Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 61:8 - Biblia în versuri 2014

8 Căci Eu sunt Domnul. Eu păzesc, Mereu, dreptatea și-o iubesc. Urăsc apoi, nelegiuirea Și tot la fel urăsc răpirea. Eu, cu credincioșie, iată, Am să le dau a lor răsplată, Pentru că Eu am să închei, Un legământ veșnic cu ei.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea; Eu urăsc jaful și nedreptatea. Le voi răsplăti cu credincioșie și voi încheia un legământ veșnic cu ei.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Eu, Iahve, iubesc dreptatea! Eu urăsc hoția și nedreptatea! Îi voi recompensa în mod consecvent și voi ratifica un legământ etern cu ei.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Căci eu sunt Domnul care iubește dreptatea și urăște jaful nedreptății; le voi da răsplată în adevăr și voi încheia cu ei o alianță veșnică.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 „Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea și nelegiuirea; le voi da cu credincioșie răsplata lor și voi încheia cu ei un legământ veșnic.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Căci eu, Domnul, iubesc judecata, urăsc răpirea cu nelegiuirea și le voi da plata în adevăr și voi face cu ei un legământ veșnic.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 61:8
34 Mawu Ofanana  

Și tine – și sămânța ta – Ăst legământ, în veci, va sta. Astfel – conform puterii sale – Eu, ție și sămânței tale, Vă voi fi Dumnezeu, în veci!


Chiar dacă nu-i asemenea – În a Lui față – casa mea, Totuși, cu mine, a făcut Un legământ, veșnic ținut, Care a fost tare zidit Și-n toate, bine întărit. Nu o să facă Domnul, oare, Din ei – în urmă – a răsare Tot ceea ce, neîndoios, Are să fie de folos Ca bucurie să îmi dea, Lucrând spre mântuirea mea?


El, pentru Iacov, l-a făcut Lege apoi, și a cerut Ca pentru Israel să fie Un legământ, pentru vecie,


Pentru că drept e Dumnezeu, Iubind dreptatea, tot mereu. Ochii neprihănitului, Pot să privească Fața Lui.


„Eu”– zice Domnul Dumnezeu – „Eu te voi învăța mereu, Și-am să-Ți arăt calea curată Care va trebui urmată. Sfaturi am să-ți încredințez Și-asupra ta am să veghez.”


Dreptatea și neprihănirea Avut-au parte de iubirea Cea mare a lui Dumnezeu. Pământul e umplut, mereu, De bunătatea Domnului,


Fiindcă Dumnezeu iubește Dreptatea, iar pe toți ai Lui, Nicicând El nu îi părăsește: Ei sunt în paza Domnului. Cel rău zdrobit are să fie – Sămânța lui, de-asemenea;


Neprihănirea o iubești; Dar răutatea o urăști. De-aceea Dumnezeul Tău Te-a uns cu untdelemnul Său, Cu untdelemn de bucurie, Căci El Îți hărăzește ție, O altă soartă și Te-a pus Ca dintre toți, să fii mai sus.


„Strângeți de-ndată pe toți cei Care sunt credincioși ai Mei Și cari, prin jertfă, au făcut Un legământ, cum am cerut!”


Încredere în asuprire Sau vreo nădejde în răpire, Să nu vă puneți – cumva – voi. Dacă averea crește-apoi – Iar astfel vă îmbogățiți – De ea, voi să nu vă lipiți.


Să laude, neîncetat, Toți oamenii pământului, Tăria Împăratului, Pentru că El Se dovedește Cum că dreptatea o iubește! Doamne, mereu, Tu Te vădești Cum că dreptatea o-ntărești! Dreptatea Ta s-a arătat Și-n Iacov Tu ai judecat. Numai Tu Doamne, singur ești Cel cari, dreptate, împărțești.


Tu recunoaște-L, fiul meu, Veșnic, pe Bunul Dumnezeu, Iar El te va călăuzi Și calea ți-o va netezi.


E mult mai bun. Pe drumul meu, Spre nevinovăție, eu Calc ne-ncetat. Cărarea mea, Una și-aceeași e cu cea Ce duce spre neprihănire,


Voi face, din neprihănire, O lege – pentru-ntreaga fire – Căci o cunună, Eu voiesc Ca din dreptate să-mpletesc. În urmă, locul de scăpare Pe cari neadevăru-l are, De grindină va fi surpat Și de șuvoaie înecat Va fi și locul cel pe care Minciuna, adăpost, îl are.


„Dar Dumnezeu o să voiască, De voi, să Se milostivească. În bunătatea Lui cea mare, O să arate îndurare, Căci El e drept, necontenit. De cei care-au nădăjduit În El, ferice o să fie, De-acum și până-n veșnicie!


Domnul oștirilor, de-ndat’, Are să fie înălțat, Căci Dumnezeu va fi sfințit Doar prin dreptate, negreșit.


Chiar dacă nu se vor mai ține Munții în locurile lor, Iar culmile dealurilor Au să se miște, totuși, Eu Am să te îndrăgesc mereu. Dragostea Mea va rămânea La tine și de-asemenea, Nu am să-Mi calc cuvântul dat, Nici legământul încheiat, Prin care pace am făcut, Pentru că milă am avut. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Luați aminte și veniți La Mine, căci o să trăiți! Iată că am să-nchei apoi, Un legământ veșnic, cu voi, Pentru ca astfel să-ntăresc Toată-ndurarea ce-o vădesc Față de casa cea pe care, David urmașă-n lume-o are.


„Așa vorbește Dumnezeu: „Păziți ce este drept mereu, Și faceți doar ce este bine; Căci a Mea mântuire vine Și-apoi neprihănirea Mea – Curând, curând – se va vedea, Pentru că peste firea toată, E gata a fi arătată.


Precum pământul nou, apoi, Cu cerurile cele noi Ce-am să le fac vor dăinui În fața Mea, vor viețui Urmași voști’ și-asemenea Numele ce le veți avea. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.


Cu ei, un legământ fac Eu, Care va dăinui mereu, Prin care le voi face bine Și frică vor avea, de Mine. Nu se vor mai îndepărta, Ci lângă Mine ei vor sta.


Vreau să se laude doar cel Care înțelepciune are De-a Mă cunoaște și cel care Este încredințat că Eu Sunt Domnul, Cel care – mereu – Milă vădește și arată Numai o dreaptă judecată, Făcând dreptate pe pământ! Oameni-acești, pe plac, Îmi sânt!”


Însă, de legământul Meu, Am să-Mi aduc aminte Eu. De el, am să-Mi aduc aminte, Căci l-am făcut mai înainte, În vremea tinereții tale. Iată că am găsit cu cale, Alt legământ să fac cu tine, Care pe veșnicie ține.


Iată dar, ceea ce voi face: Închei un legământ de pace, Cu oile. Din a lor țară, Voi scoate fiarele afară. Parte de liniște, apoi, Avea-vor ale mele oi, Căci în pustie, vor putea, Netulburate, ca să stea Și-n mijlocul pădurilor, Nestingherite dormi-vor.


Voi ziceți: „Fără îndoială, Totul e numai osteneală!”, Iar după ce astfel vorbiți, Masa voi Mi-o disprețuiți” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are. „Mi-ați dăruit ce-i de furat, Șchiop, sau beteag s-a arătat. Cu aste daruri, voi veniți Și vreți să Mi le dăruiți. Dar aș putea primi Eu, oare, Aceste daruri de mâncare, Din mâini de la al vost’ popor?”– A zis Domnul oștirilor.


„Vai vouă, vă zic, Farisei! Fățarnicilor! Sunteți cei Care-ați închis, oamenilor, Intrarea-n a cerurilor Împărăție. Nu intrați Nici voi, dar nici nu îi lăsați Pe alții, ca să intre-n Ea.


Domnul să-ndrepte, tot mereu, Spre dragostea lui Dumnezeu Și spre răbdarea lui Hristos, Inima voastră, ne-ndoios!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa