Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iuda 1:16 - Biblia în versuri 2014

16 Oameni-aceștia-s cârtitori – Mereu sunt nemulțumitori De soarta lor. Ei dovedesc, Doar după pofte, că trăiesc. Vorbe trufașe au în gură Și-i laudă, peste măsură, Neîncetat – și îi slăvesc – Pe toți cei, de la cari, simțesc Că un câștig primesc apoi.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

16 Ei sunt niște oameni nemulțumiți și critici, care trăiesc după poftele lor. Gura lor rostește lăudăroșenii, și lingușesc oamenii pentru propriile foloase.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

16 Cei despre care vă vorbesc (în această epistolă), sunt bârfitori și calomniatori. Își urmăresc satisfacerea dorințelor egoiste, vorbesc cu aroganță; și din interes personal, știu să îi flateze pe oamenii din jurul lor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

16 Ei sunt nemulțumiții care murmură, care umblă după poftele lor; gura le vorbește cuvinte înfumurate, arătând admirație pentru oameni ca să obțină favoruri.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

16 Sunt cârtitori, nemulţumiţi, trăiesc după poftele lor, gura lor e plină de vorbe mari şi îi linguşesc pe alţii ca să obţină avantaje.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor, trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și slăvesc pe oameni pentru câștig.

Onani mutuwo Koperani




Iuda 1:16
38 Mawu Ofanana  

N-am să privesc la-nfățișare! Nu am să fac nici o-ncercare De-a lingușii pe cineva!


Nu cată fața celor mari; Deosebiri, între cei cari Bogați sunt sau săraci, nu-ncap ‘Naintea Lui: la fel Îi plac; Ale Lui mâini i-a modelat Pe toți și-apoi, viață le-a dat.


Cârtind în contra Domnului.


Privește cu dispreț la cel Ce-i vrednic de disprețuit, Însă cu cinste i-a primit Pe cei care – de bună seamă – Vădesc față de Domnul, teamă. Mereu, el este de cuvânt; Dacă va face-un jurământ, Nu își ia vorba înapoi, Chiar de-i în pagubă apoi.


Inima lor – o Doamne – iată, Mereu le este încuiată; În gura lor, neîncetat, Vorbe semețe s-au aflat.


De-aceea râd și le vorbesc Cu răutate-asupritor, De sus – de parcă mai mari sânt Decât toți ceilalți – tuturor.


Nu este bine să privești Fața cuiva, să nu greșești; Căci pentr-o pâine, în păcat, Cădea-va cel înfometat.


Toți cei cu duhul rătăcit, Pricepere vor fi găsit, Iar toți cei care se vădeau Că de cârtit se ocupau, Atuncea fi-vor în măsură Să capete învățătură.”


Să nu faceți, la judecată, Vreo nedreptate, niciodată: Pe cel sărac, să nu-l priviți La față, ca să-i părtiniți, În schimb, pe toți aceia cari Sunt dintre oamenii cei mari; După dreptate, căutați, Pe toți ca să îi judecați.


Bărbații care-au iscodit Țara și care au venit Din cercetare înapoi Și-au înnegrit-o mai apoi, Făcând poporul Domnului Ca să cârtească-n contra Lui,


De-aceea, tu-mpotriva Lui – Cu ceata ta – acum, te pui! Cine-i Aron, ca să veniți Și împotrivă-i, să cârtiți?”


După această întâmplare, Din nou, întreaga adunare, Contra lui Moise, a cârtit, Și-a lui Aron: „Voi ați lovit Poporul Domnului” – au zis, A doua zi – „voi i-ați ucis!”


Văzând aceasta, cărturarii Și Fariseii – toți mai marii – Pe seama lui Iisus, cârteau Și unii altora-și spuneau: „Pe păcătoși, El îi primește! Vedeți? Și-apoi, cu ei, prânzește!”


Cari se aflară lângă ei – Și-L auziră pe Iisus – Îndată au cârtit și-au spus: „Ceea ce face, nu-i frumos! Stă-n gazdă, la un păcătos!”


Șezând, cu vameșii, la masă, Toți Farisei-au întrebat: „De ce-ai băut și ai mâncat, Cu vameși și cu păcătoși?”


