Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 66:16 - Biblia în versuri 2014

16 Ale Lui judecăți, cu foc, Domnul le va-mplini, pe loc, Iar a Lui sabie-i lovește Pe cei pe care-i pedepsește, Căci cei uciși de-a Lui mânie, În mare număr, au să fie.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

16 Căci Domnul va începe judecata cu foc și cu sabia Sa, împotriva tuturor oamenilor, iar cei uciși de Domnul vor fi mulți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

16 Da, prin foc și cu sabia va aplica Iahve judecata Sa pentru toți oamenii; și cei omorâți de Iahve vor fi mulți.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

16 Căci Domnul judecă cu foc și cu sabie orice făptură și se vor înmulți cei străpunși de Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

16 Căci cu foc Își aduce Domnul la îndeplinire judecățile și cu sabia Lui pedepsește pe oricine, și cei uciși de Domnul vor fi mulți la număr.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

16 Căci Domnul va intra la judecată cu orice carne cu focul și cu sabia lui și mulți vor fi cei uciși de Domnul.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 66:16
23 Mawu Ofanana  

Unii vor fi îngenuncheați, Prinși de război fiind luați, Și foarte mulți din ăst popor Vor fi în rândul morților. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins.


Sabia Domnului – cea mare, Aspră și negrăit de tare – În acea zi, o să țâșnească Din teacă și o să lovească Leviatanul; după el, Lovit va fi-n același fel Și Babilonul; negreșit, Are să fie-atunci lovit Și șarpele fugar, de-ndat’, (Cari și „Asur” mai e chemat). Lovit va fi Leviatanul, Iar Domnul Își va urma planul, Lovind șarpele inelat (Care, „Babel”, este chemat). Apoi, precum Domnul a zis, Balaurul va fi ucis, Cel ce se află lângă mare (Și cari, „Egipt”, drept nume, are).


Curând, curând Domnul Se-arată Și o să facă judecată. Domnul are să stea-n picioare Și o să judece popoare.


Domnul va face să-I răsune Mărețu-I glas și Își va pune Brațul ca lumii să se-arate. Popoarele, înspăimântate, Atuncea au să îl zărească, Gata fiind ca să lovească Din mijlocul mâniei Lui, Care-i asemeni focului Mistuitor. De-asemenea, Pe al Său braț îl vor vedea, În mijlocul înecului, În mijlocul furtunii Lui, În mijlocul grindinilor, În mijlocul pietrelor lor.


Asirianul va cădea, Căci îl ucide sabia, Dar nu sabia omului Va tăbărî asupra lui. De sabie e urmărit Și o să fugă îngrozit. Tinerii lui, aceia cari Se dovedesc războinici tari, Vor fi – atuncea – biruiți Și au să fie înrobiți.


Căci Domnul este mâniat Pe neamuri și S-a arătat Plin de urgie, peste fire, Față de-ntreaga lor oștire. De-aceea, El le nimicește De tot, și le măcelărește.


Vă voi sorti ca să pieriți, Fiind de sabie loviți Și în genunchi aveți să stați Atunci când fi-veți judecați, Căci Eu sunt Cel cari am chemat, Însă voi nu M-ați ascultat. Eu sunt Cel care v-a vorbit, Dar să răspundeți n-ați voit, Făcând ce-i rău în fața Mea Și alegând ce nu-Mi plăcea.”


La marginea pământului, Are-a ajunge glasul Lui, Căci neamurile-n lume-aflate, Atunci, de El vor fi certate. Când ziua ‘ceea se arată, Domnul va face judecată Făpturilor de pe pământ. Atuncea, cei care răi sânt, Vor cădea pradă sabiei, Trecând prin ascuțișul ei.”


Aceia care au să cadă Sabiei Domnului drept pradă, Atât de mulți în număr sânt, Încât acest întreg pământ, De ei, va fi acoperit. Nu va fi vreme de jelit Și nici nu vor fi adunați Spre a fi duși și îngropați, Ci vor ajunge ca apoi Să fie, pe pământ, gunoi.


Însă, ce faci tu, bunăoară? Umbli doar după lucruri cari Se-arată precum că sunt mari? Uită de lucrurile-acele Și nu mai umbla după ele! Căci iată, peste toată firea, Aduce-voi nenorocirea. Făpturile nu vor putea Să se ferească-atunci, de ea. Dar ție, pradă de război, Chiar viața ta ți-o dau apoi, În toate locurile-n care Te va purta a ta cărare.”


De ce, vitejii ți-au căzut? Iată-i, după cum am văzut, Piept nu-i pot ține Domnului, Căci îi răstoarnă brațul Lui!


Prin multele tale păcate, Prin nedreptățile-arătate În marea ta negustorie, Spurcate au ajuns să fie Locașurile tale sfinte. De-aceea-ți spun, să iei aminte, Pentru că din al tău mijloc, Voi face ca să iasă foc. El te va mistui – să știi – Până cenușă ai să fii, Chiar înaintea tuturor Celor care te înconjor.


Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Nu despre tine, bunăoară, Eu am vorbit, odinioară, Prin robii Mei care-au venit Și-n Israel au prorocit, Mulți ani, spunând oamenilor Că te aduc în contra lor?


Numai ocară și rușine Are să fie peste tine. Pildă de groază și semn rău, Pentru cei cari în jurul tău Se află, vei ajunge-apoi, Atuncea când Eu duce-voi La împlinire, negreșit, Cuvintele ce le-am rostit În contra ta, plin de mânie Și-asemenea, plin de urgie, Precum și cu pedepse care Avea-vor o asprime mare. Eu, Domnul, am să vă lovesc Căci vreau ca să vă nimicesc Cu ale foametei săgeți Și morți, astfel, o să cădeți.


Voi strânge neamurile toate Și-apoi când fi-vor adunate, Le duc în vale, de îndată. Drept „a lui Iosafat”, chemată, E valea-n care-am să pogor Popoarele neamurilor. Cu ele-am să Mă judec Eu, Atunci, pentru poporul Meu. Am să Mă judec pentru cel Care se cheamă Israel, Pe care Eu l-am moștenit, Pe care Mi l-au risipit Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Crezând că-n urmă, vor putea Să își împartă țara Mea.


În urmă, Domnul Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Astă vedenie mi-a dat, În care eu am observat Precum că El vestea, prin foc, Pedeapsa pentru acest loc. Focul a prins să ardă tare, Mâncând Adâncu-acela mare, Iar flăcările-au apucat, Și din câmpie de-au mușcat.


Iată, tocmai în acel loc, Mâncată ai să fii de foc, Iar sabia, de peste fire, Te șterge cu desăvârșire! Ca și lăcusta te-ai sporit, Ca forfecarul înmulțit – Acum – ajuns-ai ca să fii, Dar ai să pieri însă, să știi!


Năvalnic, călăreți-atacă, Scânteie săbii fără teacă Și fulgeră-nspăimântător Oțelele sulițelor… De fierul armei, cad loviți, Pe câmp, mulțime de răniți!… Grămezi de morți – nenumărate – Zac peste tot, împrăștiate, Căci fără număr se vădesc Morții!… Cei care mai trăiesc Se-mpiedică, în goana lor, De trupurile morților!…


În valea-n acest fel formată În munții Mei, veți fugi voi, Căci până la Ațel, apoi, Are să se întindă ea. Ca-n vremile lui Ozia – Cel ce în Iuda a domnit, Când de cutremur ați fugit – La fel și-atunci fugi-veți voi. Se vor sfârși toate și-apoi, Are să vină Domnul meu, Cel care-mi este Dumnezeu. Atunci când are să sosească, Toți sfinții au să-L însoțească!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa