Isaia 57:6 - Biblia în versuri 2014

⁶ În pietrele ce-s lustruite Și în pârâuri sunt găsite, Aflată-ți este moștenirea, Așa precum îți este firea. În ele, soarta, tu o ai, Căci jertfe numai lor le dai. Mereu le aduci daruri care Menite sunt pentru mâncare Și le-nsoțești cu o măsură Din jertfa pentru băutură. „La acest lucru, oare, Eu Nesimțitor pot fi, mereu?”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁶ Idolii dintre pietrele netede ale pârâului sunt moștenirea ta; ei, da, ei sunt soarta ta. Lor le torni jertfe de băutură și le aduci daruri de mâncare. Să fiu Eu oare îndurător la vederea acestor fapte?

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁶ Idolii (făcuți) din pietrele netede ale văii, sunt moștenirea ta. Ei – da, chiar ei – sunt destinul tău. Lor le torni sacrificii de băutură și le aduci daruri de mâncare. Oare să am Eu bunătate față de tine văzând aceste fapte?

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁶ Între [pietrele] lucioase ale văii este moștenirea ta; ele sunt sorții tăi. Pentru ele ai vărsat libațiune și ai adus ofrandă. Oare pentru acestea să mă îndur?

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁶ În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moștenire, ele sunt soarta ta; lor le torni și jertfe de băutură și le aduci daruri de mâncare. Pot Eu să fiu nesimțitor la lucrul acesta?

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁶ Partea ta este între pietrele netede ale râului; ele, ele sunt sorțul tău și lor le‐ai turnat o jertfă de băutură, ai adus un dar de mâncare. Să fiu eu potolit cu privire la acestea?

Isaia 57:6 Mawu Ofanana

Isaia 65:11

Pe voi – cei care Îl lăsați Pe Domnul vostru sau uitați De Numele Cel Sfânt al Meu Și-o masă-ntindeți, tot mereu, Norocului, iar Sorți-n dar, Spre cinste-i umpleți un pahar –

Isaia 66:3

Cel cari, un bou, a junghiat – Drept jertfă – nu a arătat Că e mai bun decât cel care, Un om, ca să omoare, are. Omul care jertfește-un miel, Va fi asemenea cu cel Care, un câine, a răpit Și-n urmă, gâtul i-a sucit. Apoi, omul acela care Aduce-un dar pentru mâncare, E-asemeni celui ce-a vărsat Sânge de porc. Cel ce-a luat Tămâie și a ars-o-apoi, E ca acela dintre voi care La idoli s-a-nchinat. Cei care astfel au lucrat, Mereu și-aleg căile lor Și în a urâciunilor Mulțime își găsesc plăcere.

Ieremia 19:13

Casele împăratului Și-ale Ierusalimului Au să ajungă necurate, Ca și Tofetul. În cetate, Aceeași soartă vor avea Și cele-n cari se aducea – Pe-acoperișurile lor – Tămâie-n cinstea Baalilor Precum și-n cinstea cerului Și-a-ntregii oști ce este-a lui, Sau se turna câte-o măsură Din jertfa pentru băutură, Spre a cinsti alți dumnezei, Străini de oamenii acei.”

Ieremia 3:9

Prin marea ei necurăție, Israelul Mi-a întinat Țara întreagă, ne-ncetat, Căci ea, cu lemnul, a curvit Și-apoi cu piatra, negreșit.

Ieremia 32:29

Ei vor intra în acest loc Și-n urmă îi vor pune foc. Vor arde dar, astă cetate Și casele, în ea, aflate. Vor arde-alăturea de ele, Atunci, și casele acele Pe-acoperișul cărora, Tămâie tot mereu – era Adusă-n cinstea Baalilor, Cu jertfa băuturilor, Prin cari poporul – ne-ncetat – A Mea mânie-a ațâțat.

Ieremia 5:29

„Și-atunci, să nu îi pedepsesc, Când aste rele făptuiesc?” – A-ntrebat Domnul. „Pot să spun Că n-am, pe ei, să Mă răzbun?

Ieremia 5:9

„Atunci, să nu îi pedepsesc, Când astfel ei păcătuiesc? Sau oare, să nu Mă răzbun Pe-acest popor ce nu e bun?”

Ieremia 7:18

Copiii strâng lemne, de zor, Și-apoi le duc părinților, Care fac focul, de îndat’. Femeile au frământat, Grabnic apoi, o plămădeală Și turte fac, fără-ndoială, Împărătesei cerului Și-asemenea oștilor lui, Iar din a jertfelor măsură, Dau jertfe pentru băutură În cinstea altor dumnezei. Prin toate câte le fac ei Au reușit să Mă mânie Și au stârnit a Mea urgie.”

Ieremia 9:9

Atunci, pedepse să nu-i pun Și oare, să nu Mă răzbun Pe un asemenea popor?” – A zis Domnul oștirilor.

Езекиел 20:39

Tu, casă a lui Israel, Ascultă ce a zis Acel Care e Domn și Dumnezeu: „Duceți-vă dar, vă-ndemn Eu, Pe-ai voștri idoli să-i slujiți! După aceea, o să știți, Pe Mine să Mă ascultați Și nu o să mai căutați Să pângăriți Numele Meu Cel sfânt, tot aducând, mereu, Toate-ale voastre daruri care Date au fost pentru mâncare, La cei cărora le slujeați, Pe care idoli îi aveați!

Habacuc 2:19

Vai, de cel care, lemnului, Îi zice – după mintea lui – „Scoală!”, iar pietrei îi vorbește Și o îndeamnă: „Te trezește!” Oare sunt ele în măsură Ca să le dea învățătură? Degeaba sunt împodobite Cu-argint și-n aur poleite, Căci nu au duh să locuiască În ele, să le-nsuflețească.