În jurul Său, Și-L ascultau, Iudei mulți. Când au auzit, Felul în care a vorbit – Dar, mai ales, chiar când Iisus, „A vieții pâine-s Eu”, le-a spus – Au început ca să cârtească Și, între ei, să șușotească,


Iisus, știind că ei cârteau – Când vorbele Îi ascultau – A spus: „Oare, a Mea vorbire, Vă e prilej de poticnire?


Să nu cârtiți, cum ați văzut, Că unii din ei au făcut, Când Domnul, cu Nimicitorul, Și-a curățat, apoi, poporul.


„De-aceea zic, dragii mei frați, Că este bine să umblați, De Duhul Sfânt doar, cârmuiți, Și căutați să nu-mpliniți Apoi, cumva, pofta, pe care, Firea cea pământească-o are,


Aceia care s-au vădit, Ai lui Hristos, au răstignit Această fire pământească, Cu patima sa cea lumească, Cu poftele ce le-au avut Și cari, din ea, au apărut.


Ați stat în corturi și-ați cârtit, Zicând că „Domnul, negreșit, Din al Egiptului ținut, Ne-a scos afară, căci a vrut, Să nimicească ăst popor, Prin mâna Amoriților.


Pe toate, să le împliniți, Fără ca însă, să cârtiți, Fără vreo urmă de-ndoială Și fără nici o șovăială,


Și nu prin focul poftelor – Asemenea Neamurilor Cari nu-L cunosc pe Dumnezeu.


Război zadarnic de cuvinte, Între toți cei stricați la minte, Cari sunt, de adevăr, lipsiți Și care sunt obișnuiți Ca în evlavie să creadă Că, un câștig, pot ca să vadă. De-astfel de oameni, tot mereu, Să te ferești tu, dragul meu.


O vreme rea are să vie, Când oamenii nu au să fie, În stare, de a asculta, De-a suferi și-a căpăta O sănătoasă-nvățătură. Atunci, ei fi-vor în măsură S-asculte doar ceea ce vor – Deci, ceea ce le place lor – Și-nvățături au să își dea, După cum, poftă, vor avea.


Niște copii cari ascultați. Târâți, să nu vă mai lăsați, În poftele ce le-ați avut, Pe vremea-n care n-ați știut.


Eu, prea iubiților, voiesc, Pe voi, ca să vă sfătuiesc, Asemeni unor călători, Unor străini rătăcitori: Necontenit, să vă feriți De pofta firii, căci, să știți, Că ea, mereu, este în noi, Cu sufletul, într-un război.


Pentru că el, în vremea-n care, În trup – s-o mai petreacă – are, Va trebui ca să trăiască Nu după pofta omenească; Doar după voia Domnului, Își va trăi el, viața lui.


Și, mai cu seamă, pe cei care, Împinși de pofta lor cea mare Și necurată, dovedesc Că trupul altuia poftesc, Disprețuind, prin a lor fire, Tot ce se cheamă stăpânire. Ca niște îndrăzneți aflați – Ca niște încăpățânați – Fără vreo teamă, dovedesc Că, tot mereu, disprețuiesc Dregătoriile, pe când,


Ei, cu trufie, glăsuiesc, Lucruri deșarte, și momesc – Cu ajutorul poftelor Cărnii și-a desfrânărilor – Pe-acei care s-au ridicat, Care de-abia, doar, au scăpat De cei cari, după glasul firii, Trăiesc pe calea rătăcirii.


Voiesc să vă-nștiințez apoi, Că-n zilele cele din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Veni-vor mulți rătăcitori. Ei fi-vor batjocoritori Și după pofte-au să trăiască.


Să-i judece pe toți cei răi. Va face, împotriva lor – Și împotriva tuturor – Atunci, o judecată mare, Încredințând, pe fiecare, De faptele ce-s săvârșite Și se vădesc nelegiuite, De vorbele necugetate – Și de ocară – îndreptate, De-acei nelegiuiți, mereu, Către al nostru Dumnezeu.”


V-au spus că-n vremea de sfârșit, Mulți oameni se vor fi ivit, Cari fi-vor batjocoritori Și de dorințe-ascultători; Mereu, acești nelegiuiți Trăiesc, în pofte-nlănțuiți.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa