Isaia 57:20 - Biblia în versuri 2014

²⁰ Cei răi, însă, cu toți se-arată A fi ca marea-nfuriată, A cărei ape-azvârle-apoi, Pe maluri, mâl doar, și noroi.”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

²⁰ Dar cei răi sunt ca marea agitată, care nu se poate liniști și ale cărei valuri aruncă numai noroi și mâl.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²⁰ Dar cei răi sunt ca marea agitată care nu se poate liniști și ale cărei valuri aruncă numai noroi și mâl!»

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²⁰ Cei nelegiuiți sunt ca marea care se revarsă, care nu poate fi stăvilită: ea revarsă din apele sale mâl și noroi.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²⁰ Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl.

Traducere Literală Cornilescu 1931

²⁰ Dar cei răi sunt ca marea tulburată, care nu se poate liniști și valurile ei aruncă afară noroi și murdărie.

Isaia 57:20 Mawu Ofanana

2 Regi 6:11

La sine-atuncea i-a chemat – Cel care fost-a împărat În Siria – și-a zis apoi: „Să-mi spuneți, care dintre voi, Alături e de Israel?”

Isaia 3:11

Vai, de acel care e rău, Căci parte are-n lucrul său, De roadele faptelor lui, Care sunt ale răului!

Isaia 3:9

Înfățișarea fețelor Stă mărturie-n contra lor Și precum Sodomiții – iată – Nelegiuirea le e dată Pe față, căci nu se sfiesc, Iar s-o ascundă, nu voiesc. Vai, e de sufletele-acele, Căci pregătesc doar lucruri rele!

Isaia 48:22

Domnul a zis: „Cei răi n-au pace!”

Isaia 59:8

Așa precum le este firea, Ei nu cunosc a păcii cale, Nici binefacerile sale. Dreptatea nu îi însoțește. Sucit, al lor drum se vădește. Omul acel care apucă Pe a lor cale să se ducă, Nu va cunoaște niciodată, Ce este pacea-adevărată.

Ieremia 49:23

Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Damascului: „Hamatul și Arpadul, pline, Ajuns-au de mare rușine. Rușinea e pe a lor față Și în obraji le-a pus roșeață, Pentru că ele au aflat O veste rea ce le-a speriat, Iar frica lor e-atât de mare, Astfel încât nici un leac n-are. Ca marea cea dezlănțuită, Nu poate ea fi potolită.

Iuda 1:12

Drept stânci ascunse sunt apoi, Oameni-aceștia, printre voi, Atuncea când sunt invitați, La mesele pe cari le dați, Din dragoste. Fără rușine, Se-ndoapă, cât pântecu-i ține. Ca norii, fără apă, sânt Oameni-acești, purtați de vânt. Ei, pomi tomnatici, s-au vădit, Care, nicicând, nu au rodit, Căci ei, de două ori – dragi frați – Sunt morți și dezrădăcinați.

Iuda 1:13

Ca valurile înspumate Care aleargă-nfuriate, Mereu, pe fața mărilor, Își spumegă rușinea lor Oameni-aceștia. Fiecare, Stele-au ajuns, rătăcitoare; Iar pentru ei, fost-a păstrată Doar negura întunecată, Și-o vor primi, pentru vecie.