Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 8:21 - Biblia în versuri 2014

21 Atunci va rătăci prin țară, Flămând fiind și apăsat, Hulindu-L pe-al său Împărat Și Dumnezeu. De-o să privească În sus, sau o să scormonească

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

21 Necăjit și flămând, poporul va hoinări prin țară, iar când îi va fi foame se va mânia și, uitându-se în sus, își va blestema regele și Dumnezeul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 Vor deveni foarte săraci. Vor flămânzi și vor umbla prin țară; iar când le va fi foame, se vor mânia; și privind în sus, vor blestema pe regele lor și pe Dumnezeul lor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 Atunci el va străbate [țara] apăsat și flămând și, când îi va fi foame, se va mânia și-i va blestema pe rege și pe Dumnezeul său, fie că se va îndrepta spre înălțimi,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 El va pribegi prin țară apăsat și flămând și, când îi va fi foame, se va mânia și va huli pe Împăratul și Dumnezeul lui, apoi, fie că va ridica ochii în sus,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

21 Și vă vor cutreiera greu apăsați și flămânzi. Și va fi așa: când vor flămânzi, se vor aprinde și vor blestema pe împăratul lor și pe Dumnezeul lor și vor privi în sus;

Onani mutuwo Koperani




Isaia 8:21
25 Mawu Ofanana  

Luna a noua a-nceput În an, și tocmai s-a făcut A patra zi, iar foametea, Crunt, în cetate, bântuia. Poporul suferea cumplit, Căci pâine nu s-a mai găsit.


Pe când vorbea bătrânilor, Solul s-a și apropiat, Iar împăratu-a cuvântat: „Răul acesta – cum văd eu – Ne vine de la Dumnezeu. Deci de la Domnul, pot, cumva, Să mai nădăjduiesc ceva?”


În toată țara. Sunt convins Că dacă Tu Te-ai fi atins De tot ce-a dobândit în viață, El Te-ar fi blestemat în față!”


Foamea, puterile-i, sleiește Și-alăturea de el pășește Nenorocirea, pe cărare.


Dar te va blestema în față, Atunci când ai să îndrăznești, Osul sau carnea să-i lovești!”


Nevasta lui, când l-a văzut, În disperare a căzut Și-atunci, lui Iov, a îndrăznit Să îi vorbească: „Neclintit Ești, în neprihănirea ta! Cum înduri boala? Nu mai sta, Ci împlinește sfatul meu: Îl blestemă pe Dumnezeu, Și mori! Așa, vei fi scăpat!”


„Iată ce-ți voi mai spune Eu: Să nu-L hulești pe Dumnezeu, Și să nu-l blestemi pe cel care Este-n al tău popor, mai mare.


Omul, în nebunia lui, Cârtește-n contra Domnului.


Cei mai săraci cari se vor naște, Și ei – atunci – vor putea paște, Căci locui-vor liniștiți Cei care sunt nenorociți. Am să îți las neamul să piară De foame, în această țară, Iar cei care vor rămânea, Parte de moarte vor avea.


Aceste două lucruri, iată Că ți s-au întâmplat, deodată. Dar cine te va plânge, oare? Te plânge foametea cea mare, Dărăpănarea, pustiirea Cu sabia și nimicirea. „Cum pot ca să te mângâi Eu?”


Tocmai de-aceea, izbăvirea Departe e, iar mântuirea Nu ne ajunge. Așteptăm Lumina, însă căpătăm Întunecimea, iar apoi, Prin negură doar, umblăm noi!


De-aceea, Domnul Dumnezeu Vorbit-a-n acest fel: „Mereu, Ai Mei robi – iată – sunt hrăniți, Dar voi aveți să flămânziți. În timp ce robii Mei vor bea, Parte de sete veți avea. Când ei avea-vor bucurie, Vouă rușine-o să vă fie.


Deși – în dreapta – jefuiesc Cu toți, degrabă flămânzesc, Iar cei ce-n stânga au mâncat, Iată că nu s-au săturat.


Astfel, Manase îl mănâncă Pe Efraim, Acesta, încă, Nu vrea – drept pradă – să se lase Și îl mănâncă pe Manase. La urmă se-nsoțesc și-apoi, Pe Iuda-l vor mânca cei doi. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins.


Iată ce pot, pe câmp, vedea: Morții ce-i face sabia. Dacă mă-ntorc către cetate, Zăresc ființe întristate Cari de putere sunt sleite Fiind de foame chinuite. Chiar și prorocul, însoțit De către preot, au pornit Prin țară: nu știu ce-i așteaptă Și nu știu încotro se-ndreaptă.”


Luna a noua se scurgea, Din an și tocmai începea A patra zi, iar foametea, Crunt, în cetate, bântuia. Poporul suferea cumplit, Căci pâine nu s-a mai găsit.


Când se certau, omu-a hulit Și-apoi, de furie orbit, Frâu liber, gurii, el și-a dat Și-ajuns-a de a blestemat Numele Sfânt al Domnului. Cei ce-auziră vorba lui, Mâna, pe el, îndată-au pus Și-apoi, la Moise, l-au adus. Femeia cari l-a zămislit Pe-acel om, fost-a Șelomit – Fata lui Dibri era ea, Iar după neam, din Dan, venea.


Atuncea, veți striga, mereu, În contra lui, la Dumnezeu, Dar El nu vă va asculta, Ci surd, la glasul vost’, va sta.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa