Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 59:3 - Biblia în versuri 2014

3 Cu sânge, mâinile-s mânjite; Degete-aveți, nelegiuite; Buzele voastre se vădesc Precum că doar minciuni rostesc, Iar limba voastră, peste fire, Aruncă doar nelegiuire.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Căci mâinile vă sunt mânjite cu sânge și degetele cu nelegiuire. Buzele voastre spun minciuni, iar limba voastră murmură nedreptate.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Mâinile voastre sunt murdărite cu sânge; și degetele voastre au nedreptate pe ele. Buzele voastre spun minciuni; și limba voastră pronunță nedreptăți.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Palmele voastre sunt pătate de sânge și degetele voastre, de fărădelege; buzele voastre spun minciună și limba voastră murmură nedreptate.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge și degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni și limba voastră vorbește nelegiuiri.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Căci mâinile vă sunt pângărite cu sânge și degetele cu nelegiuire. Buzele voastre vorbesc minciuni, limba voastră șoptește nedreptate.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 59:3
31 Mawu Ofanana  

Ochii trufași, limba ce spune Minciuni, mâna ce a vărsat Sângele cel nevinovat,


Când mâinile vă-ntindeți voi, Îmi întorc ochii, iar apoi, Chiar dacă Mă veți ruga mult, Eu n-am să vreau să vă ascult. N-am să v-ascult, oricât ați plânge, Căci pe-ale voastre mâini, e sânge!”


Vai, de cetatea cea frumoasă, Ce se vădise credincioasă, Căci a ajuns, curvă, să fie! Ea a avut credincioșie. Dreptatea locuia în ea Și judecăți bune avea. Acum, s-a stins a ei lumină, Căci ea, de ucigași, e plină!


Pentru că ziceți: „Am făcut Un legământ, ce l-am avut Cu moartea și – fără-ndoială – Noi am făcut și o-nvoială Cu locuința morților. Când năvălirea apelor Va trece cu urgia-i mare, N-o să ne-atingă, căci scăpare, Noi, în neadevăr, găsim Și în minciuni ne-adăpostim!”,


Ierusalimul s-a stricat Și-acuma este clătinat. Cu Iuda s-a-ntâmplat la fel, Căci clătinat este și el. Faptele lor necugetate Se dovedesc a fi-ndreptate Doar împotriva Domnului, Să-nfrunte măreția Lui.


Să scrii dar, astfel: „Negreșit, Acest popor e răzvrătit. Fii mincinoși se dovedesc, Niște copii cari nu voiesc S-asculte Legea Domnului Și a păzi porunca Lui.


El, cu cenușă, se hrănește; Inima lui se amăgește Și-apoi, mânată de-a lui fire, Are să-l ducă-n rătăcire, Ca să nu își mai mântuiască Sufletu-apoi, să nu gândească Și o-ntrebare să își pună: „Nu am, în mână, o minciună?”


Noi, vinovați, de la-nceput, Față de Domnul, ne-am făcut. Necredincioși ne-am dovedit, Pentru că noi L-am părăsit Pe-Acela care e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu. Cu apăsare am vorbit Și răzvrătire am vădit. Numai cuvinte mincinoase, Din al nost’ cuget, au fost scoase.


Când aste lucruri le-am zărit, Înspăimântat am glăsuit: „E vai de mine! Sunt pierdut, Căci pe-mpărat, eu L-am văzut! Pe al oștirii Dumnezeu – Acum – L-am întâlnit, iar eu Sunt om cu buze necurate Și locuiesc într-o cetate, În mijlocul oamenilor Care și ei, la rândul lor, Tot buze necurate au!”


(Iată, bătrânul din popor Și cel care e dregător Sunt „capul”. „Coada” se vădește Prorocul care-mpărtășește Numai minciuni, poporului.)


„Degeaba Eu M-am repezit Și pe-ai voști’ fii i-am pedepsit, Căci nimenea, mustrarea Mea, N-a vrut, în seamă, să o ia. Sabia voastră i-a mâncat Pe-ai voști’ proroci, neîncetat, Ca și un leu nimicitor, Picat asupra prăzilor.


Și hainele ți le-ai pătat, De sângele nevinovat, Al celor care au căzut, Fără ca rău să fi făcut, Pentru că nu i-ai prins furând Și nici vreo spargere, făcând.


Dar tu n-ai ochi a te uita, Căi iată că inima ta, La lăcomie s-a dedat. Verși sângele nevinovat Și știi numai să asuprești Căci silnicie folosești.


Dar cu nădejdi amăgitoare, Văd că hrănit e fiecare, Nădejdi de care pot să zic Că nu ajută la nimic.


O, dacă eu aș fi putut Ca, în pustiu, să fi avut Un han, atunci mi-aș fi lăsat Poporul. M-aș fi depărtat De el, căci toți sunt preacurvari Și sunt mișei care de cari.”


„De-aceea, Domnul oștilor A spus astfel: „Într-un cuptor, Iată că am să îi topesc, Căci să-i încerc, Eu Mă gândesc. Cum aș putea să Mă port Eu, Cu fiica poporului Meu?


De-aceea, Domnul Dumnezeu Așa vorbește: „Iată, Eu, Mare necaz, am adunat Pentru că voi, neîncetat, Ați prorocit înșelăciuni Și s-au vădit numai minciuni Vedeniile ce le-aveați, Cu care voi vă lăudați. Mare necaz, pe voi, am Eu, Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.”


Îmi zise: „Fiu al omului, Să judeci, vrei a încerca? Voiești tu dar, a judeca Astă cetate păcătoasă Care, de sânge, e setoasă? Pune-i în față, negreșit, Ce urâciuni a săvârșit!


De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: „Pe a Mea viață, Eu, În sânge, am a te preface, Iar sângele nu-ți va da pace. Tu n-ai urât sângele care Se tot scurgea, fără-ncetare; De-aceea, tu – necontenit – De sânge fi-vei urmărit.


Haideți! Grăbiți-vă! Veniți Și lanțuri, voi să pregătiți! Căci plină e, de dă pe-afară, Doar cu omoruri, biata țară! Cetatea a ajuns să fie Plină – acum – de silnicie.


„Nelegiuirea cea pe care Iuda și Israel o are” – Îmi zise Domnul – „negreșit, Peste măsură s-a-nmulțit! Omorurile – am văzut – Precum că țara au umplut. Și-am mai văzut că în cetate Se află numai nedreptate. Ei fac așa, pentru că zic Că „Domnul nu vede nimic, Fiindcă Domnu-a părăsit Această țară, negreșit!”


Strâmb numai, jură fiecare Și minte cu nerușinare, Omoară și năpăstuiește, Căci nici o teamă nu vădește.


Vai! Vai, de oamenii acei! Vai, are-a fi atunci, de ei, Pentru că iată-i, fug de Mine! Asupra lor, pieirea vine, Căci necredință-au arătat Față de Mine, ne-ncetat. Aș vrea să-i scap, dar nu sunt buni, Căci împotrivă-Mi spun minciuni!


Cu răutatea ce-o vădesc, Pe împărat îl veselesc, Iar cu minciuni, pe-aceia cari Sunt căpitanii lor cei mari.


Apoi, la Domnul, au strigat, Dar El, nici un răspuns, n-a dat. Strigătul lor nu va pătrunde Până la El, căci Își ascunde Fața, în vremile acele, Din pricină că fapte rele – Neîncetat – au săvârșit.


Pentru că toți ai lui bogați De silnicie-s încărcați, Pentru că cei ce-l locuiesc Necontenit minciuni rostesc Și pentru că limbile lor De-nșelăciune sunt izvor,


Omul de bine-a părăsit Țara. Nimeni nu e cinstit. La pândă, toți se rânduiesc. Să verse sânge se grăbesc, Iar fratelui pe cari îl are, Curse-i întinde fiecare.


Le-a spus dar: „Am păcătuit, Căci sângele nevinovat, Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat, La Iuda, batjocoritor. Râzând, i-au spus zeflemitor: „Ce ne spui nouă? Treaba ta! Pleacă, și-n cale, nu ne sta!”


Căci, abătuți, ei au să fie De-a unora fățărnicie, Care, despre minuni, vorbesc Și, însemnați, se dovedesc, A fi cu fierul înroșit, În al lor cuget, negreșit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa