Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 59:10 - Biblia în versuri 2014

10 Ca niște orbi, noi bâjbâim Pe lângă zid. Ne poticnim – Asemeni celui cari ochi n-are – Chiar ziua, în amiaza mare, De parcă noaptea ne-nconjoară. Ca morții suntem, bunăoară, Printre toți cei care trăiesc Și plini de viață se vădesc.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

10 Bâjbâim ca niște orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca niște oameni fără vedere; ne împiedicăm la amiază ca pe-nserate și între cei puternici suntem ca niște morți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Bâjbâim ca niște orbi pe lângă un zid. Umblăm ca niște oameni fără vedere. Ne împiedicăm în mijlocul zilei ca atunci când deja se întunecă; și între cei care au forță, suntem ca niște morți.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Bâjbâim ca orbii pe lângă zid, bâjbâim asemenea celor fără ochi; ne prăbușim la amiază ca în amurg și suntem ca niște morți printre cei vii.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Bâjbâim ca niște orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua-n amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoși suntem ca niște morți.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Pipăim zidul ca orbii, da, pipăim ca cei ce n‐au ochi. În amiază ne poticnim ca în amurg, suntem ca morții printre cei sănătoși.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 59:10
16 Mawu Ofanana  

Pe toți acești, El i-a învins: În miezul zilei, i-a împins În beznă, unde i-a lăsat Să bâjbâie, neîncetat, Conduși de-amăgitoare șoapte, De parcă-ar fi în miez de noapte.


Bezna e calea celor răi, Și pe-ale lor ascunse căi, Ei nu simt când se poticnesc.


Și-atunci Domnul a cuvântat: „Învățături fără măsură – Neîncetat, învățătură. În orice loc vor fi atunci, Numai porunci peste porunci. Puțin aici, dincolo iar Și tot porunci primi-veți doar.” Să meargă, să se poticnească, Să cadă și să se zdrobească, Să dea în laț – fără să știe – Și-n felu-acesta prinși să fie.


Atuncea, pe acest pământ, El vă va fi un locaș sfânt, Dar și piatră de poticnire Și stâncă de păcătuire A caselor cele pe care Neamul lui Israel le are! Un laț, astfel, El o să fie Și-asemenea o cursă vie, Pentru cei care se vădesc Că în Ierusalim sosesc!


Mulți se vor poticni de Ea; Se vor sfărma, când vor cădea Și-apoi în laț, toți acei inși Ajunge-vor să fie prinși.”


Dați slavă Domnului, mereu! Slavă să-I dați lui Dumnezeu, Până când nu se înnoptează De ochii nu mai pot să vază Și până nu se poticnește Picioru-n beznă, când pășește. Lumina o veți aștepta, Dar ea nu se va arăta, Căci El, din ea, umbră va face – A morții – și o va preface În negura cea mai adâncă.


Ca morții am ajuns la fel, Căci sunt în beznă dus, de El.


Cu acel sânge s-au mânjit. În urmă, ei au rătăcit Pe ulițe și nimenea Să se atingă, nu putea, De straiul lor cel îmbibat Cu sângele ce l-au vărsat.


Pentru că vreau să-i îngrozesc În inimi și să înmulțesc Numărul celor hărăziți A fi de sabie loviți, De-aceea tras-am sabia Și-i voi amenința cu ea, La toate porțile, de-ndată. Vai! Ascuțită se arată, Căci pregătită-i de măcel Și fulgeră al ei oțel.


„În acea zi, voi face Eu” – Spusese Domnul Dumnezeu – „Astfel încât o să-nceteze Soarele, să mai lumineze. Ameaza când are să vină, El nu o să mai dea lumină, Pentru că o să asfințească. Întreaga-ntindere cerească Și tot pământu-asemenea, În beznă-atunci, vor rămânea.


„Din aste pricini, peste voi, Va veni noaptea, iar în ea, Vedenii nu veți mai avea! Doar întuneric o să fie, Fără de nici o prorocie! Peste cei care se vădesc În acest fel că prorocesc Soarele o să asfințească, Iar ziua o să se-negrească!


Iisus a zis, la rândul Lui: „Puțină vreme-aveți lumină. Umblați în ea, ca să nu vină Bezna, să vă cuprindă-apoi; Dacă, în beznă, umblați voi, Nu știți încotro vă-ndreptați.


„Sunt orbi, inima le-a-mpietrit, Ca ochii lor să nu mai vadă, Să nu-nțeleagă, să nu creadă, Să nu se-ntoarcă înapoi – La Domnul – să-i vindec apoi.”


Iar ziua – în amiaza mare – Vei bâjbâi fără-ncetare, Ca orbul de vederi lipsit, În negură învăluit. În lucrul ce îl faci, deloc, Nu vei putea să ai noroc. Cât vei trăi, doar apăsat Vei fi într-una și prădat; Nu va fi nimeni săritor, Ca să îți vină-n ajutor.


Vă scriu, ca să vă dau de știre, Cum că în beznă-i rătăcit Acela care s-a vădit Că l-a urât pe al său frate. Cărările îi sunt aflate În întuneric și nu știe Unde se duce, ce-o să fie, Fiindcă ochii i-au orbit În bezna ce l-a-nvăluit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa