Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iuda 1:20 - Biblia în versuri 2014

20 Dar voi, dragi frați, vă străduiți Și, sufletește, vă zidiți, Doar pe credința dobândită, Cari sfântă este dovedită. Rugați-vă, neîncetat, Prin Duhul Sfânt ce va fost dat,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

20 Însă voi, preaiubiților, să vă consolidați sufletește pe credința voastră preasfântă și să vă rugați prin Duhul Sfânt.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Dar voi, dragii mei (frați), consolidați-vă spiritual în credința voastră sfântă. Rugați-vă în acord cu dorința Spiritului Sfânt.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Dar voi, iubiților, clădiți-vă pe credința voastră preasfântă, rugându-vă în Duhul Sfânt;

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

20 Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă în credinţa voastră preasfântă, rugându-vă în Duhul Sfânt!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt,

Onani mutuwo Koperani




Iuda 1:20
28 Mawu Ofanana  

Atunci, asupra casei care David în stăpânire-o are, Și peste cei ce se vădesc Că în Ierusalim trăiesc, Duh de-ndurare Eu voi pune, Precum și duh de rugăciune. Își vor întoarce înapoi Ochii și vor privi apoi, Spre Cel pe care L-au străpuns, Spre Mine, pe cari M-au împuns. În urmă, Îl vor plânge dar, Cum cineva-și plânge amar, Pe fiul care l-a avut, Care-i era întâi născut.


Astfel, El – între ei și noi – Nu vede vreo deosebire, Căci le-a făcut o curățire A inimilor, prin credință.


Căci tu le vei deschide-apoi, Ochii, să vadă și să vină, Din întuneric, la lumină; De sub Satana, să se smulgă, La Dumnezeu ca să ajungă. Crezând în Mine, fiecare Are să capete iertare, Pentru păcat; de-asemenea, Și părtășie vor avea, Cu toți cei sfinți, la moștenire.”


Mereu, mai mult se răspândea Cuvântul Domnului. Sporea Și rândul ucenicilor. Intrară, în numărul lor, Mulți oameni, din Ierusalim. De asemeni, preoți mai găsim – În acea vreme – că veneau Și-astă credință-mpărtășeau.


Biserica se bucura, Căci pace, peste tot, era: Liniștea se-ntindea-n Iudeea, Samaria și Galileea. Biserica, astfel, creștea Și, sufletește, se-ntărea, Umblând în frica Domnului. Cu ajutorul Duhului Cel Sfânt, în număr, se sporise, Căci, în scurt timp, se înmulțise.


De-aceea spun că, orișicine Va trebui, astfel, să facă, Încât aproapelui să-i placă Făcând, atunci, prin a lui fire, Posibilă a sa zidire.


Iar voi, cu toții, n-ați primit Un duh cari este de robie Ca frică, astfel, să vă fie; Aveți un duh de înfiere Care, mereu, ne dă putere, Ca să strigăm cu toți, deodată, Acum, „Ava”, adică „Tată”.


Să știți că El, pân’ la sfârșit, Vă întărește, negreșit, Ca fără vină să fiți voi, Când se va-ntoarce înapoi, Din slăvile cerești – de sus – Al nostru Domn, Hristos Iisus.


„Să știți că, pe acest pământ, Îngăduite, toate sânt. Toate mi se îngăduiesc, Însă, nu toate mă zidesc.


Ce-i de făcut? Atuncea, eu Mă voi ruga, cu duhul meu, Însă apoi, de-asemenea, Am să mă rog cu mintea mea; Sau voi cânta, cu duhul meu, Dar și cu mintea, cânt, mereu.


Deci, după câte am văzut, Vă-ntreb: ce este de făcut? Iată ce trebuie, dragi frați, Să faceți, când vă adunați: Dacă, cumva, unul din voi Are o-nvățătură-apoi, Un altul, poate, o cântare, Sau vorbe-n altă limbă are, Iar altul o descoperire, Ori altul are-o tălmăcire, Toate să se înfăptuiască, Pentru zidirea sufletească.


Iar dacă Tatălui de Sus, Fii Îi suntem, acum v-a pus, În inimi, Duhul Sfânt, pe care, Doar Fiul Său, Iisus, Îl are, Iar Duhu-acesta strigă – iată – „Ava”, ceea ce-nseamnă „Tată!”


Spre-a sfinților desăvârșire, Pentru lucrarea de slujire Prin care trebuie zidit Al lui Hristos trup, împlinit


Din El, tot trupul, închegat Și prin încheieturi legat, Primește creșterea de care, Simte nevoie fiecare, După măsura potrivită Cu acea parte anumită Și doar după a ei lucrare, Pe care-o are fiecare, Încât, în dragoste, zidit E mădularul, negreșit.


Nici un cuvânt, care-i stricat, Să nu mai iasă, niciodat’, Din gura voastră. Când vorbiți, Doar lucruri bune să rostiți, Spre a-i zidi pe-aceia care Vor asculta – din întâmplare – Cuvântul vostru; astfel dar, Au să primească și ei, har.


Prin Duhul, vă îndemn ca voi Să faceți rugăciuni apoi, Precum și cereri, negreșit. Vreau să vegheați, necontenit, La ce v-am spus și căutați, Ca pentru sfinți, să vă rugați.


Și înrădăcinați astfel, Să fiți voi, în Hristos, zidiți Și prin credință, întăriți, După învățătura care A căpătat-o fiecare, Sporind în ea apoi, mereu, Cu mulțumiri, lui Dumnezeu.


De-aceea, să vă mângâiați, Unii pe alții – iubiți frați – Și-apoi, să arătați că știți, Necontenit, să vă-ntăriți, Precum, de altfel, am aflat Că faceți voi, neîncetat.


Să nu se țină de fantasme, Să termine cu-ale lor basme Și cu-nșirări, fără sfârșit, De neamuri, căci au zămislit Certuri – așa cum am văzut – Fără, în schimb, să fi făcut Ca prin credință, tot mereu, Ăst lucru al lui Dumnezeu, Să-nainteze, negreșit. Oameni-aceștia s-au vădit Că tot așa fac și acum, Înaintând pe-al vieții drum.


De-asemenea, nu pot uita, Ce mare e credința ta Neprefăcută și curată – Credință care, așezată Întâi, era-n a ta bunică, Lois. Aceasta – fără frică – În urmă, a găsit cu cale, S-o-mpărtășească, mamei tale – Lui Eunice – și știi bine, Că a trecut, din ea, la tine.


„Pavel, rob al lui Dumnezeu Și-apostol, în Hristos, mereu, Așa cum este potrivit Cu cei care s-au dovedit Că au credința arătată De Dumnezeu – credință dată Celor ce sunt aleși ai Lui Și au, a adevărului Știință, ce se potrivește Evlaviei, ce se dorește –


Astfel, credința ce-o avea, Cu faptele se-nlănțuia; Fiind, prin ele, dovedită, Ea a ajuns desăvârșită.


„Simon, zis Petru, rob supus Și-apostol, în Hristos Iisus, Către cei care-au dobândit Credința ce s-a dovedit De-același preț cu cea pe care, Noi am primit-o, fiecare, Prin voia Dumnezeului Și a Mântuitorului Nostru, aflat în ceruri, sus – Adică prin Hristos Iisus.


Cel ce-i născut din Dumnezeu, Va birui lumea, mereu. Iar ceea ce dă biruința, Asupra lumii, e credința Pe care noi am dobândit-o.


Acum dar, prea iubiților, Când căutam, stăruitor, Ca să vă scriu, cu osebire, Despre a noastră mântuire, Iată că m-am văzut silit, Să vă îndemn, necontenit, Ca să luptați pentru credință – De care noi avem știință Că a fost dată – fiind una, Pentru toți sfinții, totdeauna.


Cel care-i duce în robie Pe alții, trebuie să știe, Că are a păți la fel – Adică rob va fi și el. Cel cari, cu sabia, omoară, De sabie are să moară. Aici este răbdarea care Poporul sfinților o are, Și-aici este credința lor – Credința dată sfinților.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa