Și-atunci Domnul a cuvântat: „Învățături fără măsură – Neîncetat, învățătură. În orice loc vor fi atunci, Numai porunci peste porunci. Puțin aici, dincolo iar Și tot porunci primi-veți doar.” Să meargă, să se poticnească, Să cadă și să se zdrobească, Să dea în laț – fără să știe – Și-n felu-acesta prinși să fie.
De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta, a vorbit: „În vremea care o să vie, O piatră, pun, ca temelie, Eu, în Sion – piatră-ncercată, O piatră scumpă, nestemată. Piatra aceasta este dusă Și-n capul unghiului e pusă. De-asemenea, ea o să fie O întărită temelie. Cel ce se sprijină pe ea, Nu va fugi, nu va cădea.
Ca niște orbi, noi bâjbâim Pe lângă zid. Ne poticnim – Asemeni celui cari ochi n-are – Chiar ziua, în amiaza mare, De parcă noaptea ne-nconjoară. Ca morții suntem, bunăoară, Printre toți cei care trăiesc Și plini de viață se vădesc.
Ele vor dărui, apoi, Un lapte-atât de-mbelșugat, Încât cu toți vor fi mâncat Smântână numai. Cei din țară, Parte atunci, vor avea iară, De miere și smântână. Iată,
De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Iată, luați cu toți aminte, Căci îi voi pune înainte Ăstui popor, cu bună știre – Curând – pietre de poticnire, De cari părinții se lovesc Iar ai lor fii se poticnesc Cu prieteni și vecini din țară Și-n felu-acesta au să piară.”
Sunt călăuze oarbe, iar Voi să-i lăsați în pace dar; Căci orbul care îl conduce Pe un alt orb, la groapă-l duce – Nici unul nu o va vedea Și, astfel, au să cadă-n ea.”
Dar eu v-am propovăduit Doar pe Hristos Cel răstignit. Pentru Iudei, El se vădește Prilejul care-i poticnește, Iar pentru Neamuri, nebunie Se dovedește ca să fie.