Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 57:2 - Biblia în versuri 2014

2 El intră-n pace-n groapa lui Și-n liniștea culcușului, Pace și tihnă a aflat, Căci drumul drept doar, a urmat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

2 Cei ce umblă drept vor avea parte de pace și se vor odihni în culcușurile lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 Cei care trăiesc corect, vor beneficia de pace și se vor odihni în adăposturile lor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 El intră în pace – ei se odihnesc în așternuturile lor –, iar el umblă în fidelitate.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihnește în culcușul lui.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

2 El intră în pace; ei se odihnesc în paturile lor, oricine care umblă în dreptatea lui.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 57:2
19 Mawu Ofanana  

Nouăzeci nouă ani avuse Avram, când Dumnezeu îi spuse: „Eu sunt Acel Atotputernic! Sunt Dumnezeu! Eu sunt Cel veșnic! Să umbli-n fața Mea, smerit, Să fii mereu neprihănit!


Asa, apoi, a fost luat De-ai săi supuși și îngropat Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are. Patul care i-a fost făcut, Cu mirodenii l-au umplut Și cu miresme osebite, Cari toate fost-au pregătite După un meșteșug pe care, Doar cel ce face mir îl are. Cu mirodenii, a venit Poporul care l-a iubit, Arzându-le spre cinste lui, La groapa împăratului.


Unde nu te mai necăjesc Cei răi; unde se odihnesc Cei de putere părăsiți,


Acum privește-l așadar, Pe cel care s-a arătat A fi un om neprihănit, În care nu e viclenie: Moștenitori a dobândit Și pace are, pe vecie.


Până ești, încă, pe pământ; Până nu intri în mormânt Când duhul fi-va-napoiat Lui Dumnezeu, căci El l-a dat.


Ai neamurilor împărați Care-au pierit, sunt așezați Cu cinste, în mormântul lor, Să-și doarmă somnul morților.


Neprihănirea e cea care Este, pentru cel drept, cărare. Tu, cari fără prihană ești, Cărarea lui, s-o netezești.


„Așa vorbește Dumnezeu: „Un sfat, voiesc să vă dau Eu: Ieșiți în drumuri, vă uitați Jur împrejur și întrebați: „Care este vechea cărare Și care-i calea bună, oare?” Umblați pe ea și-o să găsiți Odihna care o doriți, Odihna bună, cea de care, Sufletul vost’, nevoie, are!” Dar ei răspund, la vorba Mea: „Nu vrem ca să umblăm pe ea!”


Printre cei morți, a fost culcat. Acolo el este aflat, Iar împrejurul lui e toată A lui mulțime adunată, Căci au murit cei arătați Că împrejur nu sunt tăiați. De sabie, ei au pierit, Ei care groază-au răspândit Printre cei care se aflau În lume, pe când ei trăiau. Acum, își poartă-a lor ocară, Cu cei ce-n groapă se pogoară. Iată-i că nu au fost cruțați Și lângă cei morți sunt culcați.


Tu pregătește-te de drum. Du-te să dobândești hodină, Până sfârșitul o să vină. Atunci iarăși, te vei sălta Șezând în moștenirea ta, La încheierea vremilor Și la sfârșitul zilelor.”


„Bine, rob bun și credincios” – Zise stăpânul bucuros – „Puține lucruri ai păzit, Dar credincios te-ai dovedit. De-aceea, fi-vei înălțat Și peste multe așezat. Intră în bucuria mea! – Acolo, loc, tu vei avea.”


Cei doi, neprihăniți, erau Și, fără pată, împlineau Poruncile, rânduieli toate, Care, de Domnul, au fost date.


Târziu, săracul a murit, Iar îngerii, loc, i-au gătit, În sânul lui Avram. Pe urmă, Veni și vremea când se curmă Viața acelui om bogat. După ce fost-a îngropat,


Zicând: „După cuvântul Tău, Sloboade, Doamne, robul Tău,


Iisus, femeii, i-a vorbit: „Credința ta te-a mântuit! De-acum, ai grijă ce vei face! Nu mai greși! Du-te în pace!”


„Noi știm, și-astfel, suntem pe pace, Cum că atunci când se desface Cortul acesta, pământesc – Adică straiul cel trupesc – Avem, în cer, drept moștenire, Mereu, o altfel de clădire, Ce, veșnică, este durată Și cari, de Dumnezeu, ni-e dată, Căci nu-i, de mână omenească, Zidită, ci este cerească.


Deci, plini de-ncredere, trăim, Și-am vrea, mai mult, să părăsim Trupul acesta, ca apoi, La Domnu-acasă, să fim noi.


Din două părți, sunt strâns mereu: Vreau să mă mut, ca astfel, eu, Cu-al meu Hristos, să pot să fiu, Căci e cu mult mai bine, știu;


Din cer, apoi, alt glas a spus: „Scrie, așa cum îți voi zice: De morți, acum, va fi ferice – De morții care, negreșit, Numai în Domnul, au pierit!” „Aceștia odihni-se-vor De toată osteneala lor, Pentru că ceea ce lucrează – Ale lor fapte – îi urmează” – Ne spune Duhul, lămurit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa