Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Levitic 1:9 - Biblia în versuri 2014

9 Picioarele vor fi luate Și măruntaiele. Spălate Vor fi cu apă, după care, Arse-au să fie fiecare – De către preot – pe altar. Acesta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 iar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă. Apoi preotul să le ardă pe toate pe altar ca o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Organele interne și picioarele (animalului) să fie spălate cu apă. Preotul să le ardă pe altar ca pe un sacrificiu consumat (de foc) integral. Acesta va fi un sacrificiu consumat de foc; și va produce o aromă plăcută lui Iahve.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Să spele cu apă măruntaiele și picioarele și preotul să ardă toate pe altar! Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, mireasmă plăcută înaintea Domnului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Să spele cu apă măruntaiele și picioarele, și preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Dar măruntaiele lui și picioarele lui să le spele în apă. Și preotul să le ardă toate pe altar, ca ardere de tot, jertfă arsă în foc, miros plăcut Domnului.

Onani mutuwo Koperani




Levitic 1:9
35 Mawu Ofanana  

Miros plăcut s-a ridicat În fața Domnului. A stat Prea Sfântul, și S-a socotit: „N-am să mai blestem! Nimicit, Pământul – pentru oameni doar – Nu va mai fi, căci e-n zadar. Omul – de tânăr – înspre rău, Se-apleacă în sufletul său Și face din el un pustiu. N-am să lovesc tot ce e viu!


Al lui Elcana, după care, Ieroboam, la rând, apare, Precum și al lui Eliel Și al lui Toah, după el;


Zece lighene-au fost aduse Și lângă mare au fost puse. În stânga ei, cinci se aflau Și-n dreapta, alte cinci erau. Aste lighene, negreșit, Pentru spălări s-au folosit, Căci părți din jertfele ce-s date, În ele trebuiau spălate. Doar preoți-ntrebuințau Marea, atunci când se spălau.


Dar Tu, mereu, ai cercetat În inimi, pentru că dorești Ca adevărul să-l găsești În ele. Fă ca să pătrundă A-nțelepciunii blândă undă – Acum – și înlăuntrul meu,


Astfel, oi grase, eu socot Să-Ți aduc ardere de tot. Grăsimile berbecilor Am să le-alătur oilor Și-n urmă, eu – pe lângă oi – Și țapi am să-Ți jertfesc apoi.


Să nu mâncați, crud, mielu-acel, Și nici în apă fiert, ci el – Cu măruntaie, cap, picioare – Va fi gătit de fiecare, Doar fript la para focului.


Berbecul, îl vei arde tot, Pe-altar, căci ardere de tot – Ce pentru Domnu-i pregătită – E el; e jertfă mistuită De foc, și un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.


Apoi, tu ia-le acel dar Și-n urmă, arde-l pe altar De-asupra arderii de tot. Această jertfă, o socot A fi o jertfă mistuită De foc, și bine e primită De Dumnezeu, căci a făcut – În față-I – un miros plăcut.


„Ierusalime, te grăbește Și inima îți curățește, De răul ce te-a încolțit Ca să fii astfel mântuit! Cât timp, gânduri nelegiuite Vei ține-n inimă pitite?”


Eu am jurat și-aveam de gând Să-i duc în țara minunată Ce trebuia a le fi dată. Atuncea, ei și-au aruncat Ochii spre dealuri și-au cătat Orice copac verde, stufos, Ca să-și aducă – ne-ndoios – Acolo, jertfele pe care Le voiau daruri de mâncare, Jertfe prin cari M-au mâniat. De-asemenea și-au mai lăsat Miresme-n locurile-acele, Pe cari le-au ars și-apoi, prin ele, Gânditu-s-au că au putut Să facă un miros plăcut. Adus-au și câte-o măsură Din jertfele de băutură.


Ca pe niște miresme-apoi, Iată, vă voi primi pe voi – Prin care un miros plăcut, În față-Mi, se va fi făcut – După ce fi-veți adunați Din țările unde v-aflați, Pe unde fost-ați risipiți. Atuncea, o să mă sfințiți Cu toți, în fața tuturor Popoarelor neamurilor.


De-asemenea, se mai găsea Și o odaie ce dădea Spre tinda porții. În ăst loc, Jertfele cari arse în foc Urmau a fi, erau aduse Și în astă odaie puse. Aicea doar erau spălate Acele jertfe adunate, Acelea care se socot A fi drept ardere de tot.


Picioarele vor fi luate Și măruntaiele; spălate Vor fi cu apă, după care, Arse-au să fie, fiecare, De către preot, pe altar. Acesta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”


Apoi, o să mai trebuiască Să-i frângă – făr’ să-i dezlipească – Aripile. Când a sfârșit Preotul, tot ce-i de-mplinit, Are s-o ardă pe altar. Aceasta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”


Apoi, din boabele pisate Și din ulei, vor fi luate – De preot – câte-o parte doar, Cari arse fi-vor pe altar. Jertfa va arde, însoțită Și de tămâia dăruită. Acesta este un dar care E dat drept jertfă de mâncare, Pusă în fața Domnului, Arsă de para focului.”


Ea, preoților, va fi dată. Aceștia – precum bine știi – Vor fi ai lui Aron copii. Un pumn, din floarea de făină, Să ia preotul și să vină Ca s-o arunce pe altar, Unde va arde acest dar, Care întâi s-a pregătit Cu untdelemn – cum am dorit – Și cu tămâia ce o are. Acesta-i darul din mâncare, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.


