Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 7:9 - Biblia în versuri 2014

9 Samaria – fără-ndoială – Are să-i fie capitală, Iar al Ramaliei fecior Va fi al ei conducător. Dacă nu credeți, nu puteți Ca în picioare să ședeți.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Samaria este capitala lui Efraim, iar căpetenia Samariei este fiul lui Remalia. Dacă nu credeți, nu veți fi întăriți!»“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Samaria este capitala lui Efraim, iar conducătorul Samariei este fiul lui Remalia. Dacă nu veți fi stabili în credință, nu veți mai supraviețui deloc!’»”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Samaría este capitala lui Efraím și căpetenia Samaríei este fiul lui Remalía. Dacă nu credeți, nu veți rezista!”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Samaria va fi capitala lui Efraim, și fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeți, nu veți sta în picioare.»’”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Și capul lui Efraim este Samaria și capul Samariei este fiul lui Remalia. Dacă nu credeți, cu adevărat nu veți sta.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 7:9
18 Mawu Ofanana  

Cincizeci și doi de ani făcuse, De când – ca împărat – șezuse Peste Iudei, Azaria. Atuncea, în Samaria – La-mpărăție – a venit Și-n Israel a stăpânit Feciorul lui Ramalia. Pecah, acesta se numea. El douăzeci de ani a stat, În Israel, ca împărat.


Când zorii zilei au venit, Întreg poporul a pornit Către Tecoua, pustiu care Se întindea în depărtare. Ieșind în față, Iosafat, Către popor a cuvântat: „Voi – cei din Iuda adunați – Cei în Ierusalim aflați, Nădejde să aveți mereu, În al nost’ Domn și Dumnezeu, Căci astfel fi-veți întăriți. Izbândă o să dobândiți, Crezând cuvântul Domnului, Rostit prin toți prorocii Lui.”


Vai, de cununa îngâmfată, Cari este-n Efraim aflată Și-i a bețivilor pe care Țara lui Efraim îi are! Vai, e de floarea veștejită, Cu care e împodobită Cununa celor ce se-mbată, Pe culme-n valea cea bogată!


De-aceea, cum e mistuită – De foc – miriștea și-nghițită – De flacără – iarba uscată, Și rădăcina lor se-arată Asemeni putregaiului. Nu ajung vremea rodului, Căci ale lor flori duse sânt, Precum țărâna e, de vânt, Pentru că au nesocotit Cuvântul care-a fost rostit De al oștirii Dumnezeu Și L-au disprețuit mereu, Pe Domnul Dumnezeul Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


Domnul – apoi – iar a vorbit Și lui Ahaz i-a poruncit:


Când pe Ahaz îl întâlnești, În felu-acesta să-i vorbești: „Ia seama și fii liniștit! De teamă, nu fi stăpânit, Din pricină că doi tăciuni, Doar ca să fumege, sunt buni! N-ai teamă de Rețin – cel care Este în Siria mai mare – Și nici de-al lui Remalia


Mai înainte ca să poată Spune copilul „mamă!”, „Tată!”, Are să piardă-acela care Peste Asiria-i mai mare, Averile Damascului, Precum și toată prada lui Cari din Samaria venise.”


Cuvântul fi-va cunoscut De-ntreg poporul, căci știut Va fi de cei ce se găsesc În Efraim sau locuiesc, Azi, în Samaria și care Spun cu mândrie și-ngâmfare:


Azaria – cari se vădea, Pe Hosea, tată, că-l avea – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Și cu toți oamenii aflați În acel loc mai îngâmfați Și-i ziseră lui Ieremia: „Minți! Nu aceasta e solia, De la al nostru Dumnezeu, Venită-n ceasu-acesta greu! Nu ești, din partea Domnului, Însărcinat tu, să ne spui: „Iată că voi sunteți opriți Ca, în Egipt, să locuiți!”


Pricina ăstor lucruri toate, Sunt nesfârșitele păcate Pe cari le are Israel Și făr’delegile – la fel – Făcute pe acest pământ, De cei care din Iuda sânt. Dar ce nelegiuire are Neamul ieșit din Iacov, oare? Nu e, cumva, Samaria? Nelegiuirea, nu e ea? Și nu-i Ierusalimul, oare, Păcatul pe cari Iuda-l are?…


Sutașul, însă, a plecat Urechea și a ascultat, Mai mult, vorba cârmaciului Precum și pe-a stăpânului Corăbiei, decât la ceea Ce spuse Pavel. De aceea,


Deci, liniștiți-vă, căci eu Mă-ncred în ce-a zis Dumnezeu, Și totul fi-va împlinit Așa precum El a vorbit.


Faptul acest e-adevărat: Primele ramuri s-au tăiat, Căci necredință au vădit, Iar tu acuma, negreșit, Stai, prin credință, în picioare. De ce să te mândrești tu, oare? Nu te-ngâmfa, ci, tot mereu, Teamă să ai! Căci Dumnezeu,


Fără credință, niciodat’, Nimeni, plăcut, Lui, n-o să-I fie. Cine se-apropie, să știe, Că trebuie-a crede mereu, Că El este, că Dumnezeu Îl răsplătește pe cel care Îl caută, fără-ncetare.


Cari crede-n Fiul Domnului, Are mărturisirea Lui, În interiorul său, în el. În ce-l privește pe acel Care nu-L crede – vă spun eu – Că, mincinos, pe Dumnezeu, Îl face, căci el n-a primit Ceea ce a mărturisit Chiar Domnul, despre Fiul Lui.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa