1 Dar al pământului obraz, Pe care-acum este necaz, Nu va fi veșnic stăpânit De bezna ce l-a învelit. Așa după cum e știut Precum că fost-a – în trecut – Acoperită cu ocară, Mereu, a lui Zabulon țară Și-a lui Neftali, slava are – În vremurile viitoare – Să-nvăluie în lung și-n lat, Ținutul lângă mare-aflat, Peste Iordan. Ținutul lor E Galileea tuturor Popoarelor cari astăzi sânt Pe fața-ntregului pământ.
1 Totuși, nu va mai fi întunecime peste cei ce au fost în necaz. Așa cum, în trecut, El a făcut de rușine teritoriul lui Zabulon și teritoriul lui Neftali, tot astfel, în viitor, El va acoperi de glorie Galileea națiunilor, calea către mare, dincolo de Iordan.
1 Totuși nu va mai fi întuneric peste cei care au fost în necaz. După cum în trecut El a făcut pe cei din teritoriul numit Zabulon și pe cei din teritoriul numit Neftali să le fie rușine, în viitor va acoperi de glorie Galileea națiunilor care este amplasată spre mare, dincolo de Iordan!
1 Totuși întunericul nu va împărăți veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.
1 Totuși nu va fi întuneric pentru țara care era în neliniște. În vremea dintâi a adus ocară peste Zabulon și țara lui Neftali dar în vremea din urmă a făcut slăvită calea mării dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.
În vremea lui, a năvălit Tiglat-Pileser, ce-a domnit Peste Asiria. Astfel, El smulse, de la Israel, Iionul, Chedeșul, urmat De-Abel-Bet-Maca. A luat Și Ioanahul, cu război. A smuls Hațorul, iar apoi, Spre Galaad s-a repezit, Pe care l-a și cucerit. S-a îndreptat – după aceea – Către micuța Galileea. Apoi, spre-a lui Neftali țară, Oștile lui se îndreptară. Locuitori-au fost luați Și în Asiria mutați.
Atuncea, Domnul Cel pe care Poporul Israel Îl are, Duhul lui Pul, l-a ațâțat, Și pe acela întrupat În Tilgat-Pilneser, cel care Era-n Asiria mai mare. Iar Tilgat-Pilneser, apoi, Cu ei, purtat-a un război, Luându-i robi pe Rubeniți, De-asemenea și pe Gadiți Și jumătate dintre case Din seminția lui Manase. Pe unii, la Halah, i-a dus; Pe alții, în Habor, i-a pus; Uni-au ajuns robi ca să fie, În Hara. Alți, în robie, La apele Gozanului – Din ordinu-mpăratului – Au fost aduși. Ei au rămas Acolo, până-n acest ceas.
Când Ben-Hadad daru-a primit, Pe loc cu Asa s-a-nvoit Și a trimis oștirea lui, În contra Israelului. Oastea, în Dan, a pogorât Și-n urmă ea a tăbărât În toată țara cea pe care Neftali-n stăpânire-o are. Iionul a mai fost lovit Și Abel-Maim, către sfârșit.
Cu-a lui privire în pământ, El va vedea precum că sânt Necazuri doar, în jurul său, Grele nevoi, neguri și rău. Poporul fi-va părăsit, Fiind – în beznă – izgonit.