Din daru-acesta de mâncare, Pe care-l dai, preotul are Ca să rețină, mai ‘nainte, Partea de-aducere aminte, Căci astă parte doar – din dar – Trebuie arsă pe altar. Acesta este un dar care E dat ca jertfă de mâncare, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, I S-a făcut.


Tot ce se ia din acest dar, Ars o să fie, pe altar, De către preot. Vreau să știți Că tot ceea ce-o să jertfiți Este mâncarea potrivită Pentru o jertfă mistuită De către para focului, Adusă-n fața Domnului.


Preoți-apoi, care – cum știi, Vor fi ai lui Aron copii – Au să le-așeze peste jar, Pe focul făcut pe altar, Deasupra arderii de tot. Această jertfă, o socot Adusă-n fața Domnului Și arsă-n para focului, Prin care, un miros, plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.


Grăsimea jertfei dată-n dar, Să fie arsă pe altar, Ca jertfă pentru mulțumire. Astfel, se face ispășire, Pentru păcatul săvârșit, De oameni simpli. Negreșit Că ispășirile cerute, De către preot sunt făcute. Greșeala îi va fi iertată, Prin jertfa care a fost dată, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, I S-a făcut.


„Iată, legea darului care E-adus drept jertfă de mâncare. Ai lui Aron fii, acest dar, Să-l ia, să vină la altar Apoi, cu el – în fața lui – Precum și-n fața Domnului.


Moise, în urmă, a luat Apă, cu care a spălat Ale berbecului picioare Și măruntaie, după care A pus berbecul, tot, pe jar, Ars ca să fie, pe altar. Această jertfă ce-a fost dată, E „ardere de tot” chemată. O jertfă, astfel pregătită, Este de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut. Moise, pe toate, le-a-mplinit, Așa cum Domnu-a poruncit.


Moise, din mâna lor, apoi, A luat darul înapoi, Ca să-l așeze peste jar Și să îl ardă pe altar, De-asupra jertfei dăruită, Ca ardere de tot menită. Aceasta fost-a jertfa care Servit-a pentru închinare – Pentru Aron și fiii lui – Atunci, în slujba Domnului. A fost o jertfă mistuită De foc, fiind bine primită De Dumnezeu, căci I-a făcut, În față-I, un miros plăcut.


Când măruntaiele-adunate – Și cu picioarele tăiate – Spălate-au fost, el le-a adus, Deasupra jertfei, de le-a pus.


„Sabie scoală, îți spun Eu, Peste cel ce-i păstor al Meu Și-asupra omului vădit Că-Mi e tovarăș!” – a grăit Cel care-i Domn al oștilor. „Lovește-l numai pe păstor, Căci oile se risipesc! Să-Mi întorc mâna, Eu voiesc, Către cei mici. Iată, în țară,


Când veți voi să dăruiți Jertfe, pe cari să le socot Să fie drept arderei de tot Ce sunt de flăcări mistuite, Aduse spre a fi-mplinite Ori niște juruințe, sau Poate sunt jertfe ce se dau De bunăvoie, jertfe care Le-aduceți la vreo sărbătoare, Din turme și cirezi luați Jertfa pe care vreți s-o dați. Prin ele, un miros plăcut, Îi va fi Domnului făcut.


La începutul luni-apoi, Vreau alte jertfe de la voi, Pe care am să le socot Să-Mi fie drept arderi de tot: Vreau un berbec și doi viței, Precum și încă șapte miei De-un an, care – precum se știe – Fără cusur voiesc să fie.


Mai trebuie și o măsură Din jertfa pentru băutură, Pe care o veți da din vin. Ea va avea un sfert de hin. Ca jertfa să fie plăcută Lui Dumnezeu, va fi făcută În locul sfânt. Să dați astfel, Câte o jertfă, pentr-un miel.


Al doilea miel va fi adus Când se-nserează – cum am spus. Să-l însoțiți pe fiecare, Cu darul dat pentru mâncare Și totodată, c-o măsură Din jertfa pentru băutură, La fel precum s-a procedat La jertfa care-n zori s-a dat. Aceasta-i jertfa pregătită A fi de flăcări mistuită Și care, un miros plăcut, Domnului, Îi va fi făcut.”


În față – noi – la Dumnezeu, Într-adevăr, suntem, mereu, Mireasma care, ne-ndoios, E răspândită de Hristos, Printre cei care, pe pământ, Pe calea mântuirii, sânt Și, totodat’, printre cei care Sunt pe-a pierzaniei cărare:


Trăiți în dragoste apoi, Cum ne-a iubit Hristos, pe noi, Încât, pe Sine, El S-a dat, Spre a plăti al nost’ păcat, Asemenea unui „prinos, Drept jertfă, de un bun miros”, Adusă pentru Dumnezeu.


Arderi de tot, carnea apoi Și sânge, să aduceți voi, Doar pe al Domnului altar. Din celelalte jertfe dar, Pe-altar, sângele, să-l vărsați, Iar carnea-n urmă s-o mâncați.


De toate am și sunt bogat. Traiul îmi e îmbelșugat, De-atunci, de când am dobândit, Prin fratele Epafrodit, Tot ceea ce trimis-ați voi, Spre a mă scoate din nevoi… O jertfă bună, pregătită Ca o mireasmă potrivită, Plăcută, pentru Dumnezeu, Bine primită-apoi. Mereu,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa