vii pe câmp.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Și să stropească de șapte ori peste cel ce are să fie curățit de lepră și să‐l jude ce curat și să dea drumul la pasărea vie într‐un câmp deschis.

Onani mutuwo Koperani




Levitic 14:7
29 Mawu Ofanana  

Atuncea, Elisei i-a zis, Printr-un argat ce l-a trimis: „Te scaldă în Iordan, de-ndată, De șapte ori, căci vindecată Îți va fi lepra, negreșit.”


Naman, atuncea, a făcut Așa precum i s-a cerut: Când, în Iordan, el a intrat, De șapte ori s-a scufundat Și-n urmă s-a tămăduit, Așa după cum a vorbit Prorocul Domnului. Astfel, Carnea care era pe el, Părea precum e cea pe care Numai un copilaș o are.


Mă spală, cu desăvârșire, De orișice nelegiuire Și curățește-mă, mereu, De tot păcatul meu cel greu!


Iar cu isop, Doamne, mereu, Mă curăță neîncetat, Mai alb să fiu și mai curat Decât zăpada se arată.


La fel acum, El o să fie O pricină de bucurie A multor neamuri și popoare Care se află, azi, sub soare. În fața Lui, smeriți, vor sta, Căci vor dori a-L asculta Toți împărații, negreșit, S-audă ce n-au auzit Nicicând, pe lume, iar apoi, Să vadă niște lucruri noi.”


Atuncea, am să vă stropesc Cu apă, să vă curățesc De idolii ce i-ați avut, De spurcăciuni ce le-ați făcut.


Numărul săptămânilor Sortite pentru-al tău popor Și pentru-a ta sfântă cetate – Până când fi-vor încetate Relele ce sunt săvârșite Și până vor fi ispășite Păcatul și nelegiuirea De cari umplută este firea, Până când fi-va arătată Neprihănirea minunată Care urmează ca să vie Și veșnică are să fie, Pân’ la pecetluirea care Astă vedenie o are Și cu această prorocie, Și până când are să fie Făcută ungerea pe care O va primi Acela care Este drept Sfânt al sfinților – Numărul săptămânilor De cari îți pomenisem ție, De șaptezeci, are să fie.


Și-acesta îl va cerceta; Iar dacă a descoperit Că lepra a acoperit Tot trupul celui cercetat, Să îl declare-apoi, curat. Fiindcă pielea-i s-a albit, El, drept curat, e socotit.


Acesta să îl cerceteze, Iar dacă preotu-a văzut Că rana, albă, s-a făcut, Să îl declare, imediat, Pe omu-acela, drept curat.


Să ia cârmâz, pasărea vie, Cedrul, isopul și să vie Să le înmoaie-n vasu-n care Este în apa curgătoare, În sângele păsării dată Întâi, cari fost-a junghiată. De șapte ori va fi stropită Casa cari este curățită.


Și-n sângele vițelului, Își va vârî degetul lui, Pentru că trebuie stropit Capacul, către răsărit. De șapte ori, în fața lui, Cu sângele vițelului, El să stropească, ne-ncetat.


Cu degetul, sânge, să ia Și să stropească-asemenea, De șapte ori, peste altar, Ca să-l sfințească așadar, De toată-ntinăciunea lui – Adică de-a poporului.”


Țapul va duce-atunci, cu el, Greșelile lui Israel – Fărădelegi ce-a săvârșit – Într-un pământ sterp, pustiit. Deci țapul trebuie să fie Eliberat, doar în pustie.


În sângele-acelui vițel, Să-și vâre-apoi degetul lui, Stropind ‘naintea Domnului – În față la perdeaua care, Locașul sfânt, în el o are – De șapte ori, și să ajungă


În sângele-acelui vițel, Să-și vâre-apoi, degetul lui, Stropind ‘naintea Domnului – În față la perdeaua care, Locașul sfânt, în el, o are – De șapte ori, și să ajungă


Apoi, altarul, l-a stropit, De șapte ori și-n urmă, el A uns întreg altaru-acel Și toate sculele pe care, El le avea, pentru lucrare. A uns ligheanul de aramă Și-al său picior, de bună seamă. Prin ungerea ce-a săvârșit, Moise, pe toate, le-a sfințit.


El va avea milă de noi Și va călca-n picioare-apoi Nelegiuirea cea pe care Am săvârșit-o, căci în mare Va arunca al nost’ păcat.


El să ia apa, cu menire De apă pentru curățire, Și să se curețe cu ea A treia zi și-asemenea, În cea de-a șaptea, negreșit. În caz că nu s-a curățit În aste zile, să se știe Că necurat are să fie.


Doar un ostaș a ridicat, O suliță, și I-a străpuns Coasta, iar – din locul împuns – Apă și sânge au ieșit.


Să caute dar, fiecare, Să se apropie, să vină La El, având inima plină Cu o credință-adevărată, Stropită bine și curată, Spălată înăuntrul său, De urma unui cuget rău, Avându-și trupul îmbăiat În apă, spre a fi curat.


De-al nostru Domn, Hristos Iisus, Care se află-n ceruri, sus, Mijlocitor la Tatăl Sfânt, Pentru acest nou legământ, Și-apoi de sângele stropirii – Sânge care-i vorbește firii, Mai bine decât cel vărsat De către Abel, altădat’.


Căci dacă acel sânge care Se-arată-a fi al țapilor – Și-asemeni, al taurilor – Și-apoi, cenușa adunată Din vaca cea de jertfă dată, Stropite peste cei aflați Plini de păcate și-ntinați, Face să li se curățească Trupul și-astfel, să se sfințească,


Într-adevăr, este știut Că în ăst fel, Moise-a făcut, Căci el – după ce a sfârșit, Porunca Legii de rostit, Către poporul adunat – Sânge, s-a dus și a luat, De la vițeii dăruiți Și de la țapi ce-au fost jertfiți; Cu apă, l-a amestecat, Isop apoi a mai luat, Precum și lână stacojie, Pentru că trebuia să fie Stropită-ntreaga adunare, Cu toate-acestea, după care, Mai trebuia a fi stropită Și cartea ce a fost citită.


De-asemenea, el a stropit, Cortul, cu sângele primit, Și toate vasele pe care, Acesta-n slujba sa, le are.


Pentru că ar fi trebuit Să pătimească, ne-ncetat, De când lumea s-a-ntemeiat. Pe când acum, când a venit – Iată – al vremilor sfârșit, O dată doar S-a arătat Să șteargă orișice păcat, Drept jertfă când S-a dăruit.


După știința arătată, De la-nceput, de-al nostru Tată, Și prin acea sfințire, care, O face Duhul, spre-ascultare, Precum, însă, și spre stropire A sângelui dat peste fire, De Domnul nost’, Hristos Iisus: Eu, har și pace, v-am adus – Căci ele sunt neprețuite – Și vă doresc a fi-nmulțite!


Că a venit Iisus Hristos, Din cer, la noi, în lume, jos, Cu apă și cu sânge. Iată: Apă și sânge, totodată. Iar Cel care mărturisește Acestea și le-adeverește, Acuma, pe acest pământ, Nu-i altul decât Duhul Sfânt. Iar acest Duh neîntinat, E adevăru-adevărat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa