Isaia 64:11 - Biblia în versuri 201411 Slăvita noastră Casă sfântă, În care laudă Îți cântă Ai noști’ părinți, acuma, pradă Ajuns-a focului să-i cadă, Iar tot ceea ce-am prețuit Mai mult, mereu e pustiit. Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească11 Casa noastră cea sfântă și măreață, în care strămoșii noștri Te lăudau, a fost dată pradă flăcărilor și toate locurile noastre plăcute au ajuns o ruină. Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 201811 Sfântul nostru templul care era plin de glorie și în care părinții noștri Te lăudau, a fost devastat de flăcări; și toate lucrurile care erau satisfacția noastră, acum sunt ruine… Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 202011 Oare pentru acestea te vei opri, Doamne? Vei tăcea și ne vei umili la nesfârșit? Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu11 Casa noastră cea sfântă și slăvită, în care părinții noștri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor și tot ce aveam mai scump a fost pustiit. Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 193111 Sfânta și frumoasa noastră casă, unde te‐au lăudat părinții noștri este arsă cu foc și toate lucrurile noastre de preț sunt pustiite. Onani mutuwo |
Întreg soborul de preoți, Și-asemenea Leviții toți – Cu instrumentele pe care David le-a dat la fiecare Ca să Îi cânte Domnului Spre slava și cinstirea Lui – La locul lor s-au așezat Și-n felu-acesta au cântat: „Domnul e bun, plin de-ndurare, Iar îndurarea Lui cea mare, Din înălțimi, peste noi, vine Și-n vecii vecilor, va ține.” Din trâmbiți, preoți-au sunat Și tot poporu-a ascultat Cântările și – negreșit – Pe Dumnezeu L-au prea mărit.
În zilele necazului Și-ale ticăloșiei lui, Ierusalimul ia aminte La zilele de dinainte, La bunătățile pe care Le-a tot avut fără-ncetare, De mult, în zilele lui bune Din vremile cele străbune. Când a căzut poporul lui În mâna-asupritorului, Nu s-a găsit nici un popor Ca să îi vină-n ajutor, Iar cei care îl dușmăneau, De prăbușirea lui, râdeau.
Pucioasa, sarea, focul care Se va întinde, ca o mare, Peste întreg acest ținut Încât nu va mai fi văzut Un fir de iarbă să mai crească, Sămânță care să rodească Întocmai cum s-a întâmplat În vremea-n care s-au surpat Sodoma și Gomora care Plătit-au pentru-a lor purtare, Adma apoi și Țeboim Cari nimicite-au fost, cum știm, De către-a Domnului mânie Și de a Lui mare urgie –