Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 8:7 - Biblia în versuri 2014

7 De-aceea, peste-acest popor, Va fi trimis al apelor Șuvoi, din Râul Eufrat – Adică pe-acel împărat Cari în Asiria domnește. Peste popor, el năvălește Cu-ntreaga oaste ce o are Și cu puterea lui cea mare. El va ieși din albia În cari de obicei curgea Și pretutindenea, pe cale, Trece de malurile sale.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 de aceea, iată, Stăpânul va ridica împotriva lor apele mari și puternice ale Râului, adică pe împăratul Asiriei și toată gloria sa. El se va ridica deasupra albiei și se va revărsa peste toate malurile lui!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Iahve va ridica împotriva ta apele mari ale râului care dezvoltă o mare forță, adică pe regele Asiriei și toată gloria lui. El se va ridica, ajungând deasupra cotelor obișnuite și se va revărsa peste maluri!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 iată, Domnul va face să se ridice împotriva lor apele năvalnice și mari ale Râului, pe regele Asíriei și toată măreția lui, va face să treacă peste toate canalele lui și să meargă peste malurile sale!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice și mari ale râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieși din albia lui și se va vărsa peste malurile lui;

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 de aceea, iată, Domnul va aduce peste ei apele puternice și multe ale Râului, pe împăratul Asiriei și toată slava lui. Și el se va sui peste toate canalurile lui și va trece peste toate malurile sale.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 8:7
38 Mawu Ofanana  

Căci iată, Eu am să lovesc Pământul, și-am să nimicesc Orice făptură, pe-a lui față, În cari suflare-am pus, de viață. Potop de ape-atunci veni-va Și-orice făptură-astfel, pieri-va!


De-aceea-n acest fel vorbește Domnul, celui ce stăpânește Peste Asiria: „Să știi Că în ăst loc nu ai să vii! Nu vei intra-n astă cetate, Nici n-au să fie aruncate Săgeți asupra ei. Apoi, Nici șanțuri nu veți face voi, Nici întăriri unde să stați Cu scuturi, ca să-mpresurați Astă cetate. Negreșit,


Îi mai urmau și toți acei Cari în Samaria-s aflați Și-asemenea cei așezați În locurile-nvecinate Cari lângă Râu erau aflate, Unde-au ajuns să steie dar, Mutați fiind, de Osnapar.


Un râu cu apele bogate, În a lui Dumnezeu cetate, Pătrunde și înveselește Locul în care locuiește Cel Prea Înalt. El e, mereu, Adevăratul Dumnezeu,


El are ca să stăpânească, Atuncea, și o să domnească De la o mare începând, La altă mare ajungând Și de la malul Râului, La capătul pământului.


De-aceea, Domnul cari mereu E al oștirii Dumnezeu, Are să îi înfrunte firea Și va trimite ofilirea, Printre războinicii ce-i are. Va izbucni un pârjol mare, Iar de dogoarea focului, Pieri-vor toți aleșii lui.


„Vai de Asirian – a spus Domnul – „pentru că el e pus A fi nuiaua, mâniei Mele, Și-apoi toiag de urgii grele!


Limba de mare – cari aflată E în Egipt – va fi secată De către brațul Domnului. O să-Și ridice mâna Lui, Asupra Râului, să-l taie Apoi, în șapte mici pâraie, Pe care va putea poporul Ca să le treacă cu piciorul; Căci toți oamenii adunați Vor putea trece încălțati Prin ape, când are să taie Chiar Domnul, Râul, în pâraie.


Pentru că ziceți: „Am făcut Un legământ, ce l-am avut Cu moartea și – fără-ndoială – Noi am făcut și o-nvoială Cu locuința morților. Când năvălirea apelor Va trece cu urgia-i mare, N-o să ne-atingă, căci scăpare, Noi, în neadevăr, găsim Și în minciuni ne-adăpostim!”,


Voi face, din neprihănire, O lege – pentru-ntreaga fire – Căci o cunună, Eu voiesc Ca din dreptate să-mpletesc. În urmă, locul de scăpare Pe cari neadevăru-l are, De grindină va fi surpat Și de șuvoaie înecat Va fi și locul cel pe care Minciuna, adăpost, îl are.


Iată că de la Domnu-apare Un om puternic, un om tare. Ca o furtună o să vie. Va fi precum o vijelie, Ca și o rupere de nor, Ca și șuvoiul apelor. Cununa are s-o lovească Și la pământ o s-o trântească.


Când ai să treci prin ape, Eu Voi fi cu tine, ne-ncetat, Și n-ai să te-neci niciodat’, Nici nu ai să te arzi deloc, Atunci când trece-vei prin foc, Iar flacăra nu se va prinde De tine și nu te aprinde.


Atunci, de Numele Său sfânt, Aceia cari în apus sânt, Au să se teamă, negreșit, Iar cei aflați în răsărit Se vor speria de slava Lui. Atuncea, Duhul Domnului, Pe fugă îi va pune-apoi Și-l va întoarce înapoi, Pe-al Său vrăjmaș cari, pe câmpie, Precum un râu are să vie.


Domnul o să aducă-apoi, Asupra ta – și peste voi – Zile cum nu s-au pomenit De-atunci de când s-a despărțit Iuda de cei pe care-i știm Precum că sunt din Efraim (Adică pe acel pe care Asiria în frunte-l are).


În ziua ‘ceea, să se știe Că Dumnezeu are să vie Și cu un brici închiriat – De dincolo de Râu luat – Va rade întreg părul care Este pe cap și pe picioare. Ba chiar și barba va fi rasă, Când El, cu briciul, o să iasă. Cel care este așezat Peste Asiria-mpărat, O să-mplinească planul Lui Căci fi-va briciul Domnului.


„Așa vorbește Domnul: „Iată, Din miazănoapte se arată Cum se ridică ape mari. Asemeni sunt râului cari Iese din matcă și se-ntinde Asupra țării și cuprinde Cetatea, înecând pe cei Ce sunt locuitori ai ei. Țipă cu toții, disperați, Și se bocesc, înspăimântați


Asupră-i, marea s-a-nălțat Și-n valuri el s-a înecat.


Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Când peste tine am să viu Să te prefac într-un pustiu – Ca și cetățile lipsite De oameni și nelocuite – Adâncul, când îl voi sălta Să șadă împotriva ta, Când ape mari vor fi venit Și te vor fi acoperit,


Totuși, feciorii lui, apoi, Au să înceapă alt război. O oaste mare va avea, Care va fi asemenea Precum apele râului Ce au ieșit din matca lui. Oastea aceasta adunată, Precum o apă revărsată Are să fie. Astfel, ea Să-nainteze va putea. În contra lui o să se suie Și-l va împinge-n cetățuie


Oștirea se va revărsa Ca și un râu în fața sa, Dar o să fie nimicită. O căpetenie – vădită A legământului – și ea, Atunci, cu oastea, va cădea.


După ce șasezeci și doi De săptămâni vor trece-apoi, Stârpit va fi unsul – îți zic – Și nu va mai avea nimic. Poporul unui domn apare Spre-a nimici cetatea-n care Locașul sfânt este aflat. Locașul nu va fi cruțat Și-apoi, sfârșitul ăstui loc Veni-va ca printr-un potop. Războiul este pregătit Să țină până la sfârșit. Alături lui, de-asemenea, Și pustiirea va ținea.


Nu o să fie, oare, iară, Cutremurată-ntreaga țară, Din pricina ăstor mișei, Iar toți locuitorii ei Nu vor jeli, fără-ncetare? N-o să se umfle țara, oare, Precum un râu, săltându-se Și-n urmă pogorându-se Asemeni apelor pe care Râul Egiptului le are?”


Iată că Domnul tuturor Și Dumnezeu al oștilor Vine și-atinge-acest pământ Și-n jur, topite, toate sânt. Locuitorii se-ngrozesc Și plini de spaimă ei jelesc. Precum Nilul Egiptului, Saltă scoarța pământului. Ea se ridică – bunăoară – Și-apoi, de-ndată se pogoară.


Căci rana care o cuprinde E fără leac și se întinde Spre a lui Iuda țară, unde, Pân’ la poporul Meu pătrunde, Adică pân’ la poarta lui Și a Ierusalimului.


Puterea cârmuirii Lui Va fi puterea Domnului, Puterea Celui cari, mereu, Îi este Domn și Dumnezeu. În liniște-au să locuiască, Căci El o să Se proslăvească Până la marginile care Acest pământ întins le are.


În vremile ce au să vie, El, pacea noastră, o să fie. Atunci când în a noastră țară, Asirianul vine iară Înaintând pân’ la palate, În contră-i fi-vor ridicate Opt căpetenii din cei cari, Peste popor sunt cei mai mari, Alături de șapte păstori.


Dar niște valuri revărsate Vor năvăli peste cetate Și-n felu-acesta – negreșit – Ninive fi-va nimicit. Vrăjmașii Lui sunt nimiciți Și până-n beznă urmăriți.


El poate fi asemănat, Cu omul care și-a zidit Casa, pe stâncă. Au venit Vărsări de ape, care-apoi, Lovit-au, cu al lor șuvoi, Căsuța, însă, n-au putut S-o clatine, căci a avut, Pe stâncă, pusă, temelia, Și n-a învins-o vijelia.


În urmă, îngeru-a vorbit: „Apele care le-ai zărit – Pe care-i curva așezată – Noroade sunt și, totodată, Gloate și limbi, neamuri, pe care, Acum, acest pământ le are.